o poveste inventata de mine...priviti...and enjoy... introducere:
Cu siguranţă sunt multe poveşti care ne spun că putem lupta cu probleme imposibile şi putem învinge dacă suntem destul de puternici.Munca din greu,hotărârea şi norocul,au un drum lung în cererea fiecărei persoane de a învinge.Poate că e nevoie de mai mult decât o călătorie pe alt tărâm sau o carte entuziasmantă să ne convingă de acest lucru dar dacă ascultăm acest mesaj destul de des,poate vom incepe să îl credem.Şi să recunoaştem,trebuie să credem că putem mai mult de atât.Dacă această fată vă aduce cu un pas mai aproape,atunci merită să îi auziţi povestea.
oglinda sufletului – poza de may_ice_queen, in Compuneri · 42.1KB
_______________________________________ to be free,to be wild and to be just like a child and if i get lost,i really don't mind,cause i'll be doing just fine...
Era o noapte întunecată şi totul părea nesigur în jur.Fulgera.Ea stătea în faţa unei oglinzi.Un fulger şi îi văzu pe părinţii ei morţi.Se sperie şi vruse să spargă oglinda dar trecu prin ea într-o cameră foarte întunecată.O luminiţă spre care alerga.O clipă şi acea lumină era lângă ea.Un crin alb şi frumos cum nu mai văzuse vreodată.Când îl atinse,petalele lui căzură pe jos.Ce să fie?Se trezi şi se văzu în camera ei.Vântul adia uşor pe fereastra deshisă şi ea se simţea mai uşurată parcă de ceva."Alt coşmar" -Eşti bine?întrebă bunica ei – Elizabeth – care tocmai intră pe uşă. -Sunt în regulă doar că...şi se opri preţ de câteva secunde pentru a privi inelul de la părinţii ei,ce lucea în lumina lunii abia ieşită dintre norii de ploaie.Am avut un alt coşmar dar de data asta a fost ceva diferit.Era o oglindă ca-ntotdeauna dar mami şi tati au apărut în ea.Sunt morţi,ştiu,dar totuşi am crezut pentru o clipă că...Dar apoi am spart oglinda şi dincolo de ea am dat peste un crin.Ce înseamnă asta? -Nu ştiu...spuse Elizabeth deşi nu gândea aşa:"Fata mea...de-ai şti.Dar mai bine e să nu ştii căci vei fi mult mai în siguranţă aşa.Te voi proteja eu.ÃŽţi promit." Deja era dimineaţă şi se pregăti de şcoală.Anna,elevă la un liceu din New York,în vârstă de 17 ani,în clasa a unsprezecea,care stă cu bunica ei de la patru ani,de când părinţii ei au murit căzând cu maşina într-un râu învolburat.O fată cu părul de un şaten ce bătea spre brunet,ochi căprui,zâmbet şiret,mereu prietenoasă şi deschisă – niciodată nu ştii ce-i trece prin minte.După o noapte ploioasă,tot New York-ul era în bălţi.ÃŽn faţa liceului,o motocicletă opreşte exact într-o baltă,stropind-o pe Anna.Un tip cam de 18 ani se dădu jos de pe motocicletă şi-şi scoase casca.Privi la Anna şi apoi o ignoră.Ea se evervă şi începuse a se răsti la el: -Nesimţitule!Măcar cere-ţi scuze că m-ai stropit. -De ce aş face-o?privi tipul puţin mirat. -Cum?De ce?ÃŽţi zic eu de ce!Pentru că e nepoliticos să faci ce ai făcut tu şi să mă ignori fără să îţi ceri scuze!Asta înseamnă că eşti un mare... -Hei, micuţo,gura ta trebuie să se mai odihnească,spuse el calm văzându-şi de treaba lui. -Să ce?Cum îndrăzneşti?Se strâmbă ea şi el începu să râdă.Vorbesc serios!Dacă mai râzi,o-ncurci cu mine! -Oh,atunci poate tu ai treabă şi eu te reţin.Şi plecă făcând un gest cu mâna spre ea.Lângă Anna apăru o colegă care abia mai respira căci alergase spre ea să îi spună cine era tipul.Se pare că se numea Leon şi era un proaspăt student transferat din Franţa,în vârsta de 18 ani şi anul ăsta termina clasa a doisprezecea.Un băiat drăguţ,brunet,cu ochii verzi spre căprui,nu prea zâmbea decât în cazuri speciale,mereu misterios,neputând şti la ce se gândeşte în timp ce te priveşte.Cică toate fetele erau îndrăgostite de el şi Anna a putut chiar să vorbească cu el."Eu nu m-aş îndrăgosti de el nici dacă ar fi ultimul om de pe Pămant.După cum se comportă,i-ar trebui o cămaşă de forţă şi la nebuni cu el."îşi spuse Anna în gând. Cât timp era la şcoală,bunica ei,deschise un pasaj secret de după şemineu,ce ducea într-o cameră veche şi întunecată.Acolo se afla Oglinda Crinului – o oglindă specială a cărei poveste e plină de mistere.Elizabeth era îngrijorată căci de la o vreme încoace,oglinda începu să vibreze.Nu ştia sigur deşi era o posibilitate ca Anna să aibă Crinul Negru,dar în seara asta aflase sigur că îl avea.De-acum ştia că nu mai poate schimba nimic – poate doar Anna mai putea schimba ceva. "Va veni ziua în care Prinţesa se va naşte a doua oară,iar durerea ei va reînvia doar dacă se va îndrăgosti de aceeaşi persoană ca în trecut.Durerea ei va fi haosul,iar binele şi răul se vor înfrunta din nou pentru că Prinţesa nu va reuşi să-şi ocupe locul în Regatul Purităţii.Trecutul se va repeta încă o data şi Pământul va fi distrus.Dar ea poate schimba totul dacă renunţă la durere şi la ură căci ele nu aduc nimic bun omenirii.Cei patru Căutători ai Oglinzii Sufletului,vor trebui să-şi trezească puterile,dealtfel ca şi cea Aleasă.Vor trebui să înfrunte multe pericole pentru a reuni Oglinda căci Lordul ÃŽntunericului nu le va permite să pună mâna pe Oglindă.Dacă sufletul Prinţesei va reuşi să se elibereze de ură şi durere,atunci îşi va lua locul ca regină a Regatului Purităţii.După ce Oglinda Sufletului este reunită,ea va trebui închisă cu Oglinda Crinului pentru a nu mai împrăştia haos în lume căci Oglinda Sufletului este ca sufletul Prinţesei şi adună pe zi ce trece tot mai multă ură,invidie,durere.Cea Aleasă are puteri pe care Lordul ÃŽntunericului nu le cunoaşte şi cei patru Căutători – ce au puterea celor patru elemente ale naturii:apa,aerul,focul şi pământul – vor trebui să o ajute în tot ce face.Poate chiar vor trebui să se sacrifice pentru a salva Pământul şi uneori merită.Cea Aleasă,reîncarnarea Prinţesei,are puterea interzisă,are puterea să ne ducă pe toţi la moarte.Dar împreună cu moartea,speranţa şi renaşterea încep.Deci dacă se va repeta aceeşi soartă,Prinţesa se va reîncarna iar.Renaştera întunecată – căci ea poate să aducă haosul." Asta-şi amintea Elizabeth foarte clar,ce-i spusese Oglinda Crinului când o văzuse prima dată.ÃŽnţelesese pe deplin acest lucru,atunci când s-a născut nepoata ei,şi Oglinda vorbi din nou: "Din această clipă,soarta omenirii depinde de cea Aleasă,căci azi s-a născut Prinţesa a doua oară" Nu era clar ce spunea dar era sigură că Oglinda avea să-i mai vorbească de-acum încolo.Cunoştea poveste oglinzii ce ascunde o magie ascunsă pe care omenirea nu ar trebui decât să o privească şi nu să o folosească.Elizabeth privea la oglindă:"Când te gândeşti la timpul îndelungat...nu poţi să nu simţi o undă de regret legată de capriciile soartei şi destinul acestei oglinzi..." Nu există nici o îndoială că poţi vedea sau auzi lucruri minunate-n lume,dar cu adevărat extraordinare sunt misterele acestor oglinzi,acestui Regat,a întregii legende ce ţine de toată omenirea. -Bunico?se auzi vocea Annei de pe scări.Oglinda vibră şi şopti parcă:"E timpul...".Elizabeth vru să se împotrivească dar nu putu:"Nu poţi schimba destinul".Elizabeth se ascunse în întuneric în timp ce Anna cobora scările.Bunico?"Ce loc ciudat mai e şi ăsta?".Ajunse-n cameră.Se îndreptă spre oglinda ce scoase un crin alb din ea – ca în vis.Atunci când îl atinse,petalele crinului căzură pe jos."Ce e asta?Oare visez?" -Mă temeam de asta.Anna,acest lucru e cât se poate de real,spuse Elizabeth văzând figura disperată a Annei. -Bunico?spuse Anna tresărind.Ce se întâmplă aici?Ce e asta?De ce am... -Am să îţi explic eu.Vino cu mine sus.ÃŽţi fac un ceai să te mai calmezi şi vom sta de vorbă.Ea o urmă mecanic pe Elizabeth.După ce urcară sus,şemineul se închise în urma lor şi Anna rămase o clipă blocată cu privirea asupra locului unde acum câteva minute era un pasaj ce ducea spre cel mai ciudat loc văzut în viaţa ei.ÃŽşi reveni repede şi după ce Elizabeth îi aduse ceaiul,ocupă un loc pe canapea,stând ţeapănă pe când bunica ei se aşeză confortabil pe un fotoliu,în faţa Annei. -Să-ţi spun...Dar Elizabeth se opri pentru că Anna parcă intrase în panică.Eşti bine? -Ştii,văd lucruri ciudate,neobişnuite,dar care mă sperie pentru că sunt prea normale.Nu ştiu de ce dar le simt atât de normale.Tresări şi privi la bunica ei ce zâmbea.Scuze,poate par atât de... -Nu,e în regulă.E bine să fi aşa uneori.Tăcură amândouă pentru câteva clipe şi apoi,Elizabeth îşi reluă firul poveştii ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.Totul porneşte de la durerea ce se află în tine şi se trage din trecutul tău.Şi totuşi s-ar putea ca durerea să nu se trezească decât dacă simţi şi tu durere.Adică,după evenimentele din familia ta,te descurci destul de bine cu tristeţea.Mă refer la părinţii tăi.Aşa e,nu?Ai trecut peste asta.Aşa văd eu,căci nu mai ai nici un semn de tristeţe.Şi se opri pentru o clipă ca să se asigure de acest lucru.ÃŽnsă Anna nu o aproba deloc. -M-ai înţeles greşit de la-nceput.Am întâlnit durerea.Părinţii mei au murit când aveam doar patru ani.Nu îmi amintesc prea bine de ei dar ştiu că i-am iubit mult.Mereu aştept să-mi spună de ce m-au părăsit,ce motiv au avut.Aştept chiar dacă nu îmi pot spune asta.Promit că într-o zi am să îi uit.Poate voi şti şi eu ce-nseamnă fericirea,dar nu pot uita că ne-am despărţit.Sunt vise-n care nu-mi apar decât puţin şi apoi iar dispar.Abia când mă trezesc realizez că au plecat din viaţa mea.Deci durerea nu e ceva nou pentru mine.Mi-aş dori ca măcar o noapte să nu dispară,să le pot vorbi,dar nu pot face nimic... -Anna,eu... -Nu,las-o aşa.Mai bine continuă... -ÃŽn regulă.Totul începe în trecut.Un trecut mult prea îndepărtat.Pe Pământ existau două Regate:Regatul Purităţii,supranumit şi Regatul Crinului Alb sau Regatul Binelui,şi Regatul ÃŽntunericului.Fiecare regat avea câte un conducător.Regatul Purităţii,Prinţesa Sophie şi celălalt regat,Prinţul Leo.ÃŽn Regatul Purităţii,predominau crini şi oglinzi.Existau oglinzi şi în celălalt regat.De fapt,oglinzile erau echilibrul dintre bine şi rău.Veşnicul război între cele două puteri,nu se termină niciodata...şi totuşi,nu există lumină fără întuneric.Prinţul Leo se lupta mereu cu Prinţesa Sophie,şi totuşi nu omorau unul pe altul.Aşa se întâmpla mereu.Sophie îi bloca puterile şi pleca.Nu mergea până la capăt.ÃŽncetul cu încetul,s-au îndrăgostit unul de altul fără să-şi dea seama.Şi mai era ceva,dragostea lor era imposibilă:un fiu al răului şi o fică a binelui nu puteau să se îndrăgostească unul de altul,era împotriva tuturor legilor.Sophie şi Leo vedeau ce se întâmplă,că ceilalţi nu erau de acord,şi au creat o singură oglindă care să echilibreze răul şi binele.Oglinda Sufletului,aduna toate sentimentele celor doi.Fratele lui Leo îi tot spunea să renunţe la ea,dar el nu putea,aşa că fratele lui s-a ridicat împotriva lui.Cu ajutorul forţelor întunecate,reuşi să îi controleze corpul lui Leo.Astfel,când cei doi îndrăgostiţi s-au întâlnit,Leo se apropie de ea şi-i trece un spin de trandafir prin inimă.ÃŽn acea clipă,crinul alb ce era în interiorul Prinţesei se înnegri şi inima ei se umplu de o ură nemărginită pentru cel în care avusese încredere dar ea încă nu ştia de fratele lui Leo.O furtună teribilă se porni în lume şi fiecare loc care ea îl ştia,dispărea.Şi Crinul,cel ce păstra puritatea în regatul său,vedea cum lumea este distrusă de Prinţesă şi a făcut Oglinda Crinului cu care i-a închis sufletul în Oglinda Sufletului însăşi.Dar era prea târziu căci lumea deja fusese distrusă.Imediat după ce sufletul ei fu închis,fratele lui Leo sparse Oglinda Sufletului în 12 bucăţi şi în acea clipă,criunul ce se înnegri în sufletul lui Sophie dispăru.Crinul alb se temea de asta căci lucrul acesta însemna că Prinţesa avea să reînvie deşi sufletul ei era în Oglindă.Oglinda Sufletului se împărţi în:Oglinda Tristeţii,Oglinda Fericirii,Oglinda Lacrimilor,Oglinda Zâmbetului,Oglinda ÃŽntunericului,Oglinda Luminii,Oglinda Urii,Oglinda Dragostei,Oglinda Dezamăgirii,Oglinda Speranţei,Oglinda Uitării şi Oglinda Amintirilor.Şi fiecare are puteri ascunse căci conţine jumătate din sufletul Prinţesei. -Cealaltă jumătate?întrebă Anna nesigur deşi parcă ştia că nu vrea să afle răspunsul. -ÃŽn tine,căci tu ai Crinul Negru şi eşti... -Reîncarnare Prinţesei...Spuse Anna cu o voce ce se frânse copleşită de o emoţie neidentificată.Avea un nod în gât şi abia îşi mai simtea trupul.Amorţise cu totul la auzul acelor cuvinte.Căzuse deodată într-o astfel de lume ciudată care totuşi i se părea atât de cunoscută.Nu putea concepe aşa ceva.Elizabeth continuă: -Tu trebuie să salvezi Pământul.Istoria se va repeta dacă nu o schimbi.Cei patru Căutători,trebuie să-şi trezească puterile ascunse.Fiecare are o putere diferită:asupra apei,aerului,focului şi pământului.Dar şi tu va trebui să îţi trezeşti puterile." Cea Aleasă are puteri pe care Lordul ÃŽntunericului nu le cunoaşte".Pe voi toţi vă unesc oglinzile.Dar mai ales Oglinda Sufletului.Dar mai sunt şi alţi Căutători – cei ai Lordului ÃŽntunecat care caută şi ei Oglinda.Dacă Oglinda cade pe mâini greşite,nu e bine deloc.De asemenea,faptul că părinţii tăi au murit când aveai patru ani nu este o coincidenţă.Părinţii lui Sophie au murit la aceeaşi vârstă.Familia ta Anna...e legată şi ea de trecut... Anna tresări.Cuvintele bătrânei îi stârniseră un dor neaşteptat,de mult uitat,faţă de părinţii ei.Fragmente din visul ce-i bântuise atâtea nopţi în copilărie,îi reveniră-n minte.Dar imaginile s-au destrămat căci părinţii ei sunt morţi şi ea nu a putut face nimic să oprească acest lucru să se întâmple.Privind flăcările din şemineu,învăluită în căldura lor plăcută,îi trecu prin minte că poate din vina ei au murit.Brusc,se simţi cuprinsă de remuşcări,de o tristeţe profundă,amestecată cu un sentiment de vinovăţie.Se duse într-un colţ al camerei unde îşi lipi frunte rece de o fereastră şi,privind în gol,în noapte,încercă să înţeleagă tot ce-i spusese Elizabeth.Uimirea îi era întrecută doar de stânjeneala de a nu fi fost ea cea din vina căreia au murit cei doi. -Anna,uneori sacrificiile sunt necesare,nu?Odată cu moartea,speranţa şi renaşterea încep.Sfârşitul Prinţesei nu a fost decât un nou început.Un început cu noi puteri,noi duşmani şi noi secrete.Dar trebuie să îţi spun:reîncarnarea Prinţesei are puterea interzisă şi aparent ne duce spre sfârşit.Are puterea să ne ducă pe toţi la moarte.Anna,continuă Elizabeth,sunt multe lucruri care trebuie spuse,te rog să asculţi cu atenţie. Dar Anna nu se mişcă de la fereastră aşa că Elizabeth continuă: -Anna,trebuie să îi găseşti pe cei patru Căutători.Dar trebuie să ai grijă şi la Căutătorii ÃŽntunericului.Lordul ÃŽntunericului,fratele lui Leo,îi va trimite după tine şi după Oglinzi.El nu trebuie să pună mâna pe Oglinzi căci,cu ajutorul lor,va aduce haos în lume,dar nu la fel ca Prinţesa.Trebuie să salvezi tot.Doar eşti Prinţesa...şi vocea ei se frânse uşor copleşită de o oarecare emoţie neidentificată. -Nu pot face nimic... -Ştiu că ţi-e teamă.Ştiu că unele cuvinte importante nu sunt aşa uşor de spus.Trecutul tău nu trebuie să-ţi marcheze viitorul.Multe din ceea ce vezi depinde cu ce ochi vezi.Unde un om vede lumină,altul vede întuneric.Putem învăţa lucruri diferite din ceea ce auzim.Lumea ne poate învăţa să ne facem prieteni sau ne poate învăţa să urâm,să distrugem.Tu decizi ce te învaţă această lume.ÃŽn trecut,Prinţesa a distrus Pământul.ÃŽn ultimul moment devenise atât de rea,crudă.Şi totuşi asprimea sa nu e o scuză pentru comportamentul ei.Dar vine o vreme când o persoană trebuie oprită.Sunt atâtea lucruri pe care nu le ştim...Fiecare se-ndreaptă spre necunoscut gata să-şi înfrunte destinul.Dar tu poţi schimba destinul,poţi salva Pământul. ÃŽn minte Annei,Oglinda Crinului i-a răpit minţile pe negândite...până să se fi putut dumiri,imaginea ei deveni de neşters,se imprimă în galeria acelor locuri pe care fiecare-n sinea lui le preţuieşte...sau nu.Sentimentul ce stăruia în sufletul ei după ce auzise acele lucruri,nu o lăsa în pace.Parcă ar fi ştiut nisipul câte fire are şi cât e de întinsă marea,pe mut l-ar fi înţeles şi l-ar fi auzit pe cel lipsit de grai.Elizabeth incă mai putea continua: -Spiritul Prinţesei,trebuie închis pentru totdeauna în Oglinda Sufletului.Lucrul acesta îţi revine ţie.Ai puteri nebănuite iar Lordul ÃŽntunericului nu ştie asta.Viaţa ta nu va mai fi la fel.La fiecare pas vei fi urmărită de umbre sinistre.Dar un lucru foarte important trebuie să ştii:niciodată să nu intri în Oglinda Sufletului,orice ar fi... Iar când bunica ei termină,Anna simţi că abia se mai ţine pe picioare şi leşină.Căzuse parcă într-un somn adânc,în care mii de voci îi chinuiau mintea.Mii de voci din care una singură,o şoaptă,reuşi să fie auzită: "Prinţesa...naşterea...haos...suflet...iubire...ură... dezamăgire...început...moartea...Sophie...regate...oglinzi... legendă...timp...petale...crin...Căutători...apă...aer...foc...destin ...pământ...duşmani...sentimente...familie...întuneric...chin... secret...binele...gânduri...şoapte...tristeţe...voci...teamă...răul... trecut...mărturisire...veacuri...Lordul ÃŽntunericului...realitate... noapte...emoţii...amintiri...zâmbet...lacrimi...Prinţul...durere... uimire...lumină...minciuni...speranţă...mister...încredere...Leo...suferinţă...fericire...acceptare...tăcere...uitare...puritate...sfârşit ...salvare...Pământul...neobişnuit...îndoieli...sacrificii...trădare... condamnare...putere interzisă...Oglinda Sufletului...prezent... regrete...sens...înfrângere...viaţă...inimă...schimbări...încercări ...suspine...înţelepciune...viitor...adevăr...umbre...vis...bunătate ...forţe...spin de trandafir...Oglinda Crinului...reîncarnare... soartă...Cea Aleasă...decizii...clipe...cruzime...necunoscut... lucruri sinistre...pentru totdeauna...oglinzi...Crinul Negru... Anna...Renaşterea ÃŽntunecată". Anna tresări la auzul ultimelor cuvinte.ÃŽn aşternut era cald şi bine.Dormise doar o zi fără întrerupere dar se simţea ca şi cum dormea de mai mult timp şi abia acum se trezise la realitate.Afară era întuneric şi ceasul arăta ora 23:58.Anna se ridică uşor în capul oaselor şi îşi dădu seama ce anume o trezise...o voce stranie şi tulburătoare."Renaşterea ÃŽntunecată".Simţea ca şi cum de mult timp încercase să-şi pună ordine în gânduri şi în informaţiile ce-i apăruseră în faţă fără să le ceară.Dar acum mintea ei avea o idee căreia nu-i dăduse atenţie prea mult înainte..."Familia mea...".Păreri de rău începură iar s-o copleşească dar gândul îi zbură la bunica ei."Elizabeth...".Rămase o vreme nemişcată,după care coborâ din pat şi intră în cabina de duş.Lăsă jetul de apă să-i cadă pe faţa îndurerată."Oare e chiar bunica mea?Prea multe lucruri...şi totuşi vreau să ştiu dacă...nu cred că o mai cunosc...". Ieşi de sub duş,se îmbrăcă şi ieşi afară.Simţi cum frigul îi pătrunde uşor prin pielea încă udă,ca şi cum umbrele întunecate ar fi încercat să pună mâna pe ea.La fel ca o şoaptă fantomatică,din întuneric,cuvintele lui Elizabeth îi răsunară ca un ecou: -Căutarea bucăţilor din Oglindă,refacerea Oglinzii Sufletului este,de fapt,năzuinţa de a ajuta la salvarea lumii...salvarea Pământului... Pentru o clipă,Annei i se păru că era vocea altcuiva,a înţelepciunii veacurilor trecute..o voce care-i şoptea din adâncurile pământului parcă. -ÃŽnvăluită în mister...arătând adevărata faţă ascunsă a oamenilor,veghează sub forma a doisprezece oglinzi,întreaga mare a umbrelor celor ce au fost şi a celor ce nu vor mai fi...Nu trebuie să te laşi afectată.Trebuie să înţelegi că nu e totul în cuvinte ci în sentimentele de după ele.O să îţi afli puterea ascunsă ca făcând parte din tine,şi cu timpul vei înţelege totul. -Mami îmi spunea:"Un singur suspin alungă fericirea",o întrerupse Anna pe Elizabeth,încercând să-şi revină.Dar în momente ca astea,durerea înăbuşeşte suferinţa şi amintirile celor dragi este otrava ce-ţi curge prin vene.Acum am pierdut sensul noţiunilor de bine şi rău... -Anna,ştiu cum e.Dar gândeşte-te că face parte din viaţa ta.Eşti o parte importantă a destinului acestui Pământ.Ştiu că oamenii se tem de ceea ce nu pot vedea,dar vei vedea lucrurile astea mai curând decât crezi şi atunci,teama va fi înlocuită de curaj,dorinţă,putere.Voi fi lângă tine.Fă-o până la sfârşit! Anna îşi ridică privirea spre Elizabeth şi parcă schiţă un zâmbet.ÃŽntr-un final credea că înţelesese."Mami,tati,cred că am înţeles.Trebuie să aştept mereu neaşteptatul.Mă aşteaptă viitorul dar destinaţia este necunoscută.O să găsesc mereu putere în cuvintele celorlalţi.Aşa trebuie să fie,nu?" -Poate că am fost învinsă de trecut,dar sentimentele mele încă se revarsă.Tu spui:"Fă-o până la sfârşit!",nu?O să găsesc putere în aceste cuvinte.Cred în asta.Dar acum....putem mânca? -Cum să nu?spuse Elizabeth printre hohote de râs şi bucurându-se că Anna nu s-a lăsat învinsă,iar spiritul ei glumeţ încă mai stăruia."Anna,mă bucur că te-ai schimbat.Dacă trebuie să cazi,cazi până la fund.Va veni vremea când te vei ridica înapoi în picioare.Ai învăţat multe în această seară.Sunt sigură că ai vrea să plângi însă vrei să arăţi cât eşti de puternică.O să afli mai târziu că cel mai trist lucru e să nu poţi plânge atunci când ar trebui.Dar acum să lăsăm pentru câteva clipe aceste lucruri în urmă şi să ne bucurăm de timpul rămas înainte ca ÃŽntunericul să atace..."
