Poze din aaanimeee

Muah..am ceva pentru chestiile dramatice si rasuflate in ultima vreme, deci va rog, fiti intelegatori ~ * ~ * ~ * ~ Kagai şi Kira se aşezară faţă în faţă şi îşi uniră mâinile. Ea se simţea cam ciudat stând aşa dar nu avea ce face. Megumi îi vorbea însă ea făcea eforturi uriaşe pentru a o opri, să nu ma vorbim de faptul că trebuia să facă asta fără a rupe legătura dintre ele. Mă rog, în privinţa asta nu trebuia să-şi facă prea multe griji pentru că Megumi n-ar fi permis asta, însă amândouă erau slăbite şi nu se ştie. Deschise puţin ochii şi se uită în jur. Kurama şi Hiei stăteau la vreo cinci metri de ea, alături de Yuusuke şi Kuwabara. Dar unde era Botan? Tresări când simţi nişte mâini înfăşurându-se în jurul taliei ei. - E în regulă, o auzi pe Botan şoptindu-i la ureche. Am să am grijă să nu păţeşti nimic. Părea foarte serioasă. Observă că şi Kagai deschise ochii să vadă ce se întâmplă. Se priviră o clipă, înainte ca el să spună: - Eşti gata? - Da. - Da, o auzi pe Botan şoptind în spatele său. Deodată simţi o căldură trecându-i prin mâini, urcând în braţe şi învăluindu-i tot corpul. Mâinile lor începură să strălucească. Simţea puterea lui Megumi scurgându-se în corpul ei. Nu dură mult. Kagai se desprinse de ea şi căzu în genunchi gâfâind. - Chestia asta cu purificatul consumă mai multă energie decât aş fi crezut. Kira îşi mută privirea de la mâinile ei la Kagai şi spuse: - Purificare? - În caz că nu ţi-ai dat seama, sunt demon iar eu nu am puteri spirituale, ci demonice. Când Megumi mi-a transferat puterile ei, eu le-am transformat în puteri demonice, iar acum, când ţi le-am dat ţie, prietena ta le-a tranformat din nou în puteri spirituale. - Botan chan? spuse Kira întorcându-se cu faţa spre Megumi, însă ea căzu la pământ, leşinată. Yuusuke veni la ea şi o ridică în braţe. - E foarte slăbită, spuse el, dar o să-şi revină. Nu-ţi fă griji. Dacă aveai nevoie de cineva care să transforme puterea, începu el, acum adresându-se lui Kagai, ar fi trebuit să-mi spui mie. Mi-ar fi fost mult mai uşor decât lui Botan. Kagai rânji. - Da, dar pe ea nu a rugat-o nimeni să facă asta. Şi apoi, mi-a absorbit destul de multă energie. - Ştii foarte bine că dacă nu ar fi făcut-o, Kira ar fi putut muri. Nu e destul de puternică să facă transformarea singură. - După ce-i transferam puterea ar fi putut să o facă. Dacă nu, asta este. Kira urmări discuţia întristându-se. Nu vroia să sufere atâta lume. Vocea lui Megumi era din ce în ce mai puternică, încât nu o mai putea ignora, aşa că îi răspunse: - Mo, mai încet! Aud destul de bine. - Sper, spuse Megumi şi în vocea ei se simţi uşurare. Ce s-a întâmplat? - Ce să se întâmple. Nimic. Ai început tu să ţipi în capul meu. - Nu m-ai auzit până acum? - Nu. Yuusuke şi Kagai încetaseră şi ei discuţia şi se uitau atenţi la Kira cum comunica cu Megumi. Deodată ea îşi întoarse privirea spre ei şi spuse: - Deschid un portal imediat. Spune-ne exact care-i planul. Kagai se ridică în picioare şi se scutură de praf, spre exasperarea lui Kurama dar şi a kirei. - Numai voi doi intraţi. Tu, continuă el arătând spre Kurama, te lupţi cu Megumi, o învingi apoi de lupţi cu Arisa şi îl invingi. Iar tu, mai spuse el arătând spre Kira, dacă o să mai trăiască după luptă îi transferi puterea pe care ţi-am dat-o lui Megumi, dacă nu o foloseşti să ieşiţi de acolo. Asta e pe scurt. Kira înghiţi în sec. Nu era pregătită. Se uită absentă al ceas şi îşi realiză vag că ar fi trebuit să fie acasă acum două ore. Probabil mama ei era îngrijorată. Dacă Megumi va muri ce-i va spune? Nu...NU....nu, asta