 ShinModerator
Postari: 815
|
|
~Well..Thnx Mitsuki pentru ca m-ai scuzat. Chiar am avut probleme cu minunatul meu comp, iar acum urmeaza o continuare.  ~
Rin se aşeză lângă A-Un şi îşi împărţi jumătatea de pepene cu el. Floarea şi-o prinse în păr, dar la fiecare cinci minute o scotea şi o privea fericită. Sesshoumaru aşteptă până când terminară de mâncat, apoi se ridică şi plecă. Ca la un semn, Rin se ridică şi ea, se urcă pe A-Un, şi porniră alături de el. Numai Jaken rămase în urmă pe gânduri.
- Jaken sama! strigă Rin. Ai să rămâi aici!
- Matte yo! strigă Jaken văzând-i că pleacă. Mo, îşi spuse el, te gândeşti că dacă tot îl slujesc de câteva secole ar putea măcar să mă anunţe că pleacă.
Jaken îi urmă apoi în linişte, rămânând mereu cu un pas în urma lui A-Un. O privi pe Rin care fredona un cântec.
-Ce mult timp a trecut, îşi spuse el. Oare ce are de gând Sesshoumaru sama cu fata asta? Are deja 17 ani, cât mai are să rămână cu noi? La urma urmei e doar un om, iar oamenii mor repede. ,,Jaken sama greşeşte! Eu voi rămâne mereu cu Sesshoumaru sama!", o maimuţări el pe Rin, amintindu-şi de ceea ce-i spusese de o mie de ori, de fiecare când el îi spunea că va trebui să plece. Ha! pufni el, dar apoi adăugă pe un glas stins: Deşi trebuie să recunosc, va fi pustiu şi prea linişte fără ea.
- Jaken sama! strigă Rin. Ce bolboroseşti acolo?
- Nimic.
- Nu vrei să cânţi cu mine?
- Nu Rin, nu vreau să cânt cu tine.
Ea ridică din umeri şi continuă să cânte, ignorându-l pe Jaken, dar el continuă să o privească. Se schimbase mult de când a cunoscut-o, de când era doar o copilă. Deşi Jaken evita să recunoască, Rin devenise o domnişoară foarte frumoasă şi în ciuda gesturilor copilăreşti avea o eleganţă aparte. Chiar şi acum, când stătea călare pe A-Un şi cânta un cântec stupid ar fi putut suci minţile oricărui bărbat. Acum avea părul lung până la talie, corpul subţire şi mlădios, pielea fină, ceea ce era destul de neobişnuit pentru cineva care-şi petrecea tot timpul prin păduri, şi ochii mari şi migdalaţi. Jaken se întreba adesea ce se va întâmpla când Rin se va îndrăgosti, deşi teama lui cea mai mare era ca ea să nu se îndrăgostească de Sesshoumaru. Nu îşi făcea griji din pricina lui, deoarece era sigur că el nu se va îndrăgosti niciodată de un om – de fapt, el era aproape sigur că Sesshoumaru nu se va îndrăgosti, de nimeni – dar se întreba ce se va alege de Rin. Deşi nega asta mereu, şi el se ataşase de ea, se obişnuise cu felul ei de a fi şi chiar era plăcut să aibă pe cineva lângă el când Sesshoumaru pleca cine ştie pe unde, fără să spună vreo vorbă. Bineînţeles, asta nu înseamnă că Rin nu reuşea să-l scoată din sărite sau că el nu era uneori gelos pe ea, pentru că, spre deosebire de el, pe ea Sesshoumaru nu o pocnea sau o ameninţa cu moartea.
Ceea ce Jaken nu ştia însă, era că şi Sesshoumaru îşi făcea griji pentru Rin. Şi el se întreba când va veni vremea ca ea să plece. Era conştient că ea nu-i va putea rămâne mereu alături. Defapt, nici nu se aşteptase ca ea să rămână atâta timp cu el. Crezuse că nu va rămâne mai mult de vreo doi ani, după care i s-ar fi făcut dor de oameni, sau s-ar fi săturat să călătorească tot timpul. Chiar şi Sesshoumaru se aşteptase ca Rin să se îndrăgostească de vreun bărbat şi să aleagă să trăiască alături de el, însă asta nu se întâmplase. Spre deosebire de Jaken însă, Sesshoumaru eliminase complet din minte posibilitatea ca Rin să fie îndrăgostită de el. I se părea absurdă.