spre ca va place.
oglinda sufletului – poza de may_ice_queen, in Compuneri · 25.5KB
_______________________________________ to be free,to be wild and to be just like a child and if i get lost,i really don't mind,cause i'll be doing just fine...
Ca are imaginatie e clar...iar in ceea ce priveste imaginea, gomene anime chan, dar nush de la c anime e. Am luat-o de p un site in timp ce cautam alte imagini.
_______________________________________ We have the right to love, and to be loved.
vai...ms mult...o sa pun si continuarea...dar trebuie sa mai modific ceva si nu stiu cand pun....dar cat mai curand sper
oglinda sufletului – poza de may_ice_queen, in Compuneri · 54.4KB
_______________________________________ to be free,to be wild and to be just like a child and if i get lost,i really don't mind,cause i'll be doing just fine...
oglinda sufletului – poza de may_ice_queen, in Compuneri · 21.6KB
_______________________________________ to be free,to be wild and to be just like a child and if i get lost,i really don't mind,cause i'll be doing just fine...
oglinda sufletului – poza de may_ice_queen, in Compuneri · 42.8KB
_______________________________________ to be free,to be wild and to be just like a child and if i get lost,i really don't mind,cause i'll be doing just fine...
(Anna află mai multe lucruri despre trecut şi apare primul Căutător)
“De ce?...Oglinda Sufletului…â€.Tresări în pat.Era ca şi cum privirile unui trecut ce nu-l cunoaşte,îi încântă disperarea dezlănţuită.Era Leon.Avusese aceste coşmaruri încă din vară când i se întâmplase…Dar de când s-a mutat la acest liceu pentru a absolvi clasa a doisprezecea,erau parcă mai dese.Se ridică în capul oaselor şi-şi şterse picăturile de sudoare de pe frunte.Era trecut de miezul nopţii şi oraşul era încă agitat.â€Oglinda Sufletului,eh…?Ce-o însemna?†Ceasul arată ora 09:30 şi începe să sune pentru a zecea oară în acea dimineaţă.Auzindu-l pentru prima dată,scoate o mână de sub pătură,îl ia şi-l aruncă pe jos.Se ridică,priveşte-n jur:nimic deosebit.Parcă aştepta să se întâmple ceva.Intră în baie şi iese aproape tot atunci,după un duş cam rece.Ceasul începe a suna iar.ÃŽl ridică şi priveşte îngrozită:era zece fără douăzeci de minute – întârziase la şcoală.Se îmbracă în fugă,îşi ia ghiozdanul şi dusă a fost. -Mă scuzaţi că am întârziat!spuse Anna trântind uşa de la clasă şi abia respirând.Alergase. -Domnişoară Anna,vizită de rutină?Ce bine că eşti aici,am o veste.Ghici cine te aşteaptă?spuse profesorul cu un yâmbet foarte larg pe faţa lui de "babuin",cum spunea Anna. -Cine?spuse Anna surprinsă şi gândindu-se că o aşteaptă cineva. -Te aşteaptă ora de detenţie la o întâlnire.Să nu întârzii şi acolo!îi replică profesorul înapoi mai satisfăcut ca niciodată.Un val de râsete se stârni în clasă dar se calmă în câteva clipe. -Auzi,detenţie!Pentru ce?Nu prea am mai întârziat…în ultima vreme!spuse Anna cu o voce mică atunci când ajunse în bancă,frustrată de ceea ce păţise. -Asta e a 56-a oară când întârzii şi anul şcolar abia a început.Dar cred că ţi-ai bătut propriul record!spuse o voce din spate a unei fete care,parcă o observă pentru prima dată de când erau colege – şi asta într-un mod aparte.Acum ai reuşit să nu ajungi la istorie.ÃŽnainte nu veneai decât la a doua jumătate din ora de mate. Renee Roberts,o fată ciudată,de 17 ani,brunetă,cu ochii albastru închis(ca al unui cer înainte de o furtună,plină de temperament,nu prea sociabilă,,cu un caracter independent,cu ambiţie şi dorinţă de a face lucruri care alţii nu au îndrăznit,incitată de orice îi atrage atenţia pe un moment relativ scurt,simţindu-se frustrată dacă cineva îi încalcă libertatea,poate să te facă să regreţi anumite lucruri şi chiar să te simţi ruşinată de ceva ce nu ar trebui,intolerentă cu unele persoane care îi stau pe nervi,vulgară în exprimare,cu o minte capabilă şi rapidă,progresul ei în viaţă putând fi oprit de neînţelegerile cu cei din jur.Caracterul ei impulsiv o împinge la acţiuni pe care uneori le regretă cum ar fi că nu a putut să îşi ieie rămas-bun cum trebuie de la mama ei.,Tatăl ei bogat şi mama ei murise când era mică din cauza unei boli.De aceea nu vorbea mai cu nimeni şi nu era prea deschisă la prietenii.Deşi era dintr-o familie bogată,Renee locuia într-un apartament modest,plăcându-i lucrurile mai simple.De când murise mama ei,ea nu se mai înţelegea deloc cu tatăl ei.Adică se vedeau o dată pe săptămână – era un om foarte ocupat cu afacerile familiei.De când erau doar ei,s-au îndepărtat foarte mult unul de altul,acum fiind ca doi străini.Renee este considerată o ciudată şi este marginalizată de colegi căci se îmbracă în negru şi studia fel de fel de cărţi ciudate despre misterele focului(“Focul – intermediul lumii spirituale cu cea vieâ€,â€Păsări născute din focâ€,â€Phoenixul – mai mult decât o pasăre ce ardeâ€),şi chiar vorbea singură uneori(sau medita asupra altor lucruri).ÃŽn ciuda lucrurilor ciudate care le făcea,Renee era o fată deşteaptă. La ora 13:00,veni şi ora de detenţie.Orele de detenţie,se ţineau undeva la parter,în biblioteca şcolii.Astfel,elevii puteau citi ceva înloc să se plictisească.Anna intră în sală şi se aşează la o masă.Dacă tot avea de gând să steie până diseară la şcoală,va profita de ocazie şi se va duce şi la bazinul de înot pentru a face câteva ture.Plictisindu-se,se ridică şi se “mută†jumătate de sală până la secţia de cărţi dorită – aventuri.ÃŽn drumul “anevoiosâ€spre raft,trece pe lângă o masă şi răstoarnă un teanc de zece cărţi din faţa unui tip.Se aplecă repede să le ieie dar puse mâna pe o carte ce-i aminti de ceva anume – “Ochii sunt oglinda sufletului†-Ba nu,Oglinda Sufletului este…Dar se opri la timp înainte să spună ceva ce nu ar trebui din acel secrect care îl aflase de curând şi care nu l-ar crede nici cel mai "nedotat mintal". -Proasto…Uită-te pe unde mergi!se auzi o voce foarte cunoscută de care Anna se simţea frustrată.Când Anna ridică privirea spre cel ce avea cărţile,se ridică nervoasă şi începu a se răsti la el: -Hei,cine-i prostul?Ai grijă cum vorbeşti! -Ah,tu erai!spuse Leon după ce în sfârşit privi la ea,sictirit. -Cum adică “tu eraiâ€?Dar ce cauţi aici?spuse Anna cu un zâmbet foarte larg pe chip.Ai împins vreo băbuţă-profesoară pe scări?Ai încuiat cancelaria?Ai întârziat la oră?I-ai pus piedică directorului?Ce-ai făcut? -Nimic din toate astea,am venit aici pentru că e o bibliotecă şi am nevoie de cărţi.Presupun că tu ai făcut ceva din toate astea,nu?răspunse Leon foarte sigur pe el. -Cum?şi Annei îi pieri zâmbetul de pe faţă şi nu mai spuse nimic,plecând resemnată la locul ei,executându-şi mai departe detenţia.După câteva clipe,Leon plecă şi Anna scoase limba după el.Când în sfârşit detenţia se termină,se duce la vestiarul de la bazinul de înot,se schimbă in costum de baie,şi scoate din ghiozdan un sandwich.Mergând pe hol spre bazin şi mâncând cu poftă,pe lângă ea trece Leon spre vestiar. -Dacă mai mănânci aşa,o să ajungi cât o balenă…nu zic că nu eşti,dar… -Ce?Balenă?Uh…şi aruncă cu sandwich-ul după el dar nu-l nimeri.Se duse liniştită să înoate.Afară era deja întuneric şi cerul prevesti printr-un fulger,o ploaie.După câteva ture de bazin,se întoarse la vestiar ştergându-se cu prosopul.Ploaia începuse deja şi parcă fulgera mai des şi mai tare.Se schimbă.Pe când îşi punea hainele în ghiozdan,un fulger făcu o pană de curent în tot liceul.â€Grozav!â€,îşi spuse trândind uşa vestiarului.ÃŽn întuneric nu puteai decât să distingi siluete.Din încăpere,răzbătu uşor până la ea,sunetul neaşteptat al unor paşi înăbuşiţi.â€Credeam că sunt singură…eh…poate a rămas enervantul ăla de Leon…să mai studieze…â€.Trei siluete fantomatice apărură în jurul ei. -Bună frumoaso!spuse un tip care se apropie de ea.Anna se lipi de dulap neputând scoate un cuvânt.Ce e?Eşti singurică aici,pe întuneric?Nu-i nimic,avem noi grijă de tine,nu-i aşa băieţi? -Aşa e,frate!strigară ceilalţi. -Nu te teme,nu vei păţi nimic!spuse tipul atingând-o pe faţă.Ea dădu să fugă dar el o imobiliză lipită de dulap.Uşor fetiţo!ea înăbuşi un ţipăt. -Lăsaţi-o în pace!se auzi o voce a unei siluete în întuneric care Anna ar fi recunoscut-i imediat dacă nu spunea acele cuvinte ci mai degrabă replica "Proasto!". -Ce?Cine eşti tu? -O să afli dacă nu îi dai drumul! -Zău aşa?şi-l ignoră văzându-şi de treabă dar silueta îl împinse de lângă Anna.Luciul unei lame de cuţit se văzu în aer.Câteva zgomote şi Anna putu să vadă că salvatorul ei fu tăiat pe mănă.ÃŽn lupta de câteva secunde ce avu loc,i se păru că în aer vede forma unui crin dar poate era doar imaginaţia ei.Cei trei o luară la fugă. -Acum eşti în siguranţă!spuse vocea misterioasă..Dădu să plece dar Anna îl lua de braţ. -Stai,eşti rănit.Lasă-mă să văd. “De unde ştie?Nu putea să vadă nimic în întuneric…â€.Dar Anna vedea lucruri pe care alţii nu le puteau vedea şi înţelegea lucruri pe care alţii nu puteau.Dădu de sânge pe mâna lui.Scoase o eşarfă din buzunar şi i-o legă la mână. -Asta măcar va opri sângerarea. -Mersi… -E cineva acolo?se auzi o voce,şi Anna putea vedea lumina unei lanterne îndreptându-se spre ea.Anna?Ce cauţi aici?Era Renee. -Eu…Dar când vruse să-şi întoarcă privirea spre cel ce o salvase,nu mai era acolo.Nimic.Venisem doar să înot. -Bine…eu plec de aici. -Renee,stai că vin cu tine?Renee nu ripostă şi plecară împreună.Deşi Anna nu dăduse semn de vreo putere,în acea seară simţise de două ori un lucru straniu.Prima oară,simţea că-l ştie pe cel ce o salvase,de-o viaţă.Apoi era sentimenul legat de Renee.Un sentiment pe care îl mai întâlnise de câteva ori până acum,dar poate nu în această viaţă.O vedea într-o lumină aparte,de parcă ştia că ceva o leagă într-un fel sau altul de ea.Ajunseră la casa Annei iar Renee plecă mai departe. -Bine,ne vedem mâine!stirgă Anna din urma ei dar aceasta nu schiţă nici un gest."Unde s-o fi duce?Nu ar strica să văd unde...",gândi Anna şi ştim că ea îşi bagă nasul peste tot.Plecă pe urmele lui Renee.Aceasta coborâse mult spre periferia oraşului.Acel loc unde oamenii sunt nevoiaşi.Anna o urmări pe Renne care intră într-o veche fabrică de sticlă şi oglinzi.Acolo locuiau câţiva oameni care nu aveau casă.Renee se duse acolo să aibe grijă de ei.Se pare că făcea asta de mult timp căci cei de acolo o cunoşteau destul de bine.Auzi o conversaţie: -Ce ne facem Renee dacă mai vin?Nu ne mai putem apăra.Deşi locul ăsta nu e al lor,ei îl vor. -Aşa e.Nu e locul lor.E al vostru!Ei vor doar să vă facă rău.O să dorm aici dacă e nevoie... -Renee,nu e nevoie,ştim că vrei să ne ajuţi dar nu are nici un sens.Poate ar fi mai bine să plecăm. -Nu!Nu am să vă las.Vă promit că am să vă ajut...promit...aşa cum mama v-a ajutat,o voi face şi eu în continuare...sunteţi...singurii prieteni care îi am...Spuse lăsând capul în jos şi permiţându-i unei lacrimi să-i curgă pe faţa palidă.Dacă vor mai veni,vom fi pregătiţi. -Renee...Şopti Anna şi o luă înapoi în fugă spre casă ca să nu fie văzută.Dar când fugi,scăpă o oglindă de buzunar.După ceva timp Renee pleca când dădu peste oglinda Annei.Privi la ea:"Anna...?". A doua zi,Anna se trezi cu sentimentul ciudat că trebuie să caute ceva şi că astăzi îl va găsi – problema era că nu ştia ce anume caută.Ajunse la şcoală dar de data asta la timp.Renee stătea într-un colţ.Simţi nevoia că trebuie să se împrietenească cu ea.Era singură şi Anna ştia că nu e prea plăcut acest sentiment. -Renee,ce faci? -Uh?Tu erai...Asta îţi aparţine cumva?spuse scoţând de sub bancă oglinda ce Anna o recunoscu imediat. -D-d-da...!spuse Anna cu un zâmbet ciudat pe faţă.Ceilalţi colegi se uitau la ea miraţi că stă de vorbă cu Renee. -De ce m-ai urmărit?Nu poţi să stai la locul tău?spuse privind-o rece,iar Anna simţi un gol în stomac care nu avea să mai fie plin ceva timp. -Cum????Dar Renee… -Ce nu înţelegi din ce am spus?N-U – e singurul lucru care ar trebui să-l înţelegi.Sigur ai avut vreun scop ascuns,sau mai ştiu eu ce scop. -Nu e adevărat! -Şi acum?De ce să intri în vorbă cu mine?Nu ai nici un motiv să faci ceea ce faci!La urma urmei ştiu părerea acestei clase despre mine şi nu cred că tu… -Dar eu doar vreau să devenim prietene!Vroiam să stiu cum pot să... -Hei,Anna,nu ştiu ce e cu tine,dar noi nu vom putea fi prietene.ÃŽmi cunosc situaţia faţă de ceilalţi colegi,faţă de lumea care mă crede cum mă crede şi nu mă plâng pentru că m-am obişnuit să fiu ignorată oriunde mă duc.Şi în vocea ei se simţi un ton trist.Şi toate astea pentru că fac unele lucruri care lor li se par ciudate dar mie mi se par foarte normale.Doar oamenii aceia mă cunosc cel mai bine...nici măcar tatăl meu nu mă cunoaşte aşa...Dacă m-ar putea înţelege… Annei îi părea rău că Renee gândea aşa.Acum hotărâse să facă tot ce-i stă în putere să o schimbe.Măcar puţin.Să o facă să aibe o părere mai bună despre ce se întâmplă în jur,despre ea chiar.Din cele spuse de ea,Anna era sigură că Renee,dacă ajungeai să o cunoşti,era o persoană destul de bună,şi nu aşa ciudată cum spuneau ceilalţi.Acest lucru îi spunea şi ceea ce văzuse aseară. -Renee,eu… -Ţi-a ajuns?Asta vroiai să auzi?Ei bine,ce mai aştepţi!Spune-o!Ştiu că asta vrei!Spune-o:â€Eşti o ciudată!â€,â€Sperii lumea!â€,â€Nimeni nu te vrea aici!â€.Oricum nu mă mai afectează. Deşi pe chipul lui Renee nu se citea nici un sentiment,nu era aşa.Orice om,oricât de puternic ar fi,are sentimente care se adună în interiorul lui şi nu le arată celorlalţi.Şi într-un final,nu mai pot ţine nimic în ei… Pe Renee nu o salvau decât acei oameni de aseară.De fapt,Anna credea că s-a agăţat de ei pentru că o făceau să se simtă bine,să se simtă acceptată. -Renee,te-ai agăţat de acei oameni pentru că eşti singură?Te-ai închis în tine doar pentru câţiva oameni care nu te agreau.Dar numai câţiva.Ceilalţi?Acei oameni?Renee,e greşit să trăim pe jumătate,pe jumătate să fim noi înşine! -Hmm…se pare că nu înţelegi,nu?Sunt doar o fantomă pentru cei din jur.Răspunse clar şi răspicat iar Anna se dădu câţiva paşi înapoi. -Ba nu eşti o… -Ştii măcar ce sunt fantomele?Sunt oamenii pe care îi rănim.Am fost rănită de multe ori,aşa că acum,aceste lucruri trec pur şi simplu prin mine.Deşi îi am pe acei oameni,eu nu pot să nu mă simt... -Te porţi de parcă am fi într-un decor…spuse Anna deja tristă şi nemaiarătând vreo dorinţă de a vorbi cu ea ceva ce i se părea lipsit de sens.Ca o lume a ta închisă între pereţi… -Mereu ai fost aşa,de când te ştiu.Te băgai mereu unde nu îţi era locul,şi totuşi mă mir cum ai ajuns aşa de departe.Deci nu mai are rost să vorbim.Plecă lăsând-o pe Anna privind după ea. Asta era!Ştia cu siguranţă ce să facă.O va ajuta cu acei oameni.O să o ajute să le ducă de mâncare şi să îi apere de cei ce le vroiau răul şi pe care nici măcar ea nu îi cunoştea dar din cele auzite era sigură că nu le făceau bine.ÃŽn acea seară,Anna i se alătură lui Renee pentru a merge în acel loc.Când trecură prin dreptul casei lui Anna,aceasta îi ceru lui Renee să o aştepte puţin până se duce să ia ceva.Dar Renee îşi văzu de drum mai departe.Anna luă în grabă nişte haine şi mâncare – nu prea multă ce-i drept dar destul cât pentru o masă bună.Anna fugi cât putu să o prindă din urmă pe Renee dar o ajunse abia când intrase în fabrică. -Toată lumea,strigă Anna,v-am adus mâncare şi ceva haine!iar fericirea îi cuprinse pe toţi. -Cine e?se întrebau oamenii a căror copii se repeziră să ia ceva din mâncare căci le era foame. -Sunt prietenă cu Renee,spuse Anna lui Jack,cel mai în vârstă dintre toţi,cam de cincizeci de ani,cu o experienţă de viaţă,păr alb,piele zbârcită şi ochi albaştri. -Nu e prietenă cu mine!se răsti Anna.Doar s-a ţinut după mine!şi plecă lăsându-l pe Jack şi Anna singuri. -E o fire dificilă,nu?întrebă Jack pe când el şi Anna o priveau pe Renee cum se juca cu câţiva copii. -Poţi să o iei şi aşa,dar ceva îmi spune că într-un final se va schimba.Dar ce e cu ea de e atât de... -Sarcastică?Fără încredere în cei din jur?Eh,Renee are multe defecte,ca să le spun aşa.Eu o cunosc de când era mică.Mama ei venea şi ne ajuta.Fabrica este a părinţilor ei...sau mai degrabă a fost.De când a murit mama ei – ea avea doar patru ani – tatăl ei nu mai are grijă de această fabrică.Ani de-a rândul a fost vandalizată de golanii din cartier,sau mai bine zis ghetou.Am fost ameninţaţi de multe ori cu focuri de armă.Vor ca noi să plecăm de aici.Dar dacă vom pleca,nu vom mai avea unde locui. -Ăsta e modul ei prin care vrea să păstreze vie amintirea mamei ei?spuse Anna puţin tristă. -Cam aşa.Uneori sta şi priveşte apusul prin ochiul unui geam spart.Zice că acest lucru îi aminteşte de mama ei.Am întrebat-o de ce apusul şi mi-a zis că nu asta e amintirea ei.Culoarea soarelui în apus,ca şi cea a focului,chiar şi focul îi aminteşte de mama ei,ce a fost mama ei şi ceea ce ea nu a putut fi vreodată.Am auzit de situaţia ei:cei din jur nu o prea agreeaza datorită comportamentului ei o marginalizează.Până şi tatăl ei nu prea îşi mai dă silinţa să o facă fericită.Sau dacă încearcă,nu se gândeşte decât la asta şi nu la faptul că uneori,Renee nu vrea decât să steie alături de cei dragi,că nu are nevoie de bani sau altelucruri materiale.S-a închis în ea pentru că de la vârsta de patru ani lumea deja nu mai interacţiona cu ea.Uneori are impresia că mama ei a părăsit-o pentru că nu o credea îndeajuns de bună,pentru că o credea şi ea ciudată.Dar încerc de fiecare dată să îi amintesc cuvintele ei pe care uneori le uită:"Nu eşti ciudată ci eşti diferită de ceilalţi şi specială pentru cei ce te cunosc şi ţin la tine cu adevărat.Faptul că eşti diferită,să nu te oprească să faci ceea ce vrei!".Eram de faţă când i-a spus aceste cuvinte.Era pe patul de moarte,în spital.Fuseseră ultimile ei cuvinte.De atunci Renee a refuzat să mai arăte slăbiciune celor din jur.Mereu era cea puternică dar cei din jur încă o desconsiderau.Regretă faptul că nu şi-a cerut iertare de la ea."De ce trebuie să pleci?De ce?Mă părăseşti!Eşti la fel ca ei!Mă crezi o ciudată!",striga asta mereu la ea.Ultimile ei cuvinte fuseseră acestea şi mama ei a murit nemaiavând şansa să o vadă crescând pe Renee.Renee nu mai spuse nimic despre ea de rău.Tatăl ei nici măcar nu fusese acolo când murise,era plecat cu afaceri ca întotdeauna.După moartea ei,între Renee şi tatăl ei se lăsă un sentiment rece.Deşi încearcă să o facă fericită în modul lui,nu reuşeşte.Renee consideră că lucrul acesta nu va compensa faptul că nu a fost acolo când mama ei s-a stins din viaţă. -Ce trist...Şi când mă gândesc la asta mă cuprinde o tristeţe profundă.Şi părinţii mei au murit când eu aveam patru ani.Au căzut cu maşina într-un râu.Mereu îmi amintesc cuvintele lor la plecare:"Nu plânge că plecăm.Nu e pentru mult timp,ne vom întoarce şi atunci vrem să te vedem zâmbind!".ÃŽncerc mereu să zâmbesc de dragul lor,crezând că se vor întoarce într-o zi dar ştiu că nu va fi aşa.Şi totuşi e singurul lucru care mi-a mai rămas să fac. -ÃŽnţeleg...Cred că vei reuşi să o schimbi pe Renee.Ai ceva ce mă face să cred acest lucru.Nu ştiu ce este dar cred că e de bine. -Am plecat,Jack!strigă Renee şi îşi luă la revedere făcând cu mâna,nemaipăsându-i că mai era şi Anna pe acolo. -Te aşteptăm şi mâine!strigă Jack.Şi tu să mai vii.Vei fi mereu bine primită.Acum du-te!Să nu o pierzi. Anna îşi reluă locul alături de Renee,dar acesta nu o băga în seamă.Jack rămase pe gânduri:"Chiar are ceva special dar nici eu nu ştiu ce.Pare o fată care abia a păşit în lumea reală şi totuşi are ceva misterios,ceva ciudat şi am mai simţit acest lucru,dar unde?"