nu se va întâmpla! Deschise gura să-l întrebe ceva pe Kagai, însă lângă ea se deschise o gaură luminoasă atât de brusc, încât dădu vreo doi paşi înapoi, oprindu-se în Kurama. Ridică ochii în sus şi observă că el se uita atent la gaură. Îşi puse apoi mâinile pe umerii ei şi spuse: - O să o aducem înapoi. - Sper, spuse ea în timp ce Kurama o împingea uşor spre tunel şi intrară împreună. Gaura se închise imediat în urma lor. Megumi îşi făcuse griji când Kira nu răspunsese. Avea nevoie de ea pentru a-l atrage pe Kurama aici, dar când o simţi intrând în tunel i se făcu frică. De ce era acolo. Doar îi spusese să rămână în lumea oamenilor. Era periculos pentru ea să fie în preajma lui Kurama. De fapt, nu prea înţelegea ce făceau ei doi împreună, sau de ce avea Kira o putere spirituală atât de mare pe când ea se simţea atât de slăbită. Îşi ridică capul de pe pieptul lui Arisa şi îl privi. Oare de ce era atât de pornit împotriva lui Kurama? - Ce s-a întâmplat? întrebă el observând că îl privea. - Nimic. Chiar sunt curioasă să-l cunosc pe acest Kurama. De ce eşti atât de pornit împotriva lui? Şi ce caută el cu sora mea? Arisa îi zâmbi şi o mângâie pe obraz. - Mi-a furat ceva foarte preţios, spuse el, iar în ceea ce priveşte sora ta, presupun că a folosit-o pentru a ajunge la mine. - Înţeleg. Dar ce ţi-a furat? - Nu contează, spuse el prinzând-o de bărbie şi apropiind-o de el. L-am recuperat. - Bine, spuse Megumi şi îl sărută, dar în sinea ei ceva îi spunea că nu e bine. - Megumi! Vocea lui Kurama o făcu să tresară şi se desprinse imediat de Arisa. Se aflau în arena de luptă. Arisa aşezase acolo un scaun de unde să urmărească lupta iar ea stătea acum pe acel scaun, în braţele lui. Când îl văzu vru să se ridice însă Arisa nu o lăsă. Se uită la el întrebătoare dar el nu îi dădu nici o atenţia. Era prea ocupat bucurându-se de reacţia lui Kurama la vederea lor. Kira îl ghidă pe Kurama până la arenă, urmărind puterea spirituală a lui Megumi, deşi Kurama ar fi putut face asta şi fără ajutorul ei. Când intrară şi o văzu pe Megumi în braţele lui Arisa vru să-l atace chiar atunci, dar tot ce reuşi să facă fu să o strige pe Megumi. Ea se întoarse speriată, dar deşi încercase să se îndepărteze de Arisa nu protestă când acesta o întoarse în braţele sale. Încercă să îşi repete că ea era sub controlul lui Arisa dar observă că avea din nou privire clară, nu ca atunci când se văzură ultima oară. - E sub controlul lui, o auzi pe Kira şoptindu-i de lângă el. Aproape că uitase de ea. - Da, mormăi el. - Bine aţi venit! spuse Arisa zâmbind. Simţea dorinţa lui Megumi de a se ridica, dar nu o lăsă. Figura lui Kurama i se părea cunoscută, dar nu îşi aducea aminte să-l mai fi văzut undeva, şi totuşi era sigură că îl cunoştea. Megumi nu îşi putea muta privirea de la Kurama. Arisa observă asta şi o prinse din nou de bărbie, forţând-o să îl privească. Ea nu se împotrivi deşi nu vroia să se uite la el. - Nee san! Strigătul Kirei o făcu să sară din braţele lui Arisa şi chiar făcu vreo doi paşi spre ea când el o opri. - Nu uita că e de partea lui Kurama! îi strigă el şi se opri. Kira pornise şi ea spre Megumi însă Kurama o prinse de mână şi îi făcu semn să nu se ducă. - Dar de ce? protestă ea. - Stai aici şi ai grijă să nu cazi în mâinile lui Arisa. Foloseşte puterile lui Megumi dacă e nevoie. - Bine, spuse ea şi se dădu în spate. - Kira chan ... spuse Megumi. - Ştii, spuse Arisa ridicându-se de pe scaun şi venind în spatele lui Megumi. Kira îmi aminteşte de tine, când ne-am cunoscut. O prinse apoi pe Megumi de talie şi înaintă uşor