- Jaken sama! Strigă iarăşi Rin, ce cadou îmi vei da?
Jaken oftă şi în sinea lui îşi dori să nu-i fi dat niciodată vreun cadou, pentru că astfel, ea nu l-ar mai enervat la culme acum.
- Nu ştiu Rin, am să găsesc eu ceva.
Rin aprobă din cap, şi îşi scoase iar floarea din păr, admirând-o. Era conştientă că nu era defapt un cadou de la Sesshoumaru şi că floarea căzuse întradevăr de pe demon când acesta fusese spulberat, dar asta nu o împiedica să-şi imgineze că acesta era primul ei cadou de la Sesshoumaru. O mai privi puţin, apoi o puse înapoi şi sări jos de pe A-Un. Se întinse puţin, să se dezmorţească şi apoi porni alături de Sesshoumaru.
- Woaaa! Spuse ea, la vederea unui câmp înflorit şi fugi să culeagă flori.
Sesshoumaru se opri să o aştepte.
- Sesshoumaru sama! Mitte! Strigă arătându-i un buchet de flori pe care îl făcuse în mai puţin de un minut.
Rin mai culese câteva flori pe care le aranjă frumos în buchet şi se întoarse la Sesshoumaru să i le dea. Ca întotdeauna, el îi spuse că sunt frumoase şi o rugă să le păstreze. Porniră apoi la drum. Rin continuă să meargă alături de Sesshoumaru, cu buchetul de flori în mână. Din când în când îşi mai arunca privirea spre Sesshoumaru. Constată cu tristeţe că el părea foarte obosit. Plecase de foarte multe ori în ultima vreme fără ea şi fără Jaken şi de fiecare dată se întoarse extenuat. Era curioasă să ştie unde fusese, dar niciodată nu-i pusese astfel de întrebări şi nici nu avea de gând să înceapă acum. De fiecare dată îi ura drum bun când pleca şi bine ai venit la întoarcere, fără să pună întrebări la care ştia că nu va primi răspuns. Se obişnuise de mult cu felul lui de a fi, cu firea lui morocănoasă şi tăcută şi înţelegea prea bine de ce nu o lua cu el. Ea era mult prea slabă şi neajutorată şi probabil dacă ar fi mers, n-ar fi fost decât o povară. De aceea nu ceruse niciodată să-l însoţească dacă el îi spunea să rămână, dar îşi făcea mereu griji pentru el până când îl vedea înapoi.
- Sesshoumaru sama! Spuse Jaken care venise şi el din urmă lângă ei.
- Nani?
- Unde mergem acum? Nu credeţi că ar trebui să ne odihnim puţin? Păreţi obosit.
Privirea lui Sesshoumaru îi dădu de înţeles că făcuse o greşeală fatală punând întrebarea asta, aşa că înghiţi în sec şi se dădu trei paşi înapoi. Rin îl privi puţin îngrijorată pe Jaken, dar şi ea era de aceeaşi părere. Îşi încleştă mâinile pe buchetul de flori, încercă să pară cât mai fericită şi fără griji şi spuse:
- Ne, Sesshoumaru sama. Nu ne putem opri undeva astăzi? Aşa are timp şi Jaken sama să-mi găsească un cadou. Nu-i aşa, Jaken sama?
Jaken o privi o secundă nedumerit, dar apoi înţelegând ce are de gând dădu din cap aprobator.
Sesshoumaru îi privi o clipă, mutându-şi privirea când la unul când la altul. Mai privi o dată chipul senin a lui Rin şi văzând neliniştea din ochii ei spuse:
- Ne vom opri ceva mai încolo, şi îşi continuă drumul.
- Hai! spuse Rin fericită, şi se întoarse spre Jaken făcându-i discret cu ochiul.
Se opriră la marginea unei păduri. Sesshoumaru se aşeză la baza unui copac şi rămase tăcut.
- Ne, Jaken sama, începu Rin, dar Jaken o întrerupse.
- Hai, Rin, mă duc acum să-ţi aduc un cadou.