oglinda sufletului – poza de may_ice_queen, in Compuneri · 42.8KB
_______________________________________ to be free,to be wild and to be just like a child and if i get lost,i really don't mind,cause i'll be doing just fine...
-Mi-au spus să vin şi mâine.Copii aceia sunt aşa de drăguţi.De-abia aştept şi mâine să vin!îşi exprimă Anna entuziasmul faţă de Renee. -Să nu mai vii!Nu vreau să mai vii.Nu ai nici un motiv pentru care să vii!strigă Renee la Anna de parcă ar fi călcat-o pe coadă – la modul figurat,bineînţeles. -Dar suntem prietene! -Ţi-am zis să încetezi cu prostia asta!Nu suntem prietene!Singurii mei prieteni sunt acei oameni,punct! -Dar... -Am zis PUNCT! Şi plecă.Anna se duse acasă şi se trânti în pat.Nu vroia să se oprească din ceea ce făcea.Vroia să o ajute pe Renee dar şi pe acei oameni.Decise să se ducă şi mâine acolo. A doua zi,Renee nu veni la şcoală.Anna privi spre banca ei care era goală.Ceva nu era în regulă.De ce să nu vină?Nu avea nici o absenţă.După ore se duse în fugă la fabrică şi intră în grabă. -CUM?!?!Nu a venit?se miră extrem de mult Anna. -Nu.Se mai întâmplă.Are unele lucruri de făcut.Nu ne sperie acest lucru.De ce? -Nu e bine căci nu a venit nici la şcoală.Ea nu lipsea niciodată.Primise şi premiu pentru că nu a lipsit niciodată!replică Anna arătându-şi îngrijorarea faţă de noua ei prietenă. Afară se auzi nişte sticlă ce se sparse.Veniseră.Cei din ghetou.De data asta veniseră cu conducătorul lor.Un tip înalt,brunet,cu ochii negri şi ten puţin închis,sarcastic,misterios şi o veche cunoştiinţă a cuiva anume.Ieşiră toţi afară cu Anna în frunte.Femeile îşi ţineau copii în spate pe când bărbaţii înaintau cu Anna.Jack o apucă de mână: -Nu e nevoie să faci asta,ştii! -Dar vreau să o fac!şi înaintară.Cine sunteţi? -Băieţi,priviţi ceva nou!Frumoaso,cred că nu ai aflat.Suntem L.O.D. -L.O.D.?Ce mai e şi asta?Ce organizaţie?L.O.D.... -Ah,cineva să-i spună!spuse conducătorul ducându-şi mâna la cap ca şi cum îl apucase o migrenă îngrozitoare. -ÃŽn traducere liberă înseamnă "Lords of Distuction"(Lorzii Distrugerii)!interveni Jack. -Gata cu introducerile,am venit să...cum să spun...să vă dăm afară.Băieţi,vă rog!se replică deja cu plictiseală parcă. Câţiva cu bâte in mâini înaintară spre Anna şi ceilalţi.Jack strigă să fie pregătiţi.Alergară direct spre Anna iar ea închise ochii de teamă. -Staţi!se auzi o voce cunoscută şi când Anna deschise ochii,Renee era în faţa ei.Pentru o clipă parcă îşi amintise ceva ce mai văzuse înainte dar în unsprezece moduri diferite şi cu unsprezece sentimente diferite ce îi invadară sufletul în câteva secunde. -Renee...unde ai fost?întrebă Anna. -Nu e timpul pentru asta acum.Băieţi,îmi pare rău dar trebuie să plecaţi!Renee strălucea într-un mod ciudat sau cel puţin aşa i se părea Annei care o privea cu mare interes. -Renee,nu ne-am mai văzut de mult,nu?Cam de cât timp?şi un zâmbet larg apăru pe faţa tipului,de parcă întâlnise o veche cunoştiinţă.Renee privi puţin mirată.Aşa era.Renee îl cunoştea pe Michael,conducătorul acelei găşti.ÃŽl cunoştea din copilărie încă.Se jucau împreună pe când amândoi aveau cinci ani.Era primul ei prieten,un prieten ce nu o considera ciudată cum făceau ceilalţi,ci o considera specială.Doi ani mai târziu,îl salvase de la o tragedie şi atunci,el îi promise că o va apăra şi el când va veni timpul,că o va salva.Atunci păreau destul de apropiaţi şi credeai că vor fi prieteni mereu dar cu timpul au pierdut legătura şi Renee nu a mai auzit de Michael până acum. -Deci tu îi conduci,nu?Aşa e,nu ne-am mai văzut de mult...de zece ani.Atât de mult fără mine şi uite unde ai ajuns!spuse zâmbind puţin,iar Michael păru şi el că-şi aduce aminte de vremurile de demult. -Renee,îl şti?spuse Jack puţin nedumerit. -Când eram mică l-am tras din faţa unei maşini ce era să-l calce.Pentru asta,mi-a promis că mă va ajuta oricând am nevoie.Cu alte cuvinte...Michael,acum e timpul să îmi plăteşti acea datorie.Te rog să pleci!îi spuse Renee iar în vocea ei puteai distinge ceva anume - ea nu vroia să creadă că atâta timp îl schimbase pe acel Michael ce-l cunoştea de mică. -O veche prietenă din copilărie.Poate că îţi sunt dator dar hai să-ţi propun altceva.Ce zici,Renee?Nu vrei să fii de partea noastră?zise atât de sigur pe el de parcă avea să ştie că Renee va veni alături de el,dar în schimb de răspunsul dorit primi un răspuns surpriză: -Cred că glumeşti,nu?Mai bine lăsam să te calce maşina.Hei,dar de ce nu mă ajuţi tu pe mine?Ai promis!Şi ştiu că Michael nu îşi încalcă promisiunile!Renee era şi ea sigură de ceea ce spunea şi nu credea că Michael putea să o rănească atât de tare. -Văd că te-ai făcut glumeaţă.E adevărat că am promis,dar acel Michael nu mai există.Acel Michael a plecat demult,odată cu acea Renee care s-a schimbat şi nu mai e aceeaşi.Mi-am dorit mereu putere,să fiu puternic cum erai tu şi să nu mă mai calce alţii în picioare cum ştii bine că o făceau.Acum că am această putere,nu vreau să renunţ la ea! Deşi Renee credea că Michael vorbeşte de puterea ei atât fizică cât şi psihică,nu era aşa.Mai târziu,Renee avea să afle că Michael se schimbase mai mult decât credea ea sau de cât vroia să creadă. -ÃŽnţeleg unde vrei să ajungi.Deci nu mă ajuţi.Speram că vei pleca cu binişorul de aici.Asta dacă nu vrei să îţi tăbăcesc fundul.Şi ştii bine că pot să fac asta!şi o lacrimă putea fi zărită în colţul ochiului lui Renee dar nu o lăsă să cadă. -Nu prea cred.Nu vă poate salva ceva...adică...ce să vă mai salveze?Vreo zeiţă sau ceva,dar nu cred.Am aici echipa mea de muritori,să nu mă exprim altfel,şi voi nu prea aveţi forţă brută.Băieţi... Şi toţi îşi luară bâtele îndreptându-se spre Renee şi ceilalţi.Deja Renee nu mai simţea regret,ci frustrare mai degrabă şi dorinţă de răzbunare. -Să înţeleg că noi nu am fost niciodată prieteni,nu?Acum mă şi ataci... -Sincer...nu.Nu am fost prieteni.Dar ce credeai?Credeai că cineva vrea să fie prieten cu tine?O ciudată?Nici nu ştii cărei lumi îi aparţi!iar aceste cuvinte începeau să o rănească pe Renee.Anna observa acest lucru foarte bine din unghiul în care se afla şi tresări.Avu sentimentul că nu trebuia să spună asta.Că se va întâmpla ceva dar nici ea nu ştia ce. -Credeai că poţi să-ţi faci prieteni?Nu te-ai întrebat vreodată de ce cei din jur nu te plac?"Nu te vrem aici!".Spuse Michael încercând să o rănească.Renee lăsă capul în jos. -Opreşte-te!strigă Anna.ÃŽi faci rău,nu vezi?sări Anna în faţa lui Renee care se puse în genunchi. -"Eşti o ciudată!","Sperii pe toată lumea!".ÃŽţi ajunge Renee?Ea simţea cu aproape o i-a razna şi vroia cu adevărat să-l lovească. -Credeam că suntem prieteni...Dar se pare că m-am înşelat!spuse Renee ridicându-se şi zâmbind.Anna era nedumerită.De ce zâmbea Renee?Nu avea nici un motiv.Crezi că sunt slabă?Asta pentru că nu mă vrea nimeni în preajmă?Vezi aceşti oameni?ÃŽmi dau putere.O putere de care tu nu ştii.O putere pe care tu nu o poţi obţine,orice ai face şi oricât ai încerca!Ei mă fac să mă simt specială.Ei nu mă lasă să fiu singură.Ei mă salvează de cei ca tine şi ca ceilalţi!iar acum Renee parcă prinse o putere de la încrederea celor din jurul ei care nu o lăsau să cadă indiferent ce avea să se întâmple. -Prostii.Nu îţi dau nici o putere.Doar se folosesc de tine!Se folosesc de tine ca să îi ajuţi căci ei nu pot face nimic!Se folosesc de tine la fel cum m-am folosit şi eu! -Bestie!!!se repezi Anna şi dădu să îl plesnească pe Michael care acum era doar la un metru în faţa lui Renee. -E în regulă,Anna!Stai la locul tău.E în ordine. O să mă ocup singură de asta.Spuse Renee apucând-o de mână la timp ca nu cumva să facă vreo prostie.Vorbea blând cu ea,mai blând decât ar fi trebuit să o facă cu ea. -Singură?Haide,să vedem de ce eşti în stare.O să mă loveşti?Asta nu prea cred dar fie ce o fi. -Nu,nu o să fac asta,ar cam durea.Dar în schimb pot face ceva mult mai bun de atât.Şi te asigur că asta nu va fi la fel de plăcut şi ai fi dorit să te plesnesc. -Oh,băieţi,continuaţi,nu vă faceţi griji!Nu-mi poate face nimic!Nu atâta timp cât nu poate trece peste nişte cuvinte inutile,fără sens de care se lasă afectată. Gaşca lui Michael se îndreptă spre oamenii aceia nevinovaţi care se dădură înapoi câţiva paşi.Renee întinse mâna dreaptă în lateral şi drumul atacatorilor fu blocat de o barieră de foc. -Frumos truc!Ce aţi folosit?Benzină?Motorină?Nu miroase a nimic!puţin mirat deşi bănuia ce putea fi,la fel cum şi Anna îşi dădu seama imediat ce se întâmpla,şi ce făcuse Renee de lipsise de la şcoală. -Deci îţi place,nu?Şi asta nu e tot.Stai să vezi şi restul!spuse Renee zâmbind sarcastic şi uitându-se la Jack şi Anna. Renee îşi îndepărtă picioarele,şi mâinile de corp.Bătu de două ori din palme şi închise ochii.ÃŽn jurul ei,se formă un cerc de foc.Anna tresări tot din cauza unor amintiri dar şi pentru că îşi aminti ceea ce spusese Elizabeth:"Cei patru Căutători,trebuie să-şi trezească puterile ascunse.Fiecare are o putere diferită:asupra apei,aerului,focului şi pământului".Annei îi veniră în minte câteva cuvinte care nici măcar nu ştia de unde:"Zeiţa Focului...Căutătorul Focului şi a Pasiunii...".Michael se încruntă şi el:"Este un căutător?Frumos truc.Nu aş fi ştiut...". -ÃŽnţeleg...Eşti un Căutător.Cu toate astea,nu poţi face nimic.Sentimentele nu te lasă să faci ceea ce vrei.Ştiind că cei din jur te cred ciudată,şi asta e încă o dovadă,nu poţi să o faci.Şi tu ştii asta. -O să vedem cred,nu?şi faptul că Renee era atât de sigură pe ea,o sperie pe Anna.Renee închise iar ochii după ce-l privi.Se simţea una cu focul,făcea parte din el."Ajută-mă,te rog!Mamă,ajută-mă,nu cred că o pot face singură!Ştiu că nu am dreptul să îţi spun toate astea după cum ţi-am vorbit atunci,dar eşti singura...".Se văzu într-o cameră albă.Mama ei apăru lângă ea şi Renee se simţea ca într-un vis,un vis care vroia să nu se mai termine căci mama ei era acolo lângă ea şi nu vroia să o mai părăsească încă o dată: "Nu eşti ciudată ci eşti diferită de ceilalţi şi specială pentru cei ce te cunosc şi ţin la tine cu adevărat.Faptul că eşti diferită,să nu te oprească să faci ceea ce vrei!Eu voi fi mereu alături de tine şi te voi ajuta!" Ridică mâinile în aer şi fu cuprinsă de flăcări.Un pas în faţă şi ieşi din ele într-o lumină ciudată iar undeva,la spate,jos la coloană,avea un semn ca de flăcări,pe care Anna îl observă uşor şi i se păru că seamănă cu un Phoenix.Renee întinse palma în care avea o flacără micuţă.Suflă în ea,şi în jurul Lorzilor Distrugerii,apăru un cerc de foc. -Mai bine plecaţi.Nu vreau să vă fac rău. -Hmmm...haideţi băieţi,să plecăm.Ne vom întoarce.Şi asta e o promisiune ce mi-o voi ţine. -Dar nu uita,tu nu îţi ţii promisiunile!îi răspunse Renee fericită. Plecară.Toţi se adunară în jurul lui Renee,şi o felicitau pentru ceea ce făcuse ca şi cum ar fi fost ceva normal,mai puţin Anna care stătea într-un colţ."Trebuie să-şi trezească puterile.","Dar şi tu va trebui să ţi le trezeşti"."Deci e adevărat până la urmă.Asta înţeleg,dar cu acele imagini ce îmi veneau în minte,ce e?" -Deci eşti Căutător...Ţi-am văzut semnul de Phoenix pe spate.Spuse Anna apropiindu-se de Renee după ce aceasta nu mai avea pe nimeni în jur.Renee se uită şi văzu şi ea semnul. -De parcă te-ar interesa...Oricum,nu vom fi prietene,aşa că nu mai încerca. Anna dădu să plece dar Renee o apucă de mână,oprind-o -Stai!ezitând pentru o clipă.Ce ştii despre Căutători?Cine sunt?Ce fac ei? -Acum,nu.Te voi duce la bunica mea.Ea îţi va spune totul...Trebuie să plec. O lăsă pe Renee şi se îndreptă spre casă."A fost grozav ce a făcut.Asta e şi puterea mea sau....ce putere am?"Ajunsă acasă,se trânti în canapeaua din faţa şemineului.Elizabeth ieşi de acolo.Fusese la Oglinda Crinului.ÃŽi povesti despre Zeiţa Focului şi tot ce se întâmplase.Elizebeth nu avu nimic împotrivă ca Renee să vină .Dar cred că pe tine te deranjează ceva,nu? -Da...pe tine nu te pot minţi.Am fost de faţă când şi-a folosit puterea.Am fost mirată,evident,dar în minte mi-au venit nişte imagini din trecut cred.Se pusese în faţa mea şi a altor oameni pentru a ne apăra de nişte golani,dar nu erau simpli golani.Conducătorul lor ştia de Căutători.Dar lăsând asta,când s-a pus în faţa mea,mi-am amintit mai multe lucruri dar diferite,înţelegi.Era acelaşi lucru dar în perioade de timp diferite cred,şi cu înfăţisări diferite. -Asta e...Anna,sunt câteva lucruri care nu ţi le-am spus!exclamă Elizabeth. Bunica ei îcepu a-i povesti alte lucruri din trecut.Cum Oglinda Sufletului s-a împărţit în doisprezece bucăţi,înaintea Annei au mai existat unsprezece reîncarnări ale Prinţesei care şi ele la rândul lor trebuiau să salveze lumea,doar că nu au reuşit şi astfel istoria s-a repetat de unsprezece ori iar lumea a fost distrusă.A doisprezecea bucată din Oglindă,este Oglinda ÃŽntunericului şi ultima.Se spune că dacă a doisprezecea reîncarnare a Prinţesei nu reuşeşte să refacă Oglinda Sufletului până împlineşti 18 ani,nu va mai exista o altă reîncarnare,lumea va fi distrusă pentru totdeauna,va fi înghiţită de întuneric.Dacă reuşeşte să o facă până la termenul limită,o poate sigila şi după pentru că destinul deja o ia pe un alt drum.De altfel au existat tot atâtea reîncarnări şi ale Căutătorilor,de aceea Anna şi-ai amintit acele lucruri.Sufletele celor reîncarnaţi şi care nu au reuşit să schimbe destinul,au fost închise în Oglinda Uitării.Există o profeţie: "La a optsprezecea aniversare,Cea Aleasă,va fi otrava ce va distruge lume." Acesta era rostul ultimei reîncarnări,rostul naşterii ei în lumea,să caute deşi avea să fie dureros şi amintiri aveau să o bântuie.După o întreagă astfel de poveste,Anna era deja obosită şi plecă la culcare.Intră în camera.Luna deja îşi filtra razele prin perdea.Se duse la fereastră şi privi spre cer – era lună plină.Stătea şi privea la lună.I se păru că îi vede pe părinţii ei făcându-i cu mâna "Acum mai mult ca niciodată,Anna,fii puternică.Vor urma vremuri grele." -Da...mai grele decât la televizor...Şi shiţă un zâmbet în colţul gurii. Deschise fereastra şi se puse pe spate în pat,privind la tavan."De ce sunt afectată?Voi reuşi...Şi acel tip?Michael...de unde ştia de Căutători?O fi şi el unul din ei?Nu,nu are cum...poate că e în slujba Lordului ÃŽntunericului...da...poate...".Iar în acest timp,undeva,într-o peşteră destul de mare,în întuneric,o voce se auzi: -Deci un Căutător a fost descoperit,zici?zise vocea ce avea un ton atât de întunecat încat te cuprindeau fiorii când o auzeai. -Da,stăpâne.Ce aţi dori să fac?spuse vechea cunoştiinţă a lui Renee. -Deocamdată ia-ţi echipa ta de muritori şi mai vizitează locul acela.ÃŽn curând va apărea şi Prinţesa.Nu putem rata asta.Unde sunt Căutători,este şi Prinţesa.Acum du-te!Şi anunţă-mă dacă apare ceva nou. -Am înţeles! Plecă iar aceeaşi voce sinistră spuse: -Prinţesă,mai bine ţi-ai păzi spatele.Dar şi ceea ce cauţi pentru că o căutăm şi noi.Păzeşte-te!
oglinda sufletului – poza de may_ice_queen, in Compuneri · 46.9KB
_______________________________________ to be free,to be wild and to be just like a child and if i get lost,i really don't mind,cause i'll be doing just fine...