cu mâna până când ajunse pe sânul ei. - Ce faci? întrebă Megumi surprinsă. Nu înţelegea ce-l apucase. Făcea asta parcă pentru a-l enerva pe Kurama, dar de ce l-ar supăra asta? În plus, nici ea nu se simţea prea bine. Nu o deranja gestul în sine, dar de ce îl făcea acum? De ce de faţă cu el? De ce o deranja faptul că Kurama o vede? De ce avea senzaţia că făcea ceva greşit? - Ia mâinile de pe ea, şuieră Kurama înaintând spre mijlocul arenei. Îl deranja că Arisa o atingea, dar Megumi nu putea să înţelegea de ce. Şi totuşi era sigură că îl cunoaşte. - Nee chan! strigă Kira. Trezeşte-te! Arisa te controlează. Megumi tresări. Se uită la Arisa care o ţintuia cu privire pe Kira. Avea o expresie lacomă şi Megumi se sperie. - Ce tot spui acolo? reuşi ea să articuleze. Arisa nu mă controlează. Nu ştiu ce ţi-a spus demonul ăsta dar se foloseşte de tine. - Ba nu! Adu-ţi aminte! Doar îl iubeşti. Arisa o strânse mai tare pe Megumi şi spuse zâmbind. - Megumi mă iubeşte pe mine. Iar ca să vă dovedească asta, va lupta cu el. - Să dovedesc? întrebă Megumi în timp ce Arisa îi dădea drumul să coboare în arenă. De ce se comporta atât de ciudat? Arisa însă nu răspunse ci se retrase pe scaunul lui aşa că Megumi nu avu altceva de făcut decât să coboare în arenă. Evita totuşi să îl privească pe Kurama. Când o văzu coborând, inima lui Kurama se făcu ghem. Cu cât se apropia mai mult de el, cu atât era sigur că nu va putea lupta cu ea. Ştia că acum este cu mult mai puternic decât ea. Înainte ar fi înfruntat-o pentru că ştia că ea i-ar fi putut face faţă. Dar acum? Nu era în stare să o rănească. Megumi cobora încet în arenă, cu privirea în pământ. Dintr-un anume motiv, nu-l putea privi pe Kurama în ochi. Ştia doar prea bine că este esenţial să menţii contactul vizual cu adversarul, cel puţin până începe lupta şi mai ales când e vorba de un adversar atât de puternic. Şi totuşi nu putea să-l privească. Dar de ce? Doar nu putea fi din cauză că el a văzut-o cu Arisa. N-avea nimic de-a face cu asta. Nu? Îşi ridică încet privirea. Erau la mai puţin de cinci metri unul de altul. Îşi făcu un pic de curaj şi îl privi pe Kurama în ochi. Simţi că i se taie răsuflarea. Privirea lui era blândă, prea blândă. - Ce-i cu tine? întrebă Megumi şi observă că vocea îi era răguşită. Fără să vrea, se dădu un pas înapoi, dar apoi, dându-şi seama de ce a făcut se folosi de asta ca pretext pentru a-şi ocupa poziţia de lupta. Chiar dacă mă priveşti aşa, să nu crezi că am să te menajez. Pe cine păcălesc? gândi Megumi. Se simţea foarte slăbită şi puterea lui demonică îi invada fiecare părticică a corpului. Kurama îşi luă şi el poziţia de luptă. Trebuia să fie tare. Închise ochii pentru o clipă, în care reuşi să dea deoparte toate temerile şi regretele. Asta era singura modalitate de a o salva. Când îi deschise era gata de luptă. Megumi simţi din nou că i se taie respiraţia. Când Kurama deschise ochii, blândeţea din privirea lui dispăru. Părea atât de rece şi de hotărât acum. Megumi se simţi trădată, dar în acelaşi timp se bucură. Toate sentimentele astea o derutau. Nu ştia ce se întâmplă cu ea. Niciodată nu mai păţise asta. Fără să spună un cuvânt îl atacă. Două mingi de foc ţâşniră din mâinile ei direct spre Kurama dar el se feri din calea lor şi îşi scoase biciul. Lui Megumi i se înmuiară genunchii. Arăta superb şi deodată: - Minamino san! spuse ea oprindu-se şi privindu-l aproape speriată. Kurama tresări şi se opri la rândul lui. Îl recunoscuse. Deci încă se mai luptă cu vraja. Speranţa că ea va reuşi să iasă de sub controlul lui Arisa încolţea în sufletul