Filehost.ro - gazduire fisiere
aaanimeee
SSSSSuper, sper sa va