Jack se duse prin fabrică să mai caute lucruri care le-ar fi putut folosi – orice era bine-venit.Deşi erau de mult timp acolo,încă nu umblaseră prin toată fabrica.Undeva la parter,era o încăpere în care se făceau oglinzi – nu prea mare,ce-i drept.Intrând acolo,dădu peste o altă uşă în capătul opus.Uşa părea destul de solidă dar totuşi încercă să intre în acea încăpere.Nu putu.ÃŽncercă încă de câteva ori dar nu putuse să o deschidă. Era deja ora 13:30 şi Elizabeth scoate din cuptor o tavă cu prăjituri,făcute special pentru oaspetele de onoare din acea după-amiază.Sună la uşă şi Elizabeth deschide: -Bine aţi venit!Intraţi! -Să o facem şi asta repede!zise Renee. -Bine...Spuse Elizabeth punând prăjiturile pe masă.Aşa,Anna,e timpul să-i povestim prieteni tale despre Căutători. -Nu sunt prietena ei! -Oh...înţeleg.Dar e de treaba Căutătorilor să aibe grijă de Prinţesă ca să poată reface Oglinda Sufletului. Şi Elizabeth începu să-i povestească totul despre Oglinda Sufletului,cele doisprezece bucăţi din Oglindă,de misiunea Prinţesei şi a Căutătorilor,despre toate reîncarnările,despre Renaşterea ÃŽntunecată,despre Crinul Negru şi crinii Căutătorilor,despre diferite puteri ce le au Căutătorii,despre Lordul ÃŽntunericului,despre ce se va întampla dacă Oglinda nu e reunită înainte ca Prinţesa să împlinească optsprezece ani,despre Oglinda Crinului,despre trezirea puterilor,despre profeţii,Regate şi Căutătorii ÃŽntunericului. Renee mai află că s-ar putea ca Micahel să fie în slujba acelui Lord al ÃŽntunericului căci încearcă să deie de Prinţesă şi de Oglinzi.Asta nu a mirat-o pe Renee câtuşi de puţin.Dar ceea ce o miră cu adevărat fusese Prinţesa: -Că tot veni vorba,cine e această Prinţesă şi ce puteri are? -Nu i-ai spus,nu?se uită Elizabeth la Anna. -Ce să-mi spună?privind când la Anna când la Elizabeth.Doar nu... -Ba da...Spuse Anna ca un copil ce tocmai îşi recunoaşte vina în faţa părinţilor. Renee sări ca arsă de pe canapea şi făcu doi paşi înapoi.Elizabeth se aştepta la reacţia asta având în vedere caracterul lui Renee dar şi faptul că Anna nu îi spusese nimic. -Calmează-te,Renee! -Elizabeth,cum să mă calmez?!Faptul că eu sunt Căutător,înţeleg,dar nu înţeleg cum a ajuns EA,Prinţesă! -Nu e cazul să reacţionezi aşa!se răsti Anna. -Glumeşti,nu?Dar cum să reacţionez când ar trebui să te protejez căci eşti Prinţesa?Mă mai calmează faptul că ai şi tu o putere şi o să o mai foloseşti ca să te mai aperi şi tu,nu? Anna privi în podea:Nu am nici o putere incă. -CUM?!?!?!Asta înseamnă că va trebui să îţi salvez fundul de câte ori eşti în pericol?Ah...sunt aşa frustrată că nici nu mai pot gândi.Am plecat de aici. Şi uşa se trânti în urma ei.Chiar era o fire dificilă,temperamentală ca şi elementul ei – focul.Cu cele întâmplate cu Renee,Anna era tot mai curioasă de puterile ei dar tot singură trebuia să le afle. Renee se duse la fabrică,unde Jack îi spuse de acea uşă şi i-o arătă.Ea prezentă un oarecare interes faţă de această uşă.Ea îşi folosi puterile şi topi puţin marginea uşii ca să o poată împinge.Mare îi fu mirarea când intră într-o camera foarte mare,cu oglinzi pe o parte şi pe alta,iar în mijloc se afla o altă oglindă cu ramă din lemn în care erau sculptaţi pe cele patru colţuri,patru crini – frumos model.Renee bănuia ce putea fi.ÃŽi ceru lui Jack să o păzească până se întoarce ea."Urăsc că trebuie să fac asta!".Ieşi afară,scoate telefonul şi caută în memorie numărul Annei de mobil."Ştiu că e pe undeva pe aici.Doar am toate numerele de telefon ale colegilor.Ah,aici este!".Se încruntă.Annei îi sună telefonul.Nici nu ştia că are numărul lui Renee.Răspunse. -Am înţeles.Vin imediat. Ajunsă la faţa locului,Renee era la uşa încăperei.Era adevărat.Acea oglindă era altfel decât celelalte.Simţea ceva ciudat în legătură cu ea. -ÃŽn regulă!zise Anna şi se apropie de oglindă.Anna observă imediat crinii sculptaţi pe rama ei."E una dintre Oglinzi.Dar care?".Atinse suprafaţa Oglinzii şi văzu că poate pătrunde în ea ca în apă.Speriată,vruse să-şi scoată mâna dar nu putu.Oglinda o trăgea înăuntru. -Renee!Ajută-mă! -Ce se întâmplă?spuse Renee apucând-o pe Anna de mână şi încercând să o tragă înapoi. -Nu ştiu!E una dintre Oglinzi!Mă trage înăuntru şi nu stiu de ce!Nu mă lăsa Renee!Te rog!iardisperarea puse parcă stăpânire pe mintea Annei.Nu vroia să se întâmple asta căci ea avea de salvat lumea.Oricât a încercat Renee să o ţină,nu mai putuse.Dar după ce Oglinda o trase înăuntru pe Anna,trimise o flacără după ea. Anna a pătruns undeva în altă lume."Ce e asta?Unde sunt?Sunt în Oglindă.Dar ce Oglindă?".ÃŽşi simţea corpul greu şi totuşi parcă plutea într-un întuneric în care nu vedea nimic.Dădu peste un perete care îl simţi foarte rece."Ce e cu acest perete?"."Poate că răspunsul e în inima ta.",se auzi o voce de undeva.Apoi văzu ceva ce strălucea după el."Ce străluceşte după acest perete?"."Poate că răspunsul stă în trecutul sau în viitorul tău...",aceeaşi voce îi răspunse.Trecu prin el.ÃŽn faţă începură să se deruleze imagini ale trecutului ei,ale celorlalte unsprezece reîncarnări.Era ea...toate celelalte reîncarnări semănau cu ea,chiar şi Prinţesa.Auzea diferite gânduri ale celorlalte "ea": "-De ce toată lumea mă evită? -Pentru că aduci distrugere în jur..." "-Sparge tăcerea...distruge totul..." "-Ai fost prin flăcările iadului şi ştiu că ai cenuşa să mi-o dovedeşti.Ai trecut prin multă durere şi ştiu că ai rănile s-o dovedeşti...distruge...distruge pentru toată durerea prin care ai trecut..." "-Pentru a-i proteja pe cei ce-i iubim,trebuie să luptăm...asta înseamnă să fii ceea ce sunt eu...asta înseamnă să salvezi lumea!" "Deşi mă omori,mă voi răzbuna!" "Haideţi prieteni,să mergem..."..se auzi un râset de copil pară... "-Viitorul meu va fi reflexia trecutului..." "-Oamenii nu pot trăi singuri pentru că sunt atât de slabi...sunt slabi şi de teamă să nu rămână singuri,încearcă să preieie puterea.Dacă au aliaţi,devin şi mai puternici...ăsta e motivul pentru care vrei să îi distrugi..." "Oamenii sunt lacomi şi de aceea sunt oameni.Distruge-i şi aşa te vei răzbuna! "-Trebuie să am curaj să iau vieţi,înloc să le salvez..." "I-am omorât...am mâinile pătate cu sânge..." "Oameni nevinovaţi au fost omorâţi...din cauza mea...că nu i-am putut apăra!" Se văzu pe ea atunci când fu omorâtă de reîncarnările lui Leo.De unsprezece ori,în unsprezece moduri diferite,şi tot de unsprezece ori ea avea mâinile pătate de sângele celor nevinovaţi ce muriseră.Era îngrozitor.Imagini înfiorătoare vedea,sânge,cum Căutătorii erau omorâţi de cei ai întunericului.Sânge.Durere.Şi mult întuneric.Omorâtă de acelaşi spin de trandafir,iar şi iar.Imaginile se terminară.ÃŽn spatele ei apăru cineva care semăna cu ea...Prinţesa...sau cel puţin o bucată din sufletului ei ce se afla în acea Oglindă. -Aia erai tu...şi încă eşti.Nu vei putea scăpa de trecut.Nu vei putea scăpa de tine însuţi.Se duse în faţa ei şi îi ridică mâna.Ai mâinile pătate de sânge. ÃŽntr-adevăr,avea mâinile pătate cu sânge.Privi la Prinţesă.Aceasta o împinse puternic şi Anna ieşi din Oglindă,fiind aruncată de geamul încăperii,prin care trecuse spărgându-l.Se prinse repede de marginea geamului pentru a nu cădea.Cum se prinse,se tăiase la mână.Renee veni repede şi o apucă de mână trăgând-o înăuntru.Anna se ridică în picioare cu privirea pierdută. -Anna,ce s-a întâmplat înăuntru?Dar Anna se uită la mâna ei.Acum chiar o avea pătată cu sânge.Prinţesa iar îi apăru în spate."Ţi-am spus eu!".Se întoarse repede dar nu văzu pe nimeni. -Anna!o plesni Renee.Anna parcă se trezi. -Este Oglinda Uitării. -Ştiu!Am sunat-o pe bunica ta.I-am citi inscripţia de pe spatele Oglinzii:"Căci locul unde cerul şi pământul se-ntâlnesc,după perdeaua uitării odihnesc".A ştiut că asta e Oglinda Uitării.Nu ştie însă ce se întâmplă dacă intrii în ea. Undeva,în aceeaşi peşteră:"Deci aţi făcut deja un pas.Aţi găsit o Oglindă...preabine." Anna plecă spre casă dar Renee o urmă de-aproape.Ajunseră şi Renee intră după ea.La fabrică rămase Jack să păzească Oglinda.Elizabeth intră în cameră şi privi la Anna.Nu se prea recomandă să intri într-o Oglindă,asta era sigur dar după reacţia Annei,Elizabeth era de părere că va fi bine.Inscripţia de pe spatele unei Oglinzi,arată unde se află Oglinda următoare aşa că Renee începu deja să se gândească la numele următoarei Oglinzi şi unde o găseşte. Anna deschise uşa.Era linişte în camera ei.Renee rămase cu Elizabeth să vorbească ceva ce o privea pe Anna.ÃŽi povesti de acea flacără ce o trimise după Anna şi vcă se întoarse cu toată povestea reîncarnărilor. -Deja s-a întâmplat.Ştii că ţi-am zis că fiecare Oglindă conţine o parte din sufletul Prinţesei,nu?Ei bine,acum,acea parte a sufletului, a fost luată de Anna. -Şi asta ce înseamnă?Cumva că "bucăţica"aceea de suflet nu o va lăsa în pace...adică îi va aminti mereu de trecut...sau ceva de genul ăsta?Cam asta mi-au spus flăcările... -Da,chiar asta.Acum trebuie să avem grijă căci văzându-se murind de atâtea ori,s-ar putea să aibe o cădere psihică.Dar a făcut un progres mare.Până la optsprezece ani trebuie să refacă Oglinda Sufletului şi deja la două săptămâni de când a împlinit şaptesprezece ani,a găsit o Oglindă din cele doisprezece.Să sperăm că va fi bine. Renee se duse şi ea acasă,iar Elizabeth rămase pe gânduri.Anna dormea şi nu arăta vreun semn de "turbulenţă".A doua zi,se sculă neobişnuit de devreme.Nu mai avea somn.Se uită pe tavan preţ de câteva secunde şi apoi sări din pat,se îmbrăcă şi plecă să alerge.Trecea pe lângă vecini ca şi cum făceau parte dintr-un fundal..îşi duce privire tristă pe drumul ce alerga.Se simţi atât de grea...povara aceea...abia o putea duce...faptul că murise de atâtea ori şi nu reuşise să salveze lumea...prietenii. -Anna,azi eşti foarte matinală. Nu răspunse.Trecuse mai departe.Peste o oră se duse la şcoală.Alergă căci deja întârziase...iar.Neatenţia o făcu să se împiedice în faţa unui tip cu un teanc de cărţi ce-i acoperea faţa.Tipul se uită pe după cărţi. -Iar tu?Dar ştiu că eşti tare neîndemânatică. -CE?!Cum se face că dau de tine peste tot?îşi reveni Anna când îl văzu pe cel din faţa ei. -Mie-mi spui?Liceul ăsta e destul de mare iar noi trebuie să ne întâlnim mereu? -Leon,Leon,iau eu astea!Trebuie să le duc la cineva.Mi-a spus:"Robert,să le aduci imediat altfel primeşti detenţie!" Anna se blocă.Tipul avea o geacă pe el,şi în buzunar avea eşarfa ei ce i-o dăduse salvatorului din acea seară.ÃŽşi amintea perfect şi o recunoscuse. "-Asta măcar va opri sângerarea." "Poate fi el?Dar parcă....trebuie să văd!" Anna intră în vorbă cu el şi-i ceru să iasă odată împreună.Robert fu de acord.Şi plecă fericită."E aşa drăguţ...".După ce plecă Anna,Renee era prin apropiere şi auzi ceva interesant de la cei doi,din care află că defapt Leon o salvase în acea seară. -Oricum nu prea o suport Robert.Succes la viitoarea întâlnire!şi se depărtă de el râzând. -Dar eu nu vreau să merg!Leon!Omule,nu mă lăsa aşa!strigă Robert după Leon care deja era în drum spre ieşire. -Lasă că tu te descurci cu fetele!Ştiu eu! După cele întâmplate pe holul liceului,părea că Anna uitase pentru o clipă de acele amintiri,dar nu era aşa.Urma ora de geografie şi Anna adormi.Amintiri sinistre începură să-i bântuie visul ce-l avea în acel moment. "-Trebuie să am curaj să iau vieţi,înloc să le salvez..." "Oameni nevinovaţi au fost omorâţi...din cauza mea...că nu i-am putut apăra" "-Pentru a-i proteja pe cei ce-i iubim,trebuie să luptăm...asta înseamnă să fii ceea ce sunt eu..." "-Sparge tăcerea...distruge totul..." "-Ai fost prin flăcările iadului şi ştiu că ai cenuşa să mi-o dovedeşti.Ai trecut prin multă durere şi ştiu că ai rănile s-o dovedeşti...distruge..." "-Eşti pătată de sângele celor nevinovaţi...de unsprezece ori,şi acum,încă o dată..." -NUUUU!!!!se trezi ţipând şi era în picioare.Ceilalţi se uitară la ea speriaţi iar Renee era puţin îngrijorată. -Anna,te simţi bine?Dacă vrei poţi să ieşi puţin afară!spuse profesorul îngrijorat.Anna făcu întocmai.Dar fără să vreie,dă peste Robert care îi dădea geacă înapoi lui Leon."Mersi Leon că mi-ai dat-o!".Anna nu ştia ce să zică.Nu avea cum să fie Leon cel care o ajutase atunci.Nu vroia să admită acest lucru.Se întoarse repede în clasă şi nu scoase un cuvânt.La terminarea orelor,începuse a picura şi cerul era mai întunecat ca niciodată.Renee se duse să mai vadă Oglinda Uitării pe care o lăsase în aceeaşi cameră unde o găsise – hotărâse să o lase acolo până la următoarea Oglindă.Anna nu îi spuse nimic când se despărţiră.Intrase în casă dar nu putea sta în acel spaţiu atât de închis aşa că decise să se ducă la fabrică.ÃŽi era mai bine acolo între prieteni.Când ajunse,ploaia deja se înteţise iar afară era Michael şi gaşca lui.De data asta nu veniseră cu mâna goală,ci cu arme.Ştiau exact când să vină – ploaia o împiedeca pe Renee să-şi folosească puterile,sau cel puţin aşa credea Michael. -Acum nu mai aveţi nici un ajutor.O să vă iau frumos.Ori vă daţi la o parte şi plecaţi din fabrică,ori va trebui să folosim aceste arme,şi nu prea îmi convine.Deci,ce rămâne? -Vei sta la locul tău,Michael,dacă nu vrei să o păţeşti iar! -Nu fi prea sigură.Nici nu şti. -Ce vrei să spui?dar Renee nu mai continuă comentariile căci un trandafir roşu îi trecu pe lângă obraz,zgâriind-o cu un spin pe faţă.Puse mâna şi se murdări de sânge.Deci eşti şi tu un Căutător... -Aşa e,dar nu de care aveţi voi nevoie.Că veni vorba,am auzit că aţi găsit o Oglindă!Puteţi să mi-o daţi că nu e mare lucru!zâmbi sarcastic. Renee refuză,punându-se în faţa lor. -Bine...băieţi,trageţi! Anna tresări când sub privirea ei,câţiva oameni au fost împuşcaţi.Se duse repede între cele două grupuri. -Staţi!spuse închizând ochii ca şi cum aştepta să fie împuşcată,dar focurile de armă se opriră. -Anna,nu fi nesocotită!ţipă Renee. -Ah,şi tu de ce te bagi?se supără Michael. -Cum să nu mă bag când împuşti oameni nevinovaţi!Şi pentru ce?Pentru o Oglindă?Sunt Prinţesa şi nu voi permite aşa ceva! -Cum să fi Prinţesă?Ar trebui să ai vreo putere sau ceva!Ai?iar Anna ezită foarte mult căci nu ştia ce era de făcut.Ea chiar nu avea nici o putere.Michael trimise un trandafir spre ea dar Renee îl arse imediat.Unul din tipi o apucă pe Anna de o mână şi începu să o tragă după el dar ea se împotrivi. -Anna,pleacă de aici,nu e treaba ta!Anna! -Băieţi,puneţi mâna pe fabrică orice ar fi.Am eu grijă de Renee.Anna încă nu se mişca.Şi tu fato,dispari până nu o păţeşti. -Nu vreau să plec,nu...Şopti Anna.Nu... "-Pentru a-i proteja pe cei ce-i iubim,trebuie să luptăm...asta înseamnă să fii ceea ce sunt eu...". "Oameni nevinovaţi au fost omorâţi...din cauza mea...că nu i-am putut apăra"."-Sparge tăcerea...". -OPRIŢI-VĂ!!!strigă Anna şi în acea clipă,dinspre fabrică se auziră nişte geamuri ce se sparseră într-un ecou atât de puternic încât toţi îşi acoperiră urechile.ÃŽntr-un nor de cioburi de sticlă şi oglinzi,venea plutind şi Oglinda Uitării.Anna era cuprinsă de o lumină neagră şi albă în acelaşi timp."Ţi-am spus că nu poţi scăpa de trecut...",îi spuse iar Prinţesa."Eşti sigură?".Oglinda fu pusă în spatele ei iar acel nor se învârtea acum deasupra Annei. -Trageţi!şi începură să tragă dar dintr-o mişcare cu mâna,Anna le blocă atacurile făcând din cioburi,o oglindă ce înghiţi toate gloanţele.Michael trimise mai mulţi trandafiri otrăviţi spre ea,dar Anna îi tăie cu cioburile.Toţi fugiră şi rămaseră doar Căutătorii.Anna trimise cioburi ascuţite spre Michael dar acesta făcu un vârtej din petale de trandafir negre şi dispăru.Anna căzu în genunchi.Era extenuată.Tocmai îşi descoperise puterile. "-Ai văzut?Nu te-ai putut controla.Furia ta ţi-a trezit puterile. -Aşa e.Dar o să le controlez şi chiar de ar fi să mor,voi apăra ceea ce cred.Şi cred în lumea asta. -Şi totuşi nu vei putea scăpa de trecut. -Ştiu.Aşa că veghează în continuare asupra mea." Se trezi la ea în cameră.Dormise două zile fără întrerupere.Chiar era obosită.Afară dădu soarele.Era dimineaţă şi deja timpul de şcoală.Nu-i păsa că tocmai se trezise din somnul acela atât de adânc.Era fericită că îşi descoperise
oglinda sufletului – poza de may_ice_queen, in Compuneri · 67.1KB
_______________________________________ to be free,to be wild and to be just like a child and if i get lost,i really don't mind,cause i'll be doing just fine...