lui. Arisa se ridicase ca ars de pe scaun. - Imposibil, gândi el, n-are cum. Controlul meu e deplin acum. Sunt sigur de asta. Megumi! strigă el. Ce faci? Dar Megumi nu-l auzea. Kurama îşi lăsase biciul să atârne inert în mâna lui şi se apropia de ea. - Megumi chan ... începu el, dar ea se dădu un pas înapoi speriată şi o minge de lumină apăru în mâna ei, gata să ţâşnească spre Kurama. - Nu te apropia! spuse ea. Îl cunoştea. Era colegul ei. Da, îşi amintea asta. Dar şi alte imagini începură să bântuie în mintea ei. Îl vedea îmbrăcat în uniformă, stând în banca din faţa ei, îl vedea îmbrăcat în acelaşi costum pe care îl purta acum la marginea unui lac alături de ea, îl vedea ţinând-o în braţe, îl vedea sărutând-o, spunându-i că o iubeşte. Lumina începu să pălească şi mâna lui Megumi cobora încet. Kurama se oprise dar începu din nou să meargă spre ea. - Kurama? spuse ea întrebătoare. Lacrimile îi umezeau ochii. - Megumi! Kurama grăbea pasul dar ea căzu în genunchi plângând.Era lângă ea şi dădu să o ia în braţe însă îl opri: - Nu, spuse ea. Îmi pare rău, îmi pare rău, îmi pare rău. - Megumi! Vocea lui Arisa răsună puternic în arenă. Controlul lui asupra ei slăbea dar el nu avea de gând să permită asta. Poate că nu mai avea destulă putere să-i controleze mintea şi amintirile, dar încă putea să-i controleze corpul. - Ridică-te şi luptă! îi porunci el. De cealaltă problemă se va ocupa mai târziu. Acum trebuia să-l termine pe Kurama, o dată pentru totdeauna. Încă plângând Megumi se ridică. - Luptă cu mine! spuse ea şi un vârtej de enrgie spirituală izbucni din corpul ei împingându-l pe Kurama înapoi. Era Megumi pe care o cunoştea şi îşi recăpătase puterile, dar tot nu şi le folosea la capacitate maximă. Artificiul ăsta fusese pentru a-l provoca la luptă. Deşi privirea îi redeveni rece, lacrimile încă îi mai curgeau. Şi-o aminti prima dată când a luptat cu Kagai. Şi atunci era calmă, doar că acum nu era. Acum se prefăcea. Lacrimile încetară să mia curgă. - Megumi ... începu el, însă ea îl atacă.Nu îşi mai folosea armele spirituale ci îl atacă cu pumnul. Reuşi să se ferească de prima lovitură, dar a două îl lovi din plin. Kurama fu aruncat în capătul celălalt al arenei lângă Kira. - Kurama! strigă ea, însă el îi făcu semn că e bine. Lovitura îl nimerise din plin, dar Megumi nu îşi folosea puterile la maxim, prin urmare lovitura nu provoca prea multe pagube. Asta nu înseamnă că nu durea. Deşi nu era timpul potrivit pentru asta, Kurama nu se putu abţine să nu-i admire puterea şi capacitatea de a şi-o recupera. Nici prin cap nu ţi-ar fi trecut că mai puţin de jumătate de oră în urmă, ea cedase jumătate din puterea spirituală. Kira părea îngrijorată. Kurama îi zâmbi şi-i spuse: - Sunt bine. Să ştii că m-am înşelat. - Poftim? - Tot Megumi loveşte mai tare ca tine. Fără să-şi dea seama, Kira se îmbufnă şi aproape că se duse la el să-i dea una. Kurama însă şi plecase, reîntorcându-se în arenă. - Luptă! spuse Megumi. Părea sigură pe sine. Pentru o clipă Arisa crezu că îi revenise controlul asupra ei, când îşi dădu seama ce avea de gând Megumi. Nu putea să permită aşa ceva. Dacă ea pierdea ... Nu, n-avea voie să piardă. Megumi atacă din nou, dar de data asta Kurama îşi folosi biciul. Ea se apără de lovitura lui cu două săbii spirituale. Nu putea să se opună lui Arisa, dar putea să piardă lupta fără să facă asta. Îi va fi greu, dar va reuşi. Orice ar fi, va reuşi. Lupta continuă, ea ataca, el se apăra dar nu îi răspundea la atac. - Aşa nu vei câştiga, îi spuse Megumi dizolvând una din săbii şi în locul ei apărând o