Aruncă o privire spre Sesshoumaru şi văzând că nu zice nimic plecă în pădure.
- Ce cadou să-i dau? Bombăni el în timp ce se îndepărta.
Rin rămase cu Sesshoumaru, pentru că Jaken îl luase şi pe A-Un cu el. Rin se aşeză şi ea lângă Sesshoumaru şi începu să se joace cu floarea din păr.
- Sesshoumaru sama, începu ea, ano...nu ne-ai spus niciodată, dar ... hmmm ... când e ziua ta de naştere?
Sesshoumaru o privi surprins. Ce-i veni să pună o astfel întrebare acum? Îl mai întrebase o dată câţi ani are, dar atunci Jaken pufni într-un râs isteric aşa că îl lăsase pe el să-i explice. Jaken îi spuse că timpul pentru ei nu trece la fel ca şi pentru oameni, dar dacă ar fi vorba de un echivalent, Sesshoumaru ar avea vreo 20 si ceva de ani.
- Nu contează, răspunse el. N-am nevoie de o zi de naştere.
- Dar de ce? Insistă Rin. E distractiv să ai o zi de naştere. Primeşti cadouri...Rin se opri şi nu mai continuă.
Sesshoumaru o privi curios. Rin îşi puse floarea înpoi în păr şi spuse tristă:
- Nu-i aşa că pot să rămân cu tine pentru totdeauna?
Sesshoumaru îşi întoarse privirea şi zise:
- Despre asta era vorba? Nu prea ştia ce să-i răspundă dar din fericire stomacul lui Rin scoase un sunet care spunea că e vremea mesei.
Rin îşi recăpătă deodată buna dispoziţie şi ridicându-se de lângă el spuse:
- Mă duc să caut ceva de mâncare, şi plecă grăbită spre pădure.
Sesshoumaru oftă şi se ridică să plece după ea. Nu le spusese încă, dar un nou război între demoni avea să înceapă şi era din ce în ce mai periculos să-i lese singuri, mai ales pe Rin, care era fără apărare. De când dispăruse Naraku acum câţiva ani, toţi demonii care se ascunseseră până atunci ieşiră şi începură să facă ravagii, distrugând sate sau luptându-se între ei. Ce-i drept, asta nu-l prea interesa pe el. Din partea lui, puteau să se măcelărească cât vroiau sau să distrugă câte sate şi să omoare câţi oameni aveau chef, dar alta era problema. Câţiva demoni mai puternici se ridicară şi îşi formară armate cu ajutorul cărora cucereau ţinuturi.
Jaken umbla prin pădure alături de A-Un, sperând să găsească vreun grup de ronini sau de bandiţi de unde să-i ia un cadou lui Rin. Încă se gândea de ce trebuie să-i caute un cadou, când putea la fel de bine să-i spună că nu vrea să-i dea unul şi cu asta basta.
- Ahh! Ce pacoste! Se lamentă el de unul singur.
A-Un scoase un sunet şi se îndepărtă de Jaken.
- A-Un! A-Un! Strigă Jaken după el.
Mergând după A-Un Jaken observă o ceată de bandiţi care se stabiliseră la vreo 300 de metri de locul unde se aflau.
- Arigato! Spuse Jaken fericit că nu mai trebuie sa umble după cadou.
Data trecută, ca şi în ceilalţi ani, nu avusese nici o intenţie să-i un cadou lui Rin, deşi ea, ca întotdeauna, îi pregătise jumătate de pepene şi un buchet de flori, dar întâmplarea făcu să dea peste un sat distrus de demoni. Găsi acolo o pereche de sandale pe care i le dădu lui Rin, să scape de cicălelile ei.
Jaken intră alături de A-Un în tabara bandiţilor şi observă că erau mai mulţi ca de obicei. Nu mai văzuse de ceva timp cete atât de mari. Nu prea avea chef să se lupte cu ei aşa că se strecură în cortul cu pradă şi luă de acolo câteva pachete. Dacă stătea bine să se gândească, de când călătorea Rin cu ei, atât el cât şi Sesshoumaru începură să omoare din ce în ce mai puţin oameni, în circumstanţe în care, înainte i-ar fi măcelărit fără să clipească. Oricum, chiar şi când se întâmpla să omoare oameni, niciodată nu o făceau de faţă cu Rin.