puterile şi vroia să se ducă la şcoală.ÃŽn acea zi nu prea făcuseră ore,aşa că au ieşit toţi elevii în curtea liceului şi stăteau pe iarbă.Anna iar se ţinea după Renee.Anna se trânti pe spate pe iarbă,alături de Renee care citea. -ÃŽncearcă să nu mai fii aşa copil.Ştiam că îţi vor veni puterile!exprimă deja plictisită Renee,neluându-şi ochii din cartea ce o citea. -De unde? -Am citi semnele în natură. -Semne?Ce tot vorbeşti?iar Renee privi în sus şi Anna după ea,cu un gest mecanic. -Vezi norul ăla?ÃŽţi vorbeşte chiar acum,încearcă să-l asculţi!Ce-ţi spune?Mie îmi spune că nu ar trebui să te bucuri atât de mult căci acum se ştie că eşti Prinţesa şi vor urma vremuri grele. -Da?Eu credeam că norul ăsta îmi spune să trag un pui de somn şi să visez frumos. -Tu chiar te gândeşti numai la somn? -Şi mie îmi spune ceva norul acela!se auzi o voce cunoscută.Era Michael.Spune că poate par drăguţ dar sunt un nor teribil de furtună,care e pe cale de a te fulgera! -Ce cauţi aici?se ridică Renee având grijă să nu atragă atenţia celor din jur prea mult. -ÃŽţi zic eu ce vrea!interveni Anna.Vrea să-i mai tăbăcim fundul iar.Vezi că intru în tine ca şi cuţitul în brânză!Michael începu a tâde şi Renee îşi duse mâna la cap ca şi cum ar fi făcut-o de râs. -Nu te mai chinui singură dragă,sunt noul student la aces liceu.Uh...apropo,în clasă cu voi. Lui Anna aproape că îi "căzu faţa".Michael plecă.Şi Leon se arătă puţin interesat de acest nou elev şi intră în vorbă cu el.Anna reveni la poziţia iniţială. -Ah,nori....uite,norul acela seamănă cu o pernă moale,care mă aşteaptă pe mine să-mi pun capul pe ea şi să alunec într-un somn fericit şi să visez că mănânc...un hamburger... -Anna,să înţeleg că nu te îngrijorează Michael.Cred că singura ta deviză e Somn şi Mâncare! -Scuze,nu te-am auzit,îmi studiez spatele pleoapelor acum. Renee aproape că zâmbi căci Anna chiar nu avea nici o grijă.ÃŽşi aminti de ce vorbise cu bătrânul Jack: "-Cred că de data asta,Anna şi-a impus părerea. -Aşa e,Renee.Are o inimă de războinic şi un suflet de pierde-vară. -Da,cred că e doar o adolescentă lipsită de griji.Să o vezi cum se comportă uneori,ca un copil. -Sunt sigur că va fi bine mereu.Va reuşi să salveze lumea.Are ceva special.ÃŽncă nu ştiu ce are,dar sunt sigură că cei ce îi vor fi prieteni,se vor schimba.Scoate tot ce-i mai bun din cei din jur,cum face şi cu tine.ÃŽntr-un final,toţi cei ce îi sunt alături,zâmbesc la final. -Cred că aşa e.E o fată ciudată..." Jack aflase de misiunea fetelor,de trecut,de salvarea lumii,de toate.Fusese chiar de acord să aibe grijă de Oglindă cât fetele nu erau pe acolo.Era un bătrânel de treabă. -Deci Prinţesa a fost descoperită,nu?Deocamdată las-o să mai descopere următoarea Oglindă.Poate îi vei da o mână de ajutor.Să te gândeşti la inscripţia de pe ea:"Căci locul unde cerul şi pământul se-ntâlnesc,după perdeaua amintirilor odihnesc".Nu îi strică un mic ajutor.Cu cât mai repede cu atât mai bine. Şemineul era deschis.ÃŽn întuneric,ceva lucea. -Acum,Elizabeth,te numesc Păstrătoarea Sufletelor.Oglinda Crinului,scoase un lanţ cu un cristal în formă de lacrimă agăţat de el.Cristalul avea înăuntru un crin ca lucea în patru culori:albastru deschis,culoarea focului,un galben plăcut la ochi şi un alb strălucitor.ÃŽn acest cristal,sunt sufletelor primilor Căutători.Posedă puteri mari.Va trebui să ai grijă să nu cadă pe mâini greşite.ÃŽntr-o zi,îi va aprţine Prinţesei. "Când îmi va veni timpul,va poseda o mare putere..."
gata k ajungE:::::::::::DDDd
oglinda sufletului – poza de may_ice_queen, in Compuneri · 34.1KB
_______________________________________ to be free,to be wild and to be just like a child and if i get lost,i really don't mind,cause i'll be doing just fine...
sper k e fain...gata...kiss..you si next time...avem cap 4...sentimentele timpului.
oglinda sufletului – poza de may_ice_queen, in Compuneri · 40.5KB
_______________________________________ to be free,to be wild and to be just like a child and if i get lost,i really don't mind,cause i'll be doing just fine...
Şi, cam pe când continuarea? Îmi place, e bună. Ai descriere, personaje frumos conturate, acţiune bună... Chiar e OK. Mai trebuie doar să pui continuarea. Mata aimasho!
honto?pacat k nu se prea vad caracterele romane... roikum...sper sa intelegeti...am mai facut multe modificari la primele capitole dar aiki le las asa...deci pun continuareak?
_______________________________________ to be free,to be wild and to be just like a child and if i get lost,i really don't mind,cause i'll be doing just fine...
Echipa ce organiza piesa de teatru "Zeiţa Venus",începură a aplauda,mai puţin regizorului. -Magnific!Ai fost însuşi personajul.Am fost aşa mişcaţi de rolul tău.E un succes complet,Sarah.Ea coborâ de pe scenă şi se îndreptă spre ieşire dar se opri căci regizora îi spuse:Nu ştiu ce să spun despre asta...cortinele când vor fi trase,în acea zi,vor dezvălui aceeaşi performanţă ca până acum? -Dacă îndrăznesc să lase să se întâmple asta,atunci voi renunţa la actorie pentru totdeauna."Chiar vreau să fac dansul celor şapte voaluri bine,vreau să fie ceva special ce până acum,în filme sau piese de teatru nu am realizat.Dar nu sunt sigură că pot,căci mă trag amintirile înapoi.Dacă nu pot face asta,nu-l pot numi un spectacol adevărat." Sarah Robinson,o fată blondă,ten puţin deschis şi ochii de un albastru atât de limpede,ca apa.Marea vedetă de film şi teatru,născută pe data de zece septembrie în zodia Fecioarei,de doar 17 ani,şi-a pierdut părinţii la doar patru ani şi a rămas cu fratele ei,Steve.Era un băiat de 20 de ani,brunet cu ochii verzi,născut pe treizeci mai,în zodia Gemeni.Îi place literatura şi îi scrie unele piese de teatru pentru Sarah.E drăguţ iar când vorbeşte,o face direct şi la subiect.Are o minte ageră,fiind creativ şi cu imaginaţie bogată.Reacţioneză nervos dacă îi este încălcată libertatea.Are responsabilitatea de a avea grijă de Sarah.Este generos şi tolerant.Pe de altă parte,Sarah poate fi uneori timidă dar încearcă din răsputeri să îşi facă datoria faţă de fratele şi părinţii ei morţi.O fată energică,ambiţioasă şi cu o puternică voinţă.Este creativă şi ingenioasă în lucruri practice,mereu gata să iniţieze diferite proiecte şi să pună în practică idei noi.Se implică foarte mult în orice lucru important.Stresul şi frustrarea o pot face să devină sarcastică şi intolerantă.Relaxerea şi pacea o pot ajuta uneori să fie cea mai bună prietenă.De mică a avut un anumit talent în actorie.La cămin participa la piese de teatru şi lumea o admira foarte mult.Fratele ei a ajutat-o în acest sens.I-a asigurat un loc în această lume a actoriei.De la vârsta de patru ani,până la şapte ani,s-a antrenat la dansuri – era bună şi acolo.Învăţase că în mişcări,trebuie să te comporţi ca apa,să te poţi ondui după propriile sentimente,să poţi fi flexibilă.După ce reuşi să intre la teatru,au mai durat trei ani lungi şi grei,iar la vârsta de zece ani,a jucat primul ei film numit "Zeiţa Apei".Era atât de entuziasmată.Imediat după premiera filmului ei de la vârsta de paisprezece ani,Steve fusese în pericol de a muri într-un accident de maşină.Era şi ea în maşină.Trecuse printr-o spaimă foarte mare dar atunci Sarah,descoperise o putere foarte specială,cu care reuşiseră să se salveze.Aşa este,Sarah e Zeiţa Apei şi a Liniştii.De atunci se lupta cu forţele răului care încercau să o elimine de fiecare dată.Datorită talentului ei ca actriţă,a devenit cea mai populară fată atât în ţară cât şi în lume.A devenit idolul şi modelul în viaţa,a multor adolescente de toate vârstele,chiar şi Anna,care sări în sus de bucurie la vestea că piesa de teatru "Zeiţa Venus"a lui Sarah Robinson va fi dată special pentru acel liceu căci acolo au învăţat părinţii ei.Îi plăcea foarte mult de Sarah şi îşi dorea să o şi întâlnească chiar,cât mai curând.Pe când Anna îşi vedea de viaţa ei încă liniştită:Nu-i bine!spuse Sarah,căzând în genunchi pe podea,transpirată din cauza orelor de repetiţie neîntreruptă.Se antrena chiar foarte mult pentru ca unele lucruri să îi iasă perfect.Cum este acum,nu-l pot numi un dans adevărat! -Cum merg lucrurile? E greu?spuse Steve intrând în sala de antrenament,împreună cu Mark,un căţel drăguţ. -Da...este.De vreme ce eu am fost cea care a acceptat rolul acesta,trebuie să-l duc până la capăt şi să fie perfect. -Atâta timp,în mintea multor oameni,a rămas fixată imaginea ta ca fiind o actriţă perfectă,dar acum vrei să le arăţi altceva.Ai ales bine rolul ăsta!interveni şi Mark. Aşa e.Câinele ei,cel mai popular câine,era un câine mai special – vorbea.De fapt,puterea ce o descoperise Sarah cu trei ani în urmă,se datorează şi faptului că îl întâlnise şi pe Mark Ryan,un slujitor al binelui,ce făcea parte din Regatul Purităţii cu mult timp în urmă.Se putea transforma în orice câine,dar mai puţin în ceea ce vroia – un om.El e cel care i-a povestit lui Sarah şi Steve totul despre trecut,Prinţesă şi toate acele lucruri,chiar şi toate reîncarnările.El nu murise atunci când în trecut Prinţesa a distrus Pământul,căci fusese închis într-o oglindă de către Lordul Întunericului.Sarah sparse acea oglindă,când căuta ceva în podul casei părinţilor ei,eliberându-l pe Mark.Fiindcă a fost închis în oglindă,nu a îmbătrânit şi,acum are vârsta de 17 ani – asta dacă era om.Este responsabil şi serios – atunci când trebuie.Nu este agrsiv deoarece nu vrea să creeze probleme.Este drăguţ – pentru un câine – şi pare să aibă multă răbdare.Uneori este chiar foarte amuzant.Deşi pare inofensiv,Mark este foarte pervers – pândeşte fetele când vor să facă duş – dar Sarah îl pune la punct – dându-l afară pe geam – de parcă ar putea să zboare,legându-l de pat sau alte lucruri care lui i se păreau îngrozitoare("Mai bine rămâneam închis în oglindă" Se împlineau tresprezece ani de când au murit părinţii ei.Decise să facă deschiderea spectacolului în memoria lor.Ieşise în oraş să se plimbe.Îşi luă o şapcă mare ca lumea să nu o recunoască."Mereu m-am bizuit pe cei din jur că mă vor ajuta,dar acum nu au cum să o facă.Mereu puternicii mei părinţi...Nu ştiu de ce mă gândesc la asta acum...Au plecat înainte să mă vadă pe scenă,acolo sus unde nu mulţi visează să ajungă.Au plecat înainte să mă vadă cu puterea asta incredibilă.Nu mă mai recunosc...dorindu-mi ca ei să mă vadă,m-am transformat într-un robot ce face totul perfect pe scenă.Mă întreb ce s-a întâmplat..." "Sarah...",spuse Steve."Perfecţiunea nu e perfectă niciodată.Nu eşti un robot care face mereu totul perfect.Încearcă să te mai relexezi.Înloc să te întrebi cât de mult vei mai munci azi,mai bine întreabă-te cu câţi prieteni te vei întâlni.Ar trebui să mai ieşi în lume şi să-ţi faci mai mulţi prieteni.",dar ea răspunse râzând: "Ştii că nu pot face asta"."Trebuie să fiu bună mereu.Vreau ca părinţii noştri să fie mândri de mine...şi de tine bineînţeles...dar încă nu m-au văzut crescând sau nu mi-au văzut primul film...prima piesă de teatru..." -Auch,a durut!şi lui Sarah îi căzu şapca de pe cap,identitatea ei fiind descoperită.EŞTI SARAH ROBINSON!strigă persoana care îi atrase pe toţi trecătorii din jur dar Sarah deja fugi.Fanii nu se lăsară şi au urmărit-o până într-un magazin unde,vânzătoarea închise uşa fiind conştientă de pericolul ce era reprezentat de fani.Întâmplarea face ca în acel magazin,să se afle Anna cu Renee care se ţinea după ea,spunându-i că ar trebui să-şi antreneze puterile. -Sarah?!?!Nu-mi vine să cred,eşti chiar tu!!! -Grozav,alt fan.Am căzut din lac în puţ!spuse privind la Renee care nu schiţă nici un gest faţă de ea. -Îmi dai un autograf te rog!Pentru Anna să scrii!Vai,sunt cel mai mare fan al tău...nu pot să cred!spuse Anna tremurând de emoţie în faţa idolului ei.Sarah semnă tricoul Annei care nu putea să nu observe grămada de oameni de afară ce se împingeau în geam.Ştia din ce cauză.Astfel,îi veni o idee cam ciudatăă-mi geaca ta!se grăbi Anna. -Poftim?Acum mă şi jefuieşti?întrebă Sarah încă privind spre Renee. -Nu,te salvez.Dă-mi şi şapca!Acum,Renee,să o duci pe Sarah de aici când eu ies şi mă prefac că sunt Vedeta
oglinda sufletului – poza de may_ice_queen, in Compuneri · 47.8KB
_______________________________________ to be free,to be wild and to be just like a child and if i get lost,i really don't mind,cause i'll be doing just fine...
Sarah Robinson.Renee nu prea era de acord dar fie.Cele două se schimbară şi Anna ieşi afară începând să fugă.Fanii,după ea,pentru autograf.Era şi o ieşire prin spate,dar se pare că Anna uitase.Cu toate astea,gestul o miră pe Sarah,căci nu mai observase aşa o fată până acum.Renee îşi scoase la iveală comportamentul rece care o impresionă pe Sarah.Nu-i venea să creadă că aşa două firi deosebite,pot fi prietene.Dar până la urmă,prietenia nu ţine cont de felul omului.În acest sens,Renee a impresionat-o mai mult neştiind de ce.Anna fu urmărită de fani până într-un colţ,şi îi dădură hârtiile pentru autograf.Ea îşi scrise numele şi le arătă foaia.Fanii se uitau stupefiaţi la ea.După ce-şi dădu jos şapca,se împrăştiară dezamăgiţi.Sarah privise de departe:"Îmi aminteşte de ceva anume...dar nu ştiu ce...pentru o clipă,am simţit că părinţii mei sunt lângă mine.Cine e fata asta?" Renee venise la Anna şi se încruntă,certând-o pentru ceea ce făcuse.Sarah parcă îşi amintea iar ceva şi se simţi mai legată de Renee.Privi iar la Anna şi simţi cum o căldură o umple în interior.Atunci îşi aminti ce spuse Mark despre Prinţesă:"Când vei întâlni Prinţesa,alături de ea,vei simţi o căldură atât de mare,şi te vei simţi ca şi cum toate persoanele dragi îţi sunt alături"."Nu poate fi ea.E prea zăpăcită!Refuz să cred!".Îşi amintea acea zi în care se antrena din greu:"Opreşte-te!Nu te mai antrena atât de mult!Şi aşa eşti extenuată!Corpul tău nu va mai putea mult să o ţină aşa! -Va fi bine,atâta timp cât eşti alături de mine şi îmi dai putere.Dacă ţii la mine,lasă-mă să decid singură..Te rog." Trecuseră două zile şi Sarah muncea din greu.Îşi mai amintea de Anna care îi aducea mai departe aminte de trecut.Sau mai degrabă era invers,trecutul ei îi amintea de Anna,acea fată zăpăcită,o astfel de fată cum nu mai întâlnise în lumea în care trăia."Nu poate fi ea şi atât".Iar apoi îşi amintea de răceala lui Renee care îi amintea de ceva diferit dar era un sentiment foarte special,un sentiment ce i se părea din vieţile ei anterioare.După câteva repetiţii...Era în ultima clipă când îşi dădea seama de fiecare dată:Poate nu sunt capabilă să-l duc până la capăt....Îşi amintea iar.Dacă acea fată e Cea Aleasă,doar dacă aş fi putut să o întâlnesc acum treisprezece ani...când au murit.Poate aş fi putut să-i salvez.Ochii ei...i-am văzut arzând cu aşa o determinare,cum nu am mai văzut înainte.Dar Prinţesa trebuie să fie o persoană serioasă,ca să poată salva lumea:"Prinţesa poate salva şi vieţi...nu numai să distrugă.Există şi profeţii.",îi spuse Mark mai demult."...o nouă viaţă se naşte,pe când una se declină..." În acea noapte,Mark nu venise acasă dar Sarah nu era îngrijorată.Anna plecase mai târziu de la şcoală căci iar rămase la bazinul de înot.Mergea pe stradă.Doar ea era şi lumina stâlpilor.Nici o maşină sau altă persoană..La câţiva paşi mai în faţă,Mark stătea uitându-se la ea.Se apropie:Tu eşti câinele…Sarah....Vai,ce noroc!sări în sus de bucurie.Mie îmi plac foarte mult canişii.Vino în braţe la mine.Te voi duce acasă.Când Anna duse căţelul la piept,acesta simţi prezenţa Crinului Negru.Se lumină puternic şi începu să crească parcă.Anna îl scăpă şi căzu pe spate lovindu-se la cap.Acesta,se transformă într-un băiat cam de şaptesprezece ani,de un blond închis,ochii de un albastru spre verde,cu urechi de câine lup.Era deaupra Annei care,revenindu-şi din căzătură, era uimită. -Ah,te-am găsit?Nu mă aşteptam la reacţia asta din partea mea.Cum?Sunt om?spuse ridicându-se în picoare dar transformându-se tot atunci în câine căci se dezichilibră.Îi trebuia antrenament pentru statul pe două picioare.Mark se cam împotrivi când Anna îl lua iar în braţe şi se transformă într-un frumos lup canadian.Până la urmă,merse la Anna.Ajunsă acasă,se duse să facă un duş.Când auzi asta,Mark aşteptă să intre Anna în baie,şi se transformă într-un pui de caniş.Deschise cu botul uşa de la baie şi intră.Anna observă imediat:Ce faci aici?spuse ea cu un zâmbet ciudat pe faţă.Îl luă de după cap,ridicase colacul la W.C.,şi-l puse acolo.Pune colacul înapoi şi trage apa.Aşteaptă cam un minut şi îl scoate ud de acolo.Mark face câţiva paşi crăcănat şi supărat dar apoi începu să se scuture puternic,udând-o pe Anna.După ce se împăcară,vorbiseră ceva vreme.Îl întrebă ce căuta acolo.O căuta chiar pe ea.În acest timp,Sarah şi Steve vorbeau. -Ai simţit vreodată că ceva e greşit dar ai continuat să faci acel lucru?şi simţi un nod în gât. -Sigur,draga mea surioară.Dar apoi,dacă te gândeşti la ce ai făcut şi îţi ceri iertare,cu siguranţă vei fi iertat."Ca să îmi cer iertare,faţă de părinţii mei că nu i-am putut salva,trebuie să mă schimb.Fratele meu o să mă ierte aşa pentru greşelile ce le-am făcut,şi ai mei vor bine,căci mă vor ierta şi ei pentru ce am făcut...am devenit o maşină ce face totul perfect." -Steve,vreau să mă schimb.Nu mai vreau să fac pregătire în particular.Vreau să merg la şcoală ca şi ceilalţi.Şi înainte să mă refuzi,vreau să îţi spun că aşa mă voi simţi mai bine.Simt că trebuie să fac asta. Steve zâmbi calm şi aprobă.Aşa că în ziua următoare,Sarah s-a dus la ore,la liceul unde învăţaseră părinţii ei.Îmbrăcată la modă,cu un hanorac alb,adidaşi în picioare şi pantaloni trei-sferturi,cu părul lăsat pe spate.Elevii îi făceau loc pe hol ca să treacă de parcă era o zeiţă.Nu se mira.Însă adevăratul şoc fu atunci când văzu că era în clasă cu acea fată ce o salvase de fanii periculoşi.În timpul orei,Anna nu stătea decât cu ochii pe Sarah aşa că atunci când profesorul o întrebă ceva,ea răspunse:"E divină!",şi stârnui un val de râsete.Încă o detenţie pentru Anna.După ore se duse la detenţie dar acolo avu surpriza de a o întâlni pe Sarah. -Te aşteptam!spuse Sarah lăsând pe masă cartea ce o citea şi făcându-i semn Annei să vină lângă ea.Tu eşti Prinţesa,nu?Anna tresări. -D-da.Am auzit că şi... -Tratează-mă ca pe o colegă,spuse Sarah văzând că Anna se poartă cu o oarecare reţinere faţă de ea.Ai găsit vreo Oglindă?dar în acea clipă,conversaţia le fu întreruptă de Renee care intră şi-i spuse Annei că iar veniseră.Când intră în sală,Renne,ca şi Sarah,îşi amintiră ceva din trecutul lor – erau ele dar mai era o persoană alături,o prietenă.Se putea ca ele două să fi fost prietene bune în timpul celorlalte vieţi?Dar acum de ce simţeau că nu se pot tolera una pe alta?Anna plecă şi Sarah o urmă numaidecât.Ajunseră.Mike era acolo cu forţe proaspete.Oglinda Uitării era deja la el.Renee atacă cum putea dar ceilalţi,deşi erau oameni obişnuiţi,foloseau şi apă,şi arme.Când Renee fu rănită de un glonţ,Anna interveni imediat.Deşi se luptau cum puteau,nu reuşeau nimic.Mike se pregătea să plece,dar fu oprit pe neaşteptate:Nici nu te gândi!Nu ai să pleci fără luptă!spuse Sarah foarte hotărâtă. -Ah...alt Căutător.Forţe noi,nu?Bine,fie!şi întinse mâna,trimiţând nişte trandafiri spre Sarah care îi devie cu un jet de apă.Mike fu uşor surprins.Puse Oglinda pe tulpinile unui trandafir ce-l făcu să crească din pământ şi o captură pe Sarah tot cu tulpinile altui trandafir negru de data asta – unul otrăvit.Sarah simţea cum spinii îi intră în piele şi îi venea să urle de durere.Simţea cum otrava îi pătrunde în sânge şi îi era din ce în ce mai frig,avea frisoane şi o senzaţie pe care ar fi vrut să o controleze dar nu putea.Anna ţipă dar Sarah îi zise să stea la locul ei.Mike o apropie de Oglindă.Lui Sarah îi era tot mai greu să respire.Otrava îşi făcea efectul.Mike zâmbea:Să vedem ce faci acum.Spinii sunt otrăvitori,nu mai ai mult de trăit.Singurul antidot ar fi o sevă din petalele unui crin pur.Dar înainte să pleci dintre noi,nu ai vrea să-ţi aminteşti cum au murit părinţii tăi?O aruncă în Oglindă.Sarah pătrunse într-un loc unde i se părea cunoscut.Era camera ei.Îi văzu acolo.Părinţii ei.Se uitau la ea când abia se născuse. "-Are aşa o putere mare,oare cum o va folosi? -Sunt sigur că o să salveze oameni cu ea. -Da.Dar dacă va intra într-o încurcătură,o vom ajuta noi,nu? -Aşa e.Dar să nu uităm să o ajutăm în viitor,în ce vrea să devină.Are şi ea viaţa ei la urma urmei."Decorul se schimbă şi de data asta erau la un fel de casă de vacanţă,alături de o cascadă.Trei ani mai târziu. "-Oare cum va trece de această apă?Steve,tu o vei ajuta!"Era fratele ei acolo.Îl recunoştea.Iar se schimbă timpul.Acum avea patru ani. "-Nu te vom lăsa să o iei.Las-o! -Dar vreau doar să o văd.Ştiu că e Căutător.Sigur va ajunge în rai. -Pleacă!"Multe flăcări îi înconjurau.Ardeau de vii iar Steve stătea în faţa lor,auzindu-i cum ţipă."Steve,ia-o şi fugi!Lasă-ne pe noi!Fugiţi!Ea trebuie să trăiască!Trebuie!" "Nu...Părinţii mei...Steve,ştiai şi nu m-ai spus!Aveam puterea asta de mică şi nu i-am putut salva nici eu!De ce?"Când Mike dădu să plece cu Oglinda,aceasta se lumină puternic şi Sarah ieşi din ea.Abia mai respira când ieşi.Incepuse ploaia iar acesta era un avantaj pentru Sarah.Coborâ din Oglindă şi se aşeză în faţa lui Mike.Pe piept simţea o greutate din cauza otrăvii ce aproape îşi termină efectul.Ameţea şi abia mai auzea ce era în jur.Genunchii o lăsară şi căzu.Vroia să-l oprească.Ploaia se înteţea tot mai tare şi pe jos se formă în jurul lui Sarah şi Michael,un cerc de apă.Sarah nu mai putea şi se sprijini şi cu mâinile de pământ.Îi era rău şi îi venea să vomite.Scuipă sânge. -Vezi?Nu mai poţi.Acum trebuie să plec deşi mi-ar plăcea să te mai văd chinuindu-te până la sfârşit.Pământul începu a se cutremura,iar apa din jurul celor doi se ridică puternic formând astfel o perdea prin care ceilalţi nu puteau vedea ce se află înăuntru.Sarah ridică mâinile spre Mike şi acesta fu închis într-o sferă de apă.Apoi puse mâinile pe pământ şi cu un jet puternic de apă,îl izbi de peretele fabricii.Îl atacă cu ultimile ei puteri. -Mă voi întoarce!spuse Mike abia ridicându-se iar apoi dispăru.Sarah era fericită:"Mami,tati,am reuşit",apoi leşină.Se trezi acasă.Efectul otravei fu oprit de seva unor petale de crin – crinul fiind scos din Oglinda Crinului.În jurul ei erau Anna,Mark,Renee şi Steve.Nu ştia pentru o clipă ce se întâmplă dar apoi îşi aminti tot.Sări spre Steve şi-l apucă de gulerul de la cămaşăe ce!spuse plângând.Nu i-am putut salva!De ce ai tăcut atâta timp?Spune-mi!Cum ai putut?!?!îi dădu drumu şi-şi puse mâinile la ochi pentru a plânge. -Nu ţi-am zis pentru că nici eu nu i-am putut salva.Mi-era teamă că ai să mă învinuieşti pentru asta şi... Sarah fugi repede afară înainte să mai audă vreun cuvânt din partea lui.Abia îşi mai simţea picioarele.Efectul otrăvii dar acum nu mai era căci fusese salvată de un antidot făcut de Mark.Se duse în spatele casei ei,sub un copac bătrân ce-i amintea de părinţii ei căci acolo avea cea mai clară amintire cu ei – când se jucau.Începu să plângă mai tare.Lacrimile îi cădeau pe pământ şi se transformau în tufe de flori.În scurt timp,din copac începu să curgă un firişor de apă,ca la un izvoraş.Anna şi ceilalţi ieşiră după ea.Era uimitor. -Sunt sentimentele timpului!spuse Mark uimit de lacrimile lui Sarah ce se transformau în flori şi fluturi.Copacul începu să înflorească.De nicăieri începură să apară animăluţe cum ar fi iepuraşi,pui de căprioare şi veveriţe care încercau să-i aline suferinţa,venind lângă ea. -Va fi bine!spuse Renee care se aplecă după ea –avea un ton neobişnuit.Ştiu cum e.Părinţii ţi-au murit,nu ai avut prieteni şi ai fi rămas singură dacă nu era fratele tău.Trebuie să-l preţuieşti căci numai pe el îl ai şi nimic altceva.Lasă-ţi amintirile în urmă.Nu uita,să preţuieşti ceea ce laşi în urma ta,dar nu într-atât încât să te oprească în ceea ce faci.Sarah privi la ea şi înţelesese apoi se duse la Steve. -Iartă-mă."Dacă te gândeşti la ce ai făcut şi îţi vei cere iertare,atunci cu siguranţă vei fi iertat".Aşa că nu ai de ales!spuse Sarah zâmbind.Pe urmă au rămas toţi la un ceai iar Renee deveni iar rece.Sarah se gândi la inscripţia de pe spatele Oglinzii Uitării.Îşi aduse aminte locul unde se ducea cu părinţii ei,acel loc care îi apăru în faţă şi atunci când intrase în Oglindă. -"...după perdeaua amintirilor...".Steve,cum se numea acea cascadă care se afla la casa noastră de vacanţă?Am un lapsus...A!Cascada Uitării.Asta e ...După perdeau uitării odihnesc.Acel râu,sau mai exact acea cascadă....Da...acum s-ar putea să fie îngheţată.Se află în Munţii Stâncoşi,mai în nord. -Bine,dar ce odihnesc după perdeaua amintirilor?spuse Anna.Nimeni nu spuse nimic şi toată lumea se gândea.După câteva clipe,Renee spuse:Păi,Oglinda Uitării are legătură cu asta,nu?"...după perdeaua amintirilor odihnesc..."Asta e!Amintirile!Asta stă dincolo de uitare!Este Oglinda Amintirilor! A doua zi,era piesa de teatru a lui Sarah.Toată lumea fusese invitată în culise – Mark,Anna,Steve şi Renee.Sarah era îmbrăcată cu un frumos costum cu mai multe voaluri.Piesa începu.Renee era mirată.Cu o zi înainte,Sarah arătase dansul Annei căci o rugase,sau mai bine zis insistase să i-l arate. -Dansul ei e mult mai amplu decât ieri.Mişcările ei sunt tot mai extravagante şi mai libere.Nu doar că entuziasmează publicul,dar la un anumit punct,aş vrea şi eu să sar pe scenă şi să dansez alături de ea,chiar dacă nu ştiu.Atrage atenţia tuturor...Căutătorul apei...nu?Se comportă ca şi apa...lină şi zbuciumată în acelaşi timp.... -Cum a fost?întrebă Sarah care intră abia respirând în culise şi parcă o întrebase numai pe Renee care era serioasă şi încruntată. -Ei bine,cred că eşti în regulă!spuse Renee aproape zâmbind spre Sarah care era foarte mulţumită. În altă parte: -Deci acum avem doi Căutători şi o Prinţesă...De ce nu mi-ai spus şi de celălalt Căutător? -Cred că a venit timpul să-ţi arăt cu cine vei lucra în echipă.El este John.
_______________________________________ to be free,to be wild and to be just like a child and if i get lost,i really don't mind,cause i'll be doing just fine...
Anna intră repede în şcoală căci întârziase iar.Nu se uită pe unde merge şi se loveşte cu capul de un panou mare ce îl cărau doi elevi.Căzu pe jos iar când ridică privirea,văzu că panoul era cărat de Robert şi Leon.Se scutură repede şi atenţia îi fu trasă de ceea ce scria pe panou.Era un afiş despre o expoziţie cu artefacte şi scrieri din antichitate,turul fiind făcut cu cea mai tânără femeie-arheolog,în vârstă de 17 ani – Lucy Parr.Biletele la muzeu puteau fi luate chiar de la Leon – acest lucru nu îi convenea Annei căci vroia şi ea să meargă.Aşa că o împinse pe Renee de la spate să se ducă ea după bilete.Anna pândea de după colţ.Renee luă biletele dar intră în vorbă cu Leon. -Ce faci?!Eu te trimit după bilete şi tu coalizezi cu inamicul?Vino!şi Anna o târă de mână pe Renee care se uita după Leon.Acesta privea şi el foarte nedumerit la cele două. Intrară în clasă dar Renee dădu faţă în faţă cu Mike.Acesta zâmbi sarcastic şi îi şopti la ureche cum că abia aşteaptă să se confrunte iar.Clasa privea mirată gestul lui Mike căci atunci când îi şopti lui Renee,acesta o luă de mijloc şi o trase lângă el.În aceste circumstanţe,Renee roşi puternic mai ales că toată clasa era acum cu privirea pe ea.I se mai întâmplase acest lucru odată şi ceilalţi elevi chiar începură a intra la bănuieli în legătură cu cei doi.Anna nu ştia un lucru,şi anume ceea ce vorbise Renee cu Leon.De fapt,Renee şi Leon s-au gândit să se întâlnească amândoi la acea expoziţie.Leon îl va aduce pe Robert iar Renee pe Anna.O întâlnire pentru Anna şi Robert aranjată de cei doi.Ziua decurse surprinzător de bine:Leon îşi vedea de-ale lui cu Robert,Renee îl tot supraveghea pe Mike care se simţea oarecum flatat,Anna o admira într-una pe Sarah care îşi vedea de învăţat.Dar ceva nou s-a întâmplat.Într-o pauză,Anna şi Renee mergeau pe holul liceului şi un tip trecuse repede pe lângă ele,lovind-o pe Renee.Amândouă simţiră ceva ciudat în legătură cu el.Era un student nou.Renee se dezichilibră şi căzu pe spate dar o prinse Leon.Renee uită de acel tip şi vorbea cu Leon acum. -Eşti bine?se uită Leon la ea. -Da.E în regulă.Spuse ridicându-se din braţele lui Leon.Deci aşa rămâne pe mâine? -Sigur.Ne întâlnim în faţa şcolii la 9,30.Nu uita de Anna!şopti Leon. -Da,şi tu de Robert.Oh,Leon,să te întreb ceva.Ştiu că nu ne cunoaştem de mult timp.Din câte am înţeles,tu ai salvat-o odată pe Anna.Dar ştiu că nu îţi place acea persoană,adică te enerveaza,aşa ştiu.Mă enervează şi pe mine,dar totuşi,tu ai salvat-o atunci şi nu vrei să îi spui.Iar acum vrei să o faci să se întâlnească cu Robert...De ce? -Deşi mă enervează,am salvat-o căci...hmmm...e şi ea om,nu?Eh,şi nu cred că ai vrea să vezi expresia de pe faţa Annei dacă ar afla că eu am salvat-o!Şi începură amândoi să râdă cu poftă. A doua zi era una însorită şi neobişnuit de caldă pentru sfârşitul lui octombrie.Renee o luă de acasă pe Anna şi plecară spre şcoală.Anna ştia că avea să se întâlnească cu Robert căci îi spuse Renee în ultima clipă,dar nu ştia ceva.Când îl văzu pe Robert roşi dar se albi imediat căci alături de el era Leon. -Ce caută ăsta aici?!se răsti Anna arătând cu degetul spre Leon care parcă se lăsă păgubaş să mai explice ceva.Renee se duse alături de el şi îi spuse Annei că e cu ea.Aceasta paraliză pentru o clipă şi apoi bolborosi ceva în sinea ei.Plecară spre muzeu.Robert târât de Anna în faţă şi Leon cu Renee în spate,vorbind.Când au intrat în muzeu,s-au despărţit.Muzeul era grozav,artefacte de peste tot din lume erau acolo şi scrierile cele mai vechi prezentate,scrieri sumeriene,egiptene,cultura incaşilor era prezentată şi totul îţi acapara atenţia cu frumuseţea sa.Renee se întâlni cu Sarah şi i-l prezentă pe Leon.În acea clipă,se auzi un pocnet şi se văzu fum.Nemaipăsându-i că este şi Leon acolo care alerga cu Renee din spatele ei,aruncă un jet de apă asupra focului ce cuprinse o draperie de lângă nişte manuscrise egiptene.Leon căzu pe gânduri şi se prefăcu că nu văzuse acel lucru.Cea care prezenta expoziţia,auzise ce se întâmplase şi alerga într-acolo.Anna alerga în partea opusă pentru a ajunge la baie.Se lovi de acea fată şi se întoarseră reciproc privind una la alta timp de câteva secunde.Anna simţi ceva ciudat dar se întoarse şi continuă să alerge.Cea de care se lovise Anna era chiar Lucy Parr iar ea habar nu avea. Lucy Parr,o fată de 17 ani,născută pe data de douăzeci şi trei octombrie,în zodia Balanţă.Era o fată înăltuţă,şatenă,cu ochii verzi,ten măsliniu.Are calităţi idealistice şi dramatice.Are o minte inteligentă,profundă şi are talentul să exceleze foarte mult.Poate fi ridicată de frumuseţe în toate formele – fizic era foarte frumoasă – şi este cea mai creativă când are inspiraţie.Este expresivă şi o fire iubitoare dar trebuie să aibe grijă să nu devină posesivă şi geloasă.Înântarea în faţa misterului şi sensibilitatea faţă de lucrurile pe care nu le înţelege,o pot face să studieze peste măsură.Din nefericire îi este greu să fie stabilă emoţional,putând uşor să cadă în faze de depresie.Temperamentul ei poate izbucni deodată şi să se termine la fel de brusc,lăsându-i în urmă regrete pentru suferinţa pricinuită altora.De asemenea,poate fi şi o fată destul de amuzantă dacă ajungi să o cunoşti destul de bine.Deşi uneori poate să îşi schimbe personalitatea parcă şi să fie exact opusă calităţilor ei,este o persoană care apreciază prietenii adevăraţi şi face tot ce-i stă în putere să îi păstreze.Prezenţa ei poate aduce în preajmă iubire şi bucurie.Deşi uneori e confuză,important e că îşi urmează visele şi îşi ajută prietenii cât poate.Tatăl ei era un faimos arheolog şi era singurul care avea grijă de ea.Nu îşi cunoscuse mama căci murise la naştere.La vârsta de patru ani,tatăl ei îi dă un medalion,mai exact un lanţ cu o piatră preţioasă de culoare neagră care ar fi aparţinut unui cal legendar.Nu ştia de unde avea tatăl ei acea bijuterie dar era frumoasă.Atunci nu prea înţelegea ce vroia tatăl ei."Îţi va fi mai bine singură.Păstrează asta căci într-o zi te va ajuta".Pe vremea aceea,mintea ei de copil îi spunea că acea persoană la care ţinea atât de mult,nu avea să se mai întoarcă vreodată.Aşa a şi fost.Tatăl ei nu s-a mai întors şi nimeni nu mai auzise de el vreodată.Nu a mai plâns de atunci,jurându-şi mereu să fie puternică.Fată din familie bogată nu a rămas decât cu doica ei ce a crescut-o.Urmându-i calea tatălui ei,Lucy a devenit şi ea arheolog.Încă de mică renunţase la şcoală pentru a face acest lucru.Umbla cu diferite echipe de cercetare – unde acei oameni îl cunoscuseră pe tatăl ei şi simţeau că au o datorie faţă de el,de aceea au luat-o şi pe Lucy cu ei.La vârsta de numai unsprezece ani,a primit premiul pentru cea mai bună descoperie,Cartea Vieţii,ce ar fi aparţinut egiptenilor,fiind găsită într-o galerie aflată sub Sfinx.Ani de-a rândul,mulţi cercetători au încercat să afle dacă există o astfel de galerie sub Sfinx dar fusese în zadar.Şi Lucy o descoperise doar din greşeală.Mai multe culuare,ca un labirint,duceau la acea cameră.O cameră pe ai cărei pereţi erau fel de fel de scrieri şi obiecte aparţinând unor vechi faraoni se aflau acolo.În mijlocul încăperii se afla un altar uşor ridicat cam un metru.Pe el se afla Cartea Vieţii,păstrată în condiţii foarte bune şi nedeteriorată,având în vedere că era făcută din cupru care nu prea rezistă în timp.În ea se găseau diferite scrieri care nu au fost descoperite nici până acum iar Lucy şi-a dedicat viaţa acestei cărţi vrând să descifreze acea scriere şi poate chiar să găsească una nouă.Reuşise până acum să descifreze doar câteva "profeţii",cum le spune ea.Acea scriere era un amestec între vechea scriere egipteană ce folosea hieroglife,scrierea cea mai veche,sumeriană – cuneiformă – şi o scriere a grecilor de la dreapta la stânga un rând şi următorul de la stânga la dreapta – scriere numindu-se bustrophedon şi folosindu-se în antichitate.Aparent,la prima vedere,textul nu putea fi înţeles.După ce îl studiai puţin,abia atunci puteai şti ce vor să spună acele scrieri.Traducerea lui nu era deloc uşoară pentru Lucy căci pe lângă scrierile care le cunoştea,cartea mai conţinea şi o serie de semne grafice pe care nu le înţelegea.A tradus doar câteva din acele semne,dându-şi seama de ele din context."Cartea Vieţii"era formată din doisprezece tăbliţe de cupru pe care erau inscripţionate aceste scrieri."Această carte ar putea fi dovada că egiptenii,grecii şi sumerienii au colaborat cândva în trecut sau poate chiar au fost un popor întreg!",asta spunea mereu Lucy celor care o întrebau în ce constă această carte.Însă dacă ar fi tradus tot,Lucy ar fi aflat despre Oglinda Sufletului,dar asta o să afle mai târziu. Se făcuse deja ora doisprezece iar prietenii noştri se pregăteau să plece.Leon,Renee şi Robert ieşiră dar mai trebuiau să o aştepte pe Anna care era iar la baie.Anna nu prea se îngrijora că întârzia căci ieşi de la baie şi începu să se plimbe prin muzeu.Fără să vrea,află că Lucy trebuie să plece spre Munţii Stâncoşi.Avea o vacanţă ce nu o mai avusese de mult.Anna-şi aminti de aceşti munţi,că acolo este Oglinda Amintirilor.Uitând de cei de-afară,decise să o urmeze.Elicopterul cu care avea să plece,o aştepta afară – abia aterizase.Renee auzi şi se duse după muzeu.Leon o urmă dar Robert plecă.Anna se furişă uşor după Lucy.Aceasta urcă în avion şi Anna după ea,ascunzându-se undeva unde nu putea fi văzută.Înainte să urce,Renee o văzu şi strigă după ea dar Anna îi făcu semn că se va întoarce ea.Elicopterul plecă la bord cu Lucy şi Anna.Renee privi spre obiectul ce zbura cu Anna la bord. -Ce proastă e!spuse Renee nemaipăsându-i că în jur se află şi Leon.Are atâtea de făcut şi ea nu se gândeşte decât să plece?Şi să mă lase pe mine singură să îi fac treaba?se enervă Renee atât de mult încât arse biletul de la muzeu ce îl ţinea în mână.Leon observă.Acum el rămase doar cu Renee.Ea se ridică nervoasă şi dădu să plece cu intenţia de a-i anunţa pe Sarah şi pe Mark.Leon o prinse de mână,oprind-o.Renee se miră.După ce Leon observă ceea ce făcuse Sarah şi ceea ce făcuse Renee,avea încredere că şi el putea să îi arate acelaşi lucru lui Renee – puterea lui.Leon pocni din degete şi în mâna lui apăru un crin alb şi frumos mirositor,care i-l dădu lui Renee.Ea rămase fără cuvinte reuşind doar să gesticuleze ceva. -Exact!Am văzut ce aţi făcut tu şi Sarah azi.Sarah cu apa şi tu ai ars biletul.Nu ştiu de unde aveţi aceste puteri.Eu am încercat să caut să văd de unde dar nu am găsit nimic.În schimb am vise ciudate.Renee avea o figură întrebătoare dar tot nu vorbea aşa că Leon răspunse la ceea ce ea l-ar fi întrebat fără cuvinte.În vis îmi apare o siluetă a unei persoane pe care o cunosc dar nu ştiu de unde şi nu îi pot vedea faţa.“De ce?...Oglinda Sufletului…”,asta îmi spune mereu.La auzul acelor cuvinte,Renee se îndepărtă uşor de el şi pe faţă i se citea întrebarea “Ce eşti tu?”.Leon încă îi vorbea:Vreau doar să ştiu de unde am această putere.Renee ezită pentru câteva clipe căci nu ştia dacă să aibe încredere în cel din faţa ei – dacă era de partea întunericului?Până la urmă decise să îi spună.Aşa că îi povesti tot ce ştia ea de la Anna,Elizabeth şi tot ceea ce îi mai povestise Mark.Îi spuse şi de Anna ce putere are şi îi spuse şi de Căutători.Nu era posibil ca Leon să fie unul dintre ei căci nu avea putere asupra aerului sau pământului.Leon îi povesti şi el cum îşi descoperise puterile.Părinţii lui muriseră când el avea doar patru ani şi apoi fusese luat în grijă de părinţii unei prietene de-a lui ce o avea din copilărie.Pentru acest lucru îi promise tatălui ei că se va însura cu ea,atunci când va intra la facultate,sau chiar atunci după ce va termina liceul şi vor merge amândoi la facultate – vor să devină medici.Îi spuse că în urmă cu trei ani,el venise în oraş pentru a merge la mormântul părinţilor săi – unde nu mai fusese de când muriseră.Venise şi la liceu căci acolo se cunoscuseră ai lui.Spuse că se duse la etaj,în bibliotecă,unde căuta o carte – nu mai ştia care – şi când o găsise,o trase din bibliotecă.Tot ce ţinea minte era în ceaţă – un fel de uşă de deschise în faţa lui şi văzu o lumină mare apoi a simţit un fel de putere şi pe urmă s-a trezit acasă,în Franţa.Nu ştia ce fusese acel lucru nici azi şi deşi îşi petrecea timpul în bibliotecă,nu reuşea să mai găsească acel pasaj sau ce ar fi fost el.Putea fi una din Oglinzi.Nici Renee nu ştia.Trebuiau doar să-l întrebe pe Mark. În tot acest timp,elicopterul zbură până în San Francisco unde Lucy îşi luă lucrurile ce-i trebuiau şi se îmbarcă într-un avion personal.Anna era după ea.Aproape de destinaţie,avionul începuse a avea probleme. Anna scutură din cap că o durea îngrozitor.Priveşte în jur şi relizează ce se întâmplase – se prăbuşiră.Se duse la pilot – era mort.Lucy nu se afla în avion – să fi fost şi ea moartă?Anna coboară din avionul ce se prăbuşise într-un peisaj acoperit de zăpadă,cu totul divin.Era frig.Hainele îi erau rupte din cauza prăbuşirii.Ceva mai departe,era Lucy lângă un copac.Îşi puse zăpadă la mijloc unde era rănită şi sângera.O durea şi strângea din dinţi.Nu o văzu pe Anna.De durere,dăduse un pumn în copac atât de tare că Anna se sperie şi se dădu câţiva paşi înapoi.Căzu,împiedicându-se. -Tu cine mai eşti?spuse Luca fără să o privească.Ştia că Anna era în avion dar crezuse că murise. -Sunt Anna!Încântată!Am cam urcat pe furiş în avion... -Ştiam.Te credeai la autoservire de ai urcat aşa pur şi simplu?Eh,acum nu am ce face decât să te car şi pe tine cu mine.Sunt Lucy,continuă ea privind rapid la Anna care avea faţa udă de la ceva lacrimi de mai devreme.Trebuie să găsim o cabană sau ceva până nu murim de frig.E abia cinci după-amiază.În curând o să se-ntunece!spuse privind la ceasul spart dar încă bun şi apoi la cer.Sunt lupi pe aici şi nu numai.Pot ataca oricând!De-am şti unde suntem,ne-ar fi mai uşor să găsim un loc!Totuşi…aici iarna a venit cam devreme,nu?spuse luând un băţ lung în mână.Anna se ţinu îndeaproape de ea căci cele
_______________________________________ to be free,to be wild and to be just like a child and if i get lost,i really don't mind,cause i'll be doing just fine...
spuse de Lucy o făcuse să tremure de frică şi nu de frig.Merseră ceva timp,dar nu găsiseră nimic.Ajunseră la o cascadă îngheţată iar pe dedesupt,apa rece încă curgea.Începuse să viscolească.Peisajul era divin dar nu şi situaţia.Se simţea că se face seară căci frigul se înteţea.Anna nu mai plângea.I-ar fi îngheţat lacrimile.În acest timp: -Ce a făcut?!spuse Sarah care se afla cu Mark şi Renee acasă la Elizabeth.La televizor deja apăruse ştirea în legătură cu avionul.Supravieţuitori încă nu se găsiseră şi căutarea era îngreunată de zăpada mare şi viscolul ce începuse. -Există o singură cale să aflăm dacă Anna mai este în viaţă.Îi conduse pe toţi la Oglinda Crinului. Anna se opri şi-şi frecă mâinile între ele cu speranţa că se va mai încălzi.Lucy încă mergea înainte şi trecea râul a cărui cascadă aparţinea.Era îngheţat.Când se îndrepta spre Lucy care era la o distanţă considerabilă,auzi o voce.Se uită la telefon – era stricat din prăbuşire. -Anna,aici!În oglinda!Anna deschise oglinda de buzunar şi o văzu pe Elizabeth.Anna,unde eşti?Eşti bine? -Uh...da...Bunico!!!Mark?Ce cauţi acolo?Unde e Sarah?Mark făcu un semn în spate unde Sarah o ţinea pe Renee care era nervoasă din cauza Annei.Anna îi arătă lui Elizabeth unde era,cu ajutorul oglinzii.Mark se încruntă şi o chemă pe Sarah care îi dădu drumu lui Renne căci se calmase. -Anna,eşti lângă o cascadă!Ştii ce cascadă? -Să nu îmi spui că e Cascada Uitării!Sarah aprobă.Ce ai vrea să fac acum? -Nu te mişca,până nu venim noi!Ah,Anna... ai grijă! -Bine!şi fugi spre Lucy care deja era la mijlocul râului.Anna nu avea ce face şi o urmă.Deja se întunecase şi Anna simţea un aer tensionat în jur.Se gândea la cum va fi această Oglindă când,se auzi o crăpătură.Era lângă Lucy şi se uitau una la alta.Gheaţa de sub ele se crăpa.Nu trebuiau să facă mişcări bruşte.Trebuiau să-şi proporţioneze cu grijă greutatea pe gheaţă ca nu cumva să se spargă de tot.Sunetul crăpării gheţii se auzise în toată valea pe care curgea râul. Undeva mai în josul râului şi al cascadei,un lup se furişează printre troienele din vale,ascunzându-se parcă,în zăpada adâncă.În sus,gheaţa înăbuşă sunetul cascadei de pe râu.Cu 94 m,are o cădere mare.Aşa arată iarna în acele locuri.Dar nu era o simplă coincidenţă că acel lup era acolo.Şi el căuta ceva.Devine deodată bănuitor şi se opreşte,miroase în vânt cu botul întins,ceva ce nu ştie sigur ce poate fi.Ridică botul şi-l mişcă într-o parte,vrând să miroase în aer,lucrurile care îl privesc.Deodată parcă se mişcă mai încet şi ochii se închid pe jumătate.Îşi plănuia mişcările.Peste căteva clipe,se avântă spre cascadă.Coada care pluteşte,parcă e de două ori mai mare – poate din cauza frigului – aleargă cu rapiditate,făcând salturi înalte – poate pentru a scurta drumul – şi cu picioarele din spate întinse la maxim. Anna şi Lucy încă stăteau nemişcate.Un pas făcut de Lucy şi toată gheaţa se sparse,ele căzând în apa rece.Gheaţa se crăpă şi acum,cascada curgea în toată splendoarea ei.Curentul le ducea repede spre cascadă.Căzură dar Lucy s-a prins la timp de o cracă apărută de nicăieri şi Anna se prinse şi ea.Erau ude şi le era frig.Vântul aspru şi viscolul înteţeau durerea fizică."Să fie Lucy...nu se poate,adică...atunci de ce am sentimentul ăsta?Nu pierd nimic dacă încerc." -Lucy,ştiu că o să ţi se pară de necrezut ceea ce spun,dar tu ai o putere!Lucy se trâmbă la Anna.Ai putere asupra pământului.Asta înseamnă că poţi face să crească plante de oriunde.Lucy se uita tot mai urât la Anna.Asta ai făcut şi cu această cracă de copac.Înainte nu era aici.Uite ce e,în spatele acestei cascade,se află o peşteră iar în acea peşteră o Oglindă de care am eu nevoie,de care ai şi tu.Am nevoie de ea,ajută-mă.Trebuie doar să intrăm în cascadă.Te rog!zâmbi Anna.Lucy se uită cruciş la ea.Chiar nu-i venea să creadă ce prostii debitează acea fată. -Eşti nebună!fu răspunsul lui Lucy.Dar când Anna vruse să încerce să o convingă,ceva tăie pe jumătate craca dintr-o singură lovitură.Anna se temea de asta.Era Mike. -Nu ai concert în seara asta,Mike?întrebă Anna cu sarcasm. -Ba da,dar este într-o locaţie specială – aici!zise "rânjind ca un măgar",după cum gândea Anna. -Cine-i ăsta?se agită Lucy dar Anna îi răspunse cu un fel de sarcasm negru:"Ţi-am spus eu?".Mike cu încă un trandafir,tăie acea cracă de tot şi fetele urmau să cadă dacă în ultima clipă,Lucy nu s-ar fi legănat pe craca ruptă pe jumătate şi să treacă prin cascadă cu Anna de mână.În cateva clipe erau în peşteră.Anna nu pierduse vremea şi de duse spre fundul peşterii care din păcate era blocat – nici o Oglindă.În acest timp,Mike plecase şi ceilalţi aproape că ajunseseră.Era trecut de ora zece iar în curând avea să fie miezul nopţii – o oră care Annei nu îi plăcea.Lucy o urmă pe Anna care acum se trântise pe jos.Se apropie de perete.Privi atent şi zâmbi. După acel perete ar fi trebuit să fie Oglinda Amintirilor.Ştia sigur.Lucy nu mai ştia ce să facă aşa că o ajuta pe "nebuna" din faţa ei.Pipăiau peretele pentru a găsi o cale de a intra prin el.Lucy apăsă pe un simbol ce semăna cu un crin.Se deschise un fel de pasaj secret.Nişte scări duceau undeva jos.Coborâră într-o cameră mare iar în mijloc era Oglinda Amintirilor.Anna şi Lucy o luară şi coborâră mai departe.Lucy nici nu ştia de ce o ajută pe acea fată.După câteva minute,Anna se trezi afară,lângă cascadă.Se pare că scările duceau la baza cascadei.Anna era fericită spre deosebire de Lucy ce era puţin speriată.Erau afară şi era bine.În L.A.,ceasul bătea ora doisprezece noaptea.Anna se uită la Oglindă şi văzu o altă inscripţie:"Când ţi-e dor să zâmbeşti,e tot ce contează,cei ce-i iubeşti vor să te vadă".Indica următoarea Oglindă,dar nu şi locul.De jos,de lângă cascadă,Anna privi în sus,spre stâncă.Era lună plină.Simţi un fior pe spate.Lucy privi şi ea în sus.Nu era nimic.Se uitară iar spre Oglinda Amintirilor.O fracţiune de secundă şi un urlet în noapte se auzi.Un urlet aşa de adânc şi de înfricoşător...Când Anna ridică iar privirea,în lumina lunii,văzu o siluetă.Silueta unui lup ce urla la lună. -Anna,ce bine că te-am găsit!îi fu distrasă atenţia de către Sarah ce venea dinspre pădure împreună cu Renee,Mark şi,surprinzător,Leon.Ei măcar erau îmbrăcaţi gros faţă de Anna şi Lucy care tremurau de frig.Renee dădu Annei geaca ei,la fel cum Sarah i-o dăduse lui Lucy. -Fetelor ce bine că...Dar se opri când îl văzu pe Leon.El ce caută aici?!?!Dar cum aţi ajuns aşa repede? -Anna,acum lasă întrebările şi să plecăm de aici?!se miră Renee spre sfârşit când observă Oglinda Amintirilor şi alături de ea pe nimeni alta decât Lucy Parr.Numai Sarah se pare că o observase încă de la început pe Lucy.Nu au mai avut timp să vorbească deoarece în spatele lor se auzi un mârâit şi se întoarseră.Era acel lup de mai devreme.De talie înaltă,cu blana argintie ce avea o culoare ciudată în lumina lunii şi cu ochii de un galben închis,părea gata de atac.Mark făcu un salt în aer şi căzu în faţa fetelor sub forma unui lup canadian de un negru ca noaptea,şi începu să mârâie.Lupul era calm şi începuse să se plimbe de la stânga la dreapta,privind la ei şi oricând gata de atac.Mark îşi păstră poziţia.Lupul scoase iar un urlet şi în jurul fetelor apărură mai mulţi lupi.Leon se dădu uşor în spate dar un lup se repezi la el,punându-l la locul său. -Mă bucur că sunteţi cu toţii aici.O să aveţi prilejul să mă cunoaşteţi într-una din zilele mele bune!vorbi lupul spre ceilalţi şi îi lăsă cu "gura căscată" – la figurat. -Cine eşti?!Şi nu ai un nume sau ceva?se repezi Anna spre el dar un alt lup o opri la timp. -Numele meu este John.Evident că am venit aici şi cu Mike dar el o să cam stea deoparte.Dar Prinţesă,nu şti că ne-am întâlnit azi?Anna nu ştia ce vorbea dar apoi îşi aminti de acel băiat din liceu,în prezenţa căruia a simţit ceva ciudat – el trebuia să fie.Acum Anna era în faţa lui John şi vorbeau.Bineînţeles că ştiţi după ce am venit.O să vă fac o ofertă specială de lună plină!spuse John punându-se în faţa Annei.Îmi daţi Oglinda şi o să scăpaţi nevătămaţi din asta.Anna îi dădu un şut peste faţă.Leon trimise un crin prin faţa lui John care dacă nu se oprea,sărea la gâtul Annei. -Leon?!Tu?Dar ce eşti?Doar nu...Dar Anna se opri căci lupii începură a ataca.Sărind însetaţi de sânge,la viitoarele lor victime.Parcă rânjind,îşi arată colţii victimei pentru a o intimida.Apoi se avântă spre ea cu putere,izbind-o de pământ dar încă nu o răneşte.Anna nu avea oglinzi şi nu îşi putea folosi puterea,Sarah încerca să îi oprească cu apă – cum şi Renee cu focul – dar erau rapizi şi nu îi puteau atinge.Mark se lupta şi el cu un lup,ca şi Leon dar Lucy era încolţită.Ea se blocă parcă."Va trebui să înveţi să te aperi în faţa celor ce îţi vor răul",îşi amintea Lucy perfect vorbele tatălui ei,deşi pe atunci era doar o copiliţă.Lupul se aruncă peste ea şi încerca să o muşte dar ea se apăra cu mâinile ce începeau să sângereze."Dacă nu o faci,nu vei putea ajunge departe","Încearcă să fii puternică pentru prietenii tăi şi pentru toţi","Dar nu am prieteni","Oh,ba ai doar că nu ştii","Trebuie să trăieşti pentru a-mi duce visul mai departe"."Aşa e.Trebuie să o fac tată.Am promis că nu voi mai plânge şi nu am s-o fac chiar dacă mă doare.Tebuie să continui!".Se ridică şi din jur începură să crească plante cu spini ce îi luară pe lupi şi îi trântiră de pământ.Pământul se cutremura uşor şi plantele prinseseră viaţă – asta era puterea lui Lucy.Schelălăitul lupilor nu o intimida deloc aşa că a continuat.Acum agilitatea nu-i mai ajuta pe cei de odinioară,vânători.Apăru şi Mike în ajutor.Trimise mulţi trandafiri otrăviţi spre Lucy care era singura ce stătea în picioare.La doi centrimetri de faţa ei,trandafirii s-au oprit şi s-au îndreptat spre Mike şi John.Lucy înclină capul cam cincisprezece grade şi trimise trandafirii spre ei.Un vârtej de petale negre şi dispărură dar nu înainte ca John să îi reproşeze lui Mike:Tu şi ajutorul tău! -Lucy!strigă Anna.Ce bine!Ai reuşit!Asta e noua mea prietenă!!! -A zis cineva că suntem prietene?toţi se blocară înafară de Renee. -Dar hei,doar pentru că eşti faimoasă nu trebuie să te porţi aşa.Poţi avea şi prieteni să ştii!interveni Sarah. -Ştiţi că puteam să mor acolo?Ştiţi?Habar nu aveţi cum e să stai singur atâta timp şi apoi să mai fii şi pe muchie de cuţit,încercând să îţi aduci aminte ce anume te face să continui! -Nu ai murit!Ţi-ai folosit puterile! -Dar nu vroiam!Deseori am pătruns în cripte,săpate adânc în pământ,de-a lungul pereţilor,de fiecare parte,erau aliniate trupurile celor morţi...Numai gândul că şi eu aş putea fi acolo,m-a făcut să îmi folosesc puterile.Nu ştiu cine sunteţi sau ce.Vreau doar să mă lăsaţi în pace şi să vă vedeţi de treaba voastră. Trecuseră câteva zile de când ceilalţi nu mai auziseră nimic de la Lucy.Oglinda Amintirilor era alături de Oglinda Uitării,în acea cameră din fabrica,ce acum părea mai mare ca oricând.De parcă nu ar fi fost de-ajuns aceste lucruri pentru Anna,zilele trecute vorbise cu Leon despre tot ceea ce se întâmplase.A aflat de puterile lui dar nu prea a fost de acord să se lase ajutată de el.Deşi Leon încerca să fie calm în prezenţa ei,nu prea reuşea căci Anna chiar era enervantă aşa că ţipau unul la altul,de câte ori se întâlneau pe holul şcolii. La lansarea cărţii "Codurile Egiptului Antic",Lucy dădea autografe,dar se vedea că nu era cu gândul acolo.Cartea era un adevărat succes.Scrisese în detaliu tot ceea ce aflase despre Egipt,adăugând în istorie o nouă descoperie – Cartea Vieţii.O fată cu şapcă şi în costum de trening se apropie. -Scrie "Pentru noua mea prietenă" ,auzi Lucy vocea unei persoane cunoscute şi ridică privirea, încruntându-se.Era Sarah. -Ce doreşti?se ridică Lucy. -Doar să vorbim. -Urmează-mă!spuse după ce ezită câteva clipe.Fanii se mirară.Sarah o urmă pe Lucy într-un fel de birou.Avea o canapea roşie,o masă pe care avea calculatorul iar vederea era spre oraş.Lucy o pofti pe canapea şi ea se sprijină de un fel de dulăpior mai mic în care Sarah bănuia că îşi ţinea documentele.Lucy era îmbrăcată într-o fustă crem până la genunchi şi cu o cămaşă albă iar părul castaniu îi aluneca uşor pe spate până la mijloc.Sarah nu putu să nu observe o persoană ce nu credea că avea să o mai vadă mult timp.O persoană cum era ea.Pe dulăpior observă un tablou cu un bărbat şi o fetiţă cam de patru ani. -Ce doreşti?zise nepăsătoare Lucy. -Aşa se vorbeşte cu prietenii?întrebă Sarah dar când Lucy dădu să îi răspundă îi tăie replica.Ştiu că nu mă consideri prietena ta dar gândeşte puţin acest lucru.Adică nici măcar nu ai aflat toată povestea asta cu Oglinzile şi cu tot ce... -Oricum nu mă interesează. -Acela din poză e tatăl tău?schimbă Sarah subiectul.Lucy întoarse imediat poza cu faţa în jos. -Nu cred că te priveşte acest lucru.Mai ai ceva de adăugat,căci am treabă? -Da!se ridică Sarah şi se duse spre Lucy,luă poza şi privi la ea.Gândeşte-te doar ce ar fi vrut tatăl tău să faci în această situaţie.Sigur l-ai iubit mult şi ştiu că ţi-ar fi vrut binele.Îi dădu poza în mână,şi scoase o batistă pe care scrisese cu un pix un număr de telefon.Dacă vrei să ştii tot,sună-mă.Voi veni la tine indiferent ce.Doar asta fac prietenii,nu?şi ieşi pe uşă lăsând-o pe Lucy cu multe gânduri. "Ce ar fi vrut tatăl meu....Ce ai fi vrut tată să fac?Doar ce?".Nu mai ieşise din acel birou toată după-amiaza.Se gândea la ce-i spusese Sarah.Privea la acea batistă cu numărul de telefon."Ce ar fi vrut tatăl tău să faci în această situaţie?".Ştia de mult că tatăl ei nu mai trăia,sau cel puţin încerca să se convingă de acest lucru.Nu îl mai văzuse de treisprezece ani.Aşa era.Tatăl ei nu mai trăia dar mormântul său zăcea undeva în Paris,însă Lucy nu ştia acest lucru."Ai fi vrut să fiu mereu puternică?Sau ai fi vrut doar să fug de această...sau de acest..."."Fetiţa mea,mereu te-ai întrebat de ce am această meserie.Eşti prea mică să îţi spun acum dar mă tem
_______________________________________ to be free,to be wild and to be just like a child and if i get lost,i really don't mind,cause i'll be doing just fine...
că nu voi mai avea timp într-o zi.Meseria asta înseamnă să încerci să afli adevărul oricât de ciudat sau întunecat ar fi.Să încerci să pui lucrurile cap la cap ca într-un final să afli că răspunsul stătea chiar sub nasul tău.Odată ce începi această meserie,prioritatea ta devine adevărul şi acceptarea lui în diferitele forme care le are".Plecase acasă spre seară.Intră în casă şi la televizor stătea doica ei.O femeie în vârstă cu părul alb,un şal roşu pe spate,câteva riduri şi mică de felul ei.Se duse în camera ei,se schimbă într-o pereche de blugi şi o bluză cu o geacă pe deasupra,după care privi batista de la Sarah şi o băgă în buzunar.Coborâ iar,după care se şeză lângă doică. -Doică,pot să te întreb ceva?spuse nesigur,uitându-se în podeaua făcută din cireş şi care lucea straniu. -Sigur copila mea.Ce este?răspunse doica iar acest lucru o făcu pe Lucy să zâmbească. -Ştii că l-am iubit mult pe tatăl meu şi nu am renunţat niciodată să cred în el.Au trecut treisprezece ani de când a plecat şi nu am mai avut nici un semn de la el.Crezi...crezi că mai e în viaţă?şi atunci doica ezită să îi răspundă şi chiar privi în altă parte.Lucy se încruntă uşor neştiind ce se întâmplă de doica ezită aşa mult. -Tatăl tău e mort!Nu trebuie să mai vorbeşti de el.M-ai auzit? -Ştii ceva de el?se ridică Lucy.De unde ştii că nu trăieşte şi e în altă ţară.Poate s-a pierdut şi a trebuit să înveţe să se hrănească după legea junglei!Şi de ce să nu mai vorbesc de el?Vreau doar să ştiu dacă trăieşte sau nu.Ce e aşa rău în asta?!Spune-mi!Doica se ridică şi ea iar şalul îi căzu de pe spate. -Nu e treaba ta!Tatăl tău e mort şi gata! -Dar dacă e mort,unde e mormântul lui?Spune-mi!Vreau să ştiu!Dacă e mort,unde e mormântul?Nu e nicăieri deci poate fi în viaţă!De unde ştii că e mort?!Dovedeşte-mi!Unde e mormântul lui?!Nu e aici!Tatăl meu trăieşte! -Nu e aici pentru că e la Paris!dar doica se opri dându-şi seama ce spusese.Lucy se sperie şi făcu un pas înapoi.Mormântul tatălui ei e la Paris? -De când îmi ascunzi asta?De când?!strigă Lucy -După un an de la plecarea sa...Lucy,era mai bine ca tu să nu aflii! -Să nu aflu?!Dar ce credeai,că poţi să ţii secretul ăsta!Doar e tatăl meu!şi fugi din casă.Doica strigă după ea dar Lucy continua să alerge neştiind nici ea unde.Deşi cuvintele ei dureau şi ceea ce auzise durea,Lucy nu vărsase nici o lacrimă.Doar promisese.Tatăl ei era mort şi de asta se temea cel mai tare.Deşi credea că e mort,nu era aşa şi lucrurile în această seară,luaseră cu totul o altă întorsătură.Alerga şi părea că nu are să se mai oprească.Era trecut de nouă seara şi afară cerul prevestea o ploaie.Se opri din alergat în apropierea şcolii Annei.Privi în sus şi începu să picure.Începuse a ploua de-a binelea dar ea nu vroia decât să stea în ploaie.Deşi era frig şi era îmbrăcată subţire,nu-i păsa.Se lipi de gardul de metal a intrării în liceu – un gard ce spuneai că e al casei familiei Addams.Se lăsă până jos,ghemuindu-se.Nu putea concepe ce auzise.Mormântul tatălui ei stătea acolo de doisprezece ani şi ea abia acum aflase.Îi era ruşine.Ruşine faţă de el că nu îi descoperise mai devreme mormântul.Dar odată cu această ruşine,simţea un fel de ură pentru că adevărul îi fusese ascuns atâta timp.Nici măcar nu ştia cum murise,în ce condiţii.Şi de ce la Paris?Avea multe întrebări fără răspuns.Băgă mâna în buzunar căci îi era frig.Scoase batista lui Sarah şi privi la ea. "Dacă vrei să ştii tot,sună-mă.Voi veni la tine indiferent ce.Doar asta fac prietenii,nu?".Prieteni?Avea aşa ceva?Şi ceea ce aflase îi stârnise o dorinţă însetată de a afla adevărul.Adevărul despre ea.Începuse să se învinovăţească pentru că îl lăsase să plece de lângă ea.Iar acum era singură.Îşi scoase telefonul din buzunar şi apoi privi la numărul lui Sarah.Nu era sigură.Ploaia o udase până la piele iar numărul de pe şerveţel abia mai putea fi văzut.Îl tastă dar ezită să apese tasta "call".Era frig întrucât era doi noiembrie şi iarna se apropia repede.Puse telefonul la loc.O sunase.O maşină lumină pentru câteva clipe strada şi opri undeva la câţiva metri.Nişte paşi înăbuşiţi se auziră în bălţile ce se făcuseră.Privi în sus şi o umbrelă o acoperi.Se ridică uşor.Era Sarah.Venise la cererea lui Lucy.Privi la ea. -Am venit.Ce s-a întâmplat?spuse Sarah care acum era îmbrăcată într-o pereche de pantaloni negri şi un pulover peste o cămaşă albă.Lucy privi la ea dar nu scoase un cuvânt timp de câteva secunde.Într-un final vorbi. -Am nevoie de cineva...de cineva cu care să plec la Paris.Acum!şi în ochii lui Lucy se citea o disperare faţă de această plecare ce o decise deodată.Sarah privi mirată. -La Paris?Dar ce e acolo de vrei să mergi acum? -Tatăl meu!şi ezită.Mormântul lui...Sarah tresări.Şi Lucy avea o persoană dragă căreia îi simţea lipsa şi vroia să se ducă acolo,la el.Ploaia nu încetase.Lucy privi la Sarah apoi îşi aplecă privirea.Te rog...Sarah... -Să mergem.Se duseră la aeroport şi luară un avion.Astfel,în dimineaţă aveau să fie deja la Paris.Nici măcar nu ştia unde e mormântul dar ştia că o să-l caute.Doar atât vroia şi nimic mai mult.Timp de treisprezece ani,de când a plecat,încercase să se convingă că e mort dar mintea ei îi spunea să creadă altceva.Iar acum chiar era mort şi nu putea crede.De când plecase,simţea că se depărtează de el şi într-o zi îl va uita.De fiecare dată când îşi amintea de el,simţea că se îndepărtează încetul cu încetul de cel ce îi era tată şi care o părăsise fără să ştie măcar de ce.Cu fiecare an care trecea,simţea că se depărtează tot mai mult.El stătea pe loc dar ea se depărta.Într-o zi avea să fie un simplu necunoscut ce a trecut prin viaţa ei nu mai mult de câteva clipe.Deja începea să se facă dimineaţă şi ea privea pe geamul avionului la miile de nori ce treceau pe lângă ei.Avea să ajungă în curând la tatăl ei dar nu avea să-l vadă,ci doar mormântul lui.La şase dimineaţa se crăpa de ziuă şi fetele deja erau pe pământul Franţei sau mai exact în Paris.De unde să înceapă căutările?A plecat de la doica ei fără să mai aştepte vreun răspuns de la ea care credea că ar fi îndurerat-o.Sarah o admiră.După atâţia ani de zile în care nu auzise nimic despre el deşi credea că e mort,nu vărsase nici o lacrimă.Iar acum,când a aflat cu siguranţă unde e mormântul lui,tot nu a plâns şi nici nu se vedea vreun semn că îşi ţinea lacrimile în frâu.Era într-adevăr puternică.Sarah sună pe o cunoştiinţă din Paris.Se întâmpla ca acea cunoştiinţă să fie de la poliţie iar asta le ajută foarte mult pe fete. -Paul,spuse Sarah răspicat,vreau să îmi faci rost de lista tuturor persoanelor decedate acum doisprezece ani.Cât de repede poţi. -Sarah,nu ar fi mai bine dacă mi-ai da direct numele persoanei?întrebă Paul.Sarah privi la Lucy. -Prea bine.Venim acolo. Ajunse la secţia unde lucra Paul,Lucy ezită să rostească numele tatălui ei – nu mai făcuse asta de când plecase.Când tatăl ei plecase,îl striga dar nu privea spre ea şi când la strigat pe nume,el s-a întors:"Te iubesc,prinţesa mea!".Paul auzise numele ăsta demult.Cunoştea persoana. -Îmi amintesc cazul.Richard Parr.Acum treisprezece ani a murit.A fost declarată sinucidere.Lucy tresări şi Sarah o privi cu coada ochiului.Asta pentru că nu a fost găsită altă explicaţie.Pe atunci credeam şi eram sigur că a fost o crimă.Ştiu că era un mare arheolog şi îl admiram pentru asta şi faptul că îl cunoşteam personal,mă făcea oarecum mândru.Niciodată nu ştiam ce caută cu adevărat.L-am întrebat de familia lui şi nu mi-a spus nimic de ea.Doar mi-a spus că o iubeşte foarte mult.De aceea am fost foarte surprins atunci când am auzit de moartea lui şi am insistat să mă ocup de caz dar nu mi s-a permis.Se părea că fusese otrăvit sau ceva de genul.Îi găsiseră în sânge o otravă de la un păianjen ce trăieşte în America de Sud sau mai exact în Amazon.Distruge victima pe un timp îndelungat şi se numeşte Retrasul Maro.Otrava lui,distruge ţesuturile în interior.Pe Richard îl ştiam de ceva timp.Nu ştiu cum ajunsese acea otravă în sânge dar era de douăzeci şi patru de ore acolo.Avea un organism puternic de a rezistat atât.Otrava i-a distrus rapid ţesuturile în interior.Oricum,se pare că otrava a fost băută şi nu a provenit dintr-o muşcătură sau injectată.A fost luată de bună-voie.Sincer îmi pare rău.Dar de ce întrebi Sarah?privi sceptic pe sub ochelarii ce îi stăteau foarte bine. Paul Callot,era un tip cam de patruzeci de ani,cu ochelari,brunet,ochi negri,înalt cam de un metru şi optzeci,veche cunoştiinţă a lui Sarah şi fratelui ei.Un bărbat bine făcut,ce lucrează în poliţia franceză încă de la vârsta de douăzeci şi cinci de ani.Interesat în a găsi informaţii şi a lucra la cazuri grele,se pare că s-a înţeles bine cu Richard Parr,împărţind amândoi aceeaşi pasiune pentru aflarea adevărului.Fiind în zodia Capricornului,poate fi caracterizat ca o persoană cu simţul umorului când trebuie,serios în ceea ce face,cu o minte logică,ordonată.Crede că logica te ajută să descoperi mereu adevărul – mai ales când pui toate lucrurile cap la cap.Poate fi uşor enervat atunci când unele lucruri nu îi ies cum trebuie şi nu poate tolera persoanele care se cred superioare faţă de ceilalţi şi vor ca toţi să le fie la picioare – fac referire la infractori şi la cei ce încalcă legea dar nu numai.Este o persoană ambiţioasă,optimistă şi uneori foarte orgolioasă – depinde de situaţie.Uneori poate deveni atât de intolerant petru cei din jur din cauza temperamentului său,încât lumea încearcă să-l evite,cel puţin până se calmează. -Paul,îţi prezint o persoană importantă.Ea e Lucy Parr,fiica lui Richard.Paul se blocă şi îşi puse mai bine ochelarii pe nas,la fel cum ar fi făcut un om bătrân şi care nu vede bine.Făcu ochii mari.Da,Paul,ea e.Acum am nevoie să îi găsesc mormântul.Ştii,Richard a plecat de lângă ea încă de când ea avea vârsta de patru ani,şi nu a mai auzit nimic de el.Ştii din întâmplare unde este? Paul se oferi să le ducă acolo.În câteva minute ajunseră la un cimitir.Era înnourat şi vântul bătea puţin puternic.Doar era noiembrie şi în curând iarna avea să se facă simţită.Cimitirul era mic.Doar câteva morminte pe aici pe acolo.Flori nu erau,ci doar mormintele goale,fără vreo urmă de verdeaţă pe lângă ele.Paul le duse până la un mormânt ce era în capătul cimitirului.Lucy începu să tremure.Se apropiau.Ajunşi acolo,Sarah îl trase pe Paul în spate,lăsând-o pe Lucy să fie singură cu tatăl ei.Se afla în faţa unei pietre funerare nu prea mare.Nici o floare,nici măcar una uscată.Pe mormânt scria mare RICHARD PARR.Murise şi mormântul lui i se afla în faţă.Doar o piatră rece înlocuia acum acea persoană care o ţinea minte bine şi pe care o iubise dar nu avusese timp să fie lângă ea.Murise din cauza unei otrăvi şi nu era aşa.O simţea.Ea simţea că ştie motivul şi cum a murit iar adevărul o îndureră şi mai tare.Se puse în genunchi în faţa acelei pietre care defapt nu însemna nimic.Doar un loc în care trupul celui drag zace în pământ.Puse mâna pe piatră,şi atunci îşi aminti ceva,ceva din trecut.Aşa e.În trecut,pierduse acea persoană de unsprezece ori.Înmormântarea este doar lacrimi şi tristeţe.Este durerea celui scos din casă şi aruncat pe o movilă.Din mormânt,tatăl ei,nu va mai ieşi niciodată să mai vadă soarele,să se joace cu ea,să o strige când se ascunde,să o certe dacă sparge ceva şi să rămână alături de ea cum nu putuse.Acum doar vântul şi peştii apelor mai stăteau cu el şi îi ascultau povestea tristă a vieţii.Se pare că l-a ajuns şi pe el aceeaşi soartă ca pe cei sărmani,morţi pe un ţărm fără urmaşi.Cu aceste sentimente ce îi încărcau sufletul,tot nu putea plânge.Simţea că e de datoria ei să îşi ţină lacrimile mai mult decât o făcuse vreodată.Se sprijini în palme,pe pământ."Chiar ai murit...şi totuşi parcă eşti aici.Sau aş vrea să fii.Nici eu nu ştiu ce e cu mine.Mi-aş fi dorit să nu pleci şi să mai rămâi măcar câteva clipe.Mă întreb ce am să fac de acum încolo.Să ascult această poveste fantastică şi să fac parte din ea.Am venit doar să mă ajuţi şi să te văd pentru ultima oară.Dă-mi un semn să ştiu ce să fac".Şi parcă auzi de dincolo de mormânt,cuvintele tatălui ei."E decizia ta.Ţi-am spus că atunci când ai meseria asta,cea mai mare provocare este să accepţi adevărul aşa cum este chiar de eşti şi tu la mijloc.Şi cu toate astea,nu contează numai adevărul,ci persoanele care îţi sunt alături în momentele grele,îţi sunt alături atunci când râzi sau plângi şi te ajută oricând,lăsându-se pe ei deoparte şi având grijă de tine.Acele persoane sunt prietenii şi dacă ceva merită mai multă importanţă decât adevărul,atunci acel ceva e prietenia.Ai grijă să îţi faci mulţi prieteni în viaţa ta ca niciodată să nu fii singură şi să aibă cine să plângă pentru tine şi alături de tine.Prietenia e mai importantă decât orice altceva!" Lucy tresări şi îşi dădu seama de ceva."Uitasem. A trecut atâta timp încât uitasem acele cuvinte.Şi mereu căutam să cred numai în adevăr şi nu observam persoanele de lângă mine.Uite ce face şi timpul.Mi-aş fi dorit să îmi amintesc asta mereu dar am fost prea oarbă să văd ceea ce era în jurul meu.Şi am fost prea oarbă ca să îmi amintesc de tine şi tot ce ai spus.Cred că a venit timpul să fac o schimbare nu?Promit că te voi ţine minte şi voi ţine minte şi fiecare cuvânt care mi l-ai spus.Promit!".Privi spre Sarah – un prieten ce îi era alături.Asta uitase,acest sentiment numit prietenie.Lăsă capu-n jos iar părul lung mătura pământul de care era aşa mult legată.Stătu câteva clipe şi părea că se gândeşte.Apoi se ridică înapoi în picioare şi se uită la Sarah.Toţi trei se îndreptau acum spre ieşirea cimitirului.Lucy zâmbi după ce ieşiră pe poartă şi Sarah nu ştia de ce.Privi înapoi spre mormânt şi rămase mirată.Tot cimitirul,era acum verde.În iarba de pe lângă morminte se puteau observa păsări ca şi în copacii ce erau înfloriţi.Lângă fiecare mormânt se aflau tufe de crini şi prin tot cimitirul se aflau flori de diferite culori:degeţele,nemţişori de câmp,lalele roşii,maci de câmp,iarbă roşie,lalele pestriţe.Piatra funerară a lui Richard Parr fu cuprinsă de viţele a doi trandafiri roşii ce stăteau de-o parte şi de alta,ca şi cum ar fi păzit-o.Iar în faţa pietrei se afla un buchet de crini albi cum nu mai văzuse până atunci.Era minunat ceea ce făcuse Lucy.Plecaseră nelăsând în urmă vreun regret.Acum Lucy ştia că nu se mai îndepărtează de tatăl ei.Îl prinsese de mână iar el rămase lângă ea,şi aşa avea să rămână pentru că ea nu-l va uita niciodată.
_______________________________________ to be free,to be wild and to be just like a child and if i get lost,i really don't mind,cause i'll be doing just fine...
,plină de temperament,nu prea sociabilă,,cu un caracter independent,cu ambiţie şi dorinţă de a face lucruri care alţii nu au îndrăznit,incitată de orice îi atrage atenţia pe un moment relativ scurt,simţindu-se frustrată dacă cineva îi încalcă libertatea,poate să te facă să regreţi anumite lucruri şi chiar să te simţi ruşinată de ceva ce nu ar trebui,intolerentă cu unele persoane care îi stau pe nervi,vulgară în exprimare,cu o minte capabilă şi rapidă,progresul ei în viaţă putând fi oprit de neînţelegerile cu cei din jur.Caracterul ei impulsiv o împinge la acţiuni pe care uneori le regretă cum ar fi că nu a putut să îşi ieie rămas-bun cum trebuie de la mama ei.,Tatăl ei bogat şi mama ei murise când era mică din cauza unei boli.De aceea nu vorbea mai cu nimeni şi nu era prea deschisă la prietenii.Deşi era dintr-o familie bogată,Renee locuia într-un apartament modest,plăcându-i lucrurile mai simple.De când murise mama ei,ea nu se mai înţelegea deloc cu tatăl ei.Adică se vedeau o dată pe săptămână – era un om foarte ocupat cu afacerile familiei.De când erau doar ei,s-au îndepărtat foarte mult unul de altul,acum fiind ca doi străini.Renee este considerată o ciudată şi este marginalizată de colegi căci se îmbracă în negru şi studia fel de fel de cărţi ciudate despre misterele focului(“Focul – intermediul lumii spirituale cu cea vieâ€,â€Păsări născute din focâ€,â€Phoenixul – mai mult decât o pasăre ce ardeâ€),şi chiar vorbea singură uneori(sau medita asupra altor lucruri).ÃŽn ciuda lucrurilor ciudate care le făcea,Renee era o fată deşteaptă.