minge de energie care lovi braţul lui Kurama. El profită de asta pentru a-şi înfăşura biciul în jurul ei. Megumi simţi spinii sfâşiindu-i carnea şi involuntar scoase un ţipăt de durere. Nu ţipase tare, dar Kurama îi dădu drumul speriat. Ştia că nu o rănise grav, dar ... Megumi căzu jos. Se ridică imediat. Spinii rupseră şi o parte din bluza ei. Vru să facă un pas dar se clătină pe picioare. Era gata să-şi găsească echilibrul când simţi un val de energie lovind-o, intrând în corpul ei. Privi speriată spre Arisa. Acesta îi transfera din puterea lui spirituală. Simţea cum i se vindecă rănile dar era periculos să i-a energie de la el. Asta ar fi făcut-o mai vulnerabilă în faţa lui. Se pregătea să respingă valul de energie când îi veni o idee. Săbiile îi apărură din nou în mână şi îl atacă pe Kurama, în acelaşi timp lăsând mai multă energie de la Arisa să pătrundă în corpul ei. Acum nu mai era el cel care îi trimitea, ci ea şi-o lua singură. Kurama se apăra din ce în ce mai greu de atacurile lui Megumi. De vreo două ori ea chiar reuşi să-l rănească. Acum nici nu îşi mai făcea griji că atacurile lui ar putea-o răni. Ataca să se apere. - Bun, îşi spuse Arisa. Acum e destul de puternică. Vru să închidă canalul de enrgie, însă nu putea. Abia atunci îşi dădu seama că de fapt nu el îi trimitea putere lui Megumi ci ea îl secătuia de puteri. - Megumi! strigă el. Ce faci? dar ea nu răspunse. Se opri din luptă. Acum puterea lui era aproape terminată, dar cu un efort uriaş, el reuşi să o rupă canalul. Căzu jos, gâfâind. M-ai trădat! reuşi el să îngaime. - Niciodată! spuse ea. N-am avut cum să te trădez, din moment ce nu ţi-am fost niciodată credincioasă. Sau mă rog, nu de bună voie. Omoară-mă! îi spuse ea lui Kurama iar el se opri; crezu că nu aude bine. - Nu pot, spuse el. Era rănit, dar ar fi putut să o omoare, dacă ea i-ar fi pemris asta. - Fă-o acum. E singura cale. Arisa e slăbit! Fă-o! - Nu, spuse Kurama atât de calm încât Megumi se cutremură. Îl voi omorî pe el. Nici nu termină bine propoziţie că se repezi la Arisa, dar abia pornise când se trezi faţă în faţă cu Megumi şi o minge uriaşă de energie spirtuală îl lovi din plin. Îl durea tot corpul, şi abia se putea mişca. Făcu un efort totuşi şi se ridică. Megumi era în faţa lui. Plângea. - Înţelege că nu pot să te las să-l omori. N-ai cum să faci asta cât timp sunt în viaţă. În ritmul ăsta cel care va fi ucis vei fi tu. Aproape că îl implora. - Nu pot, spuse el. Trebuie să lupţi cu vraja. - Lupt, spuse Megumi, dar nu înţelegi că vraja e deja parte din mine. Te rog. - Megumi ... omoară-l. Acum! Vocea lui Arisa încărcată de ură i se înfipse direct în inimă. Megumi încercă să-şi oprească braţul, dar nu putea. Dacă îl ataca pe Kurama acum, îl va ucide. - Te rog, spuse ea. Fă-o. - Nu, spuse el apropiindu-se de ea cu braţele deschise. Dacă e să mor, va fi de mâna ta. Poţi trăi cu asta pe conştiinţă? Megumi era din ce în ce în ce mai disperată. Simţea energia adunându-se în braţ şi ştia că nu o va putea opri. - Te rog, spuse ea, plângând mai tare. Nu pot...nu pot să o opresc. Te implor! - Nu. - Atunci nu am de ales, spuse ea. Kurama simţi că îngheaţă. Vocea lui Megumi era calmă şi lacrimile nu mai curgeau, dar privirea ei ... Kira plângea pe margine. Legătura dintre ea şi Megumi încă mai exista, şi îi putea auzi gândurile. - Kurama! strigă ea. Opreşte-o! Sfera de energie era la putere maximă. Megumi îi zâmbi lui Kurama şi spuse: - Ai shiteru...Gomenasai! - Megumi! NU! dar era prea târziu. Megumi eliberase deja mingea de energie, însă nu spre Kurama, ci spre ea însăşi.