Jaken ieşi din tabără fără probleme, şi puse pachetele pe A-Un, dar când să se îndepărteze auzi un fragment de discuţie care îi captă atenţia.
- Trebuie să înceapă în curând. Fiecare îşi strânge armata. Până şi demonii se grupează.
- Cred că va trebui să ne hotărâm şi noi de partea cui să luptăm.
- Şeful s-a gândit să ne alăturăm unei armate de demoni.
- Ar fi o idee bună. Am auzit că demonii au început să accepte şi oameni în armatele lor. O să fie un război pe cinste. Şi câtă pradă bună.
Cei doi se îndepărtară şi Jaken nu-i urmă. I se alătură lui A-Un în drumul spre Sesshoumaru. Acum înţelegea de ce lipsise atâta timp. Probabil îşi pregătea şi el o armată.
- Stai puţin, spuse el deodată, atunci de ce nu m-a luat şi pe mine cu el? Nu se presupune că sunt sfetnicul lui de încredere? Uneori mă întreb dacă Sesshoumaru sama dă doi bani pe viaţa mea sau pe mine în general.
Jaken ajunse repede la locul unde stătuseră Rin şi Sesshoumaru, iar când nu îi găsi bănui că i se făcuse lui Rin foame şi trebuiau să fie prin apropiere. Jaken desfăcu pachetele să vadă dacă era vreo ceva acolo care să-i poată da lui Rin. Luase o groază de, lucruri valoroase, dar nici unul pe care să i-l fi putut dărui lui Rin. Nici unul înafară de un pachet în care se afla un kimono minunat. Era asemănător cu cel pe care îl purta Rin acum, portocaliu, insă acesta avea pe el peştişori verzi. Să nu mai vorbim, că spre deosebire de kimono-ul lui Rin, acesta era de calitate.
- Uite ce am ajuns să fac! Îi spuse el lui A-Un. Fur kimono-uri pentru o fetiţă. Cât am decăzut...se plânse el, dar A-Un îl ignoră complet. Ba chiar se ridică şi porni după mirosului lui Rin.
Rin nu găsi nici urmă de fructe comestibile în pădure dar găsi în schimb un râu unde putea pescui. Dintr-un motiv anume, nu prea avea chef de pescuit. Privi o vreme peştii din râu, până când apăru şi Sesshoumaru.
- Nu vroiai să găseşti ceva de mâncare? Întrebă el.
Rin tresări, deoarece nu-l auzise venind, dar dădu din cap în semn că da. Se aşeză pe o piatră unde se descălţă şi îşi dădu floarea jos din păr. Mişcările ei erau graţioase şi urma aceea de tristeţe pe care nu o putea şterge de pe chip îi dădeau un farmec aparte. Îşi ridică apoi poalele kimono-ului şi şi le prinse cu obi-ul de brâu pentru a nu se uda, apoi sări în apă.
Prinse rapid vreo doi peşti pe care îi aruncă pe mal. În timp ce pescuia îşi puse iarăşi o întrebare la care până acum nu primise nici un răspuns, deşi o pusese de multe ori: ,, Cum se face că Sesshoumaru sama nu mănâncă niciodată? Ştiu că el nu mănâncă mâncare de oameni, dar ceva tot trebuie să mănânce. Sunt curioasă ce.’’ Se mulţumi cu peştii pe care îi prinse şi ieşi din râu.
Sesshoumaru o aştepta şi, deşi părea calm , era cu simţurile alerte. Rin aşteptă puţin până se uscă, după care se încălţă şi îşi adună peştii.
- Modorimasu? Ne întoarcem? Întrebă ea.
Sesshoumaru încuviinţă şi porniră înapoi spre marginea pădurii. Tot drumul Rin turui despre ce cadou spera să primească de la Jaken, însă el nu o asculta. Îi displăcea situaţia, însă era extenuat. Trebuia să găsească un loc sigur, mai mult pentru ceilalţi decât pentru el, unde să se odhnească şi să-şi recapete puterile. Luptase mult în ultima vreme şi din păcate luptase fără rost. O mulţime de demoni şi de monştri slabi îl atacaseră cât timp fusese plecat, ceea ce pe lânga faptul că îl enerva, îi lua şi timp şi energie. Reuşise însă să ucidă unul din demonii ce cucerise aproape jumătate din ţinutul de sud, iar acum zona aceea îi aparţinea; deşi el era mai degrabă interesat de ţinuturile de est, unde stăpânise cândva tatăl său. Chiar şi acest demon, nu l-ar fi ucis dacă nu ar fi primit o provocare directă.
- Jaken sama! O auzi pe Rin strigând. Mi-ai adus cadoul?
- Şi eu care credeam că te bucuri să mă vezi, spuse el cu jumătate de gură, astfel încât Rin să nu-l audă. Da...dar am să ţi-l dau mai târziu, îi spuse el şi trecu pe lângă ea, lăsând-o cu mâinile întinse.
Jaken se duse la Sesshoumaru, dar înainte să poată spune ceva Sesshoumaru îi zise:
- Vorbim mai târziu.
Jaken nu mai spuse nimic.
Se opriră undeva mai în susul râului, lângă un fel de lac, ce se formase prin revărsarea râului într-o adâncitură. Rin făcu un foc şi prăji peştele pe care apoi îl mâncă nerăbdătoare. Până când termină ea de mâncat se lăsase deja întunericul.
- Jaken sama...începu ea, dar Jaken scosese deja pachetul pe care i-l înmână.
- E ultima dată când îţi mai fac un cadou, spuse el morocănos, dar Rin îl îmbrăţişă.
- Arigato Jaken sama!! Spuse ea, după care îi dădu drumul şi desfăcu pachetul. Fu încântată la vederea kimono-ului, deşi nu la fel de încântată ca atunci când primise floarea.
Îl scoase din pachet şi îl întinse cu grijă pe iarbă. Era minunat.
- Pot să-l probez? Îl intrebă ea pe Jaken.
El încuviinţă şi Rin plecă la râu să se schimbe.
- Sesshoumaru sama, începu Jaken, am auzit că începe un război între oameni dar şi între demoni.
Sesshoumaru nu răspunse, aşa că Jaken se simţi nevoit să continue.
- De asta ai fost plecat nu? Sesshoumaru tot nu raspunse, iar Jaken devenea din ce în ce mai neliniştit. Ano...mă întrebam dacă... dacă ne implicăm şi noi.
- Da Jaken, ca să fiu mai exact, ne-am implicat deja.
- Poftim?
- Am cucerit deja o parte din ţinuturile de sud.
- De...de....de unul singur? Se bâlbâi Jaken. „ Oare cât de puternic a devenit?” gândi el.
- Da, răspunse Sesshoumaru aruncându-i lui Jaken o privire de genul: ,,Şi ce anume nu-ţi convine?”
- Şi acum ce vom face?
- Mergem spre est, la castelul tatălui meu.
- Dar de ce? E o dărăpănătură! Protestă Jaken.
- Mergem şi cu asta am terminat, spuse Sesshoumaru pe un ton care nu admitea replică.
Jaken nu mai continuă cu întrebările, deşi avea o mulţime.
Rin ajunse la marginea râului, acolo unde apa intra în micul lac. Puse pachetul deoparte şi începu să se dezbrace.
- Dacă tot sunt aici, aş putea la fel de bine să fac o baie, îşi spuse ea şi intră în apă.
Apa era călduţă şi Rin se întinse pe apă. Înotă puţin, iar apoi se aşeză lângă o piatră mai la mal, unde se putea relaxa.
- Ce plăcut e!
Rin se scufundă până la bărbie în apă şi spuse supărată:
- Baka Jaken sama! Baka Sesshoumaru sama! Ştiu că sunt slabă şi că îi încurc, dar asta nu înseamnă că nu îmi dau seama de ce se petrece.
Rin se ridică puţin şi se întinse spre mal, să ia floarea pe care o primise de la Sesshoumaru şi coborî din nou în apă.
- Oare cât de grav e de data asta? Întrebă ea floarea. Nu l-am mai văzut pe Sesshoumaru sama atât de extenuat de mult timp, şi de fiecare dată asta însemna probleme. Sper că nu a început iar un război. Nu vreau ...
_______________________________________
We have the right to love, and to be loved.
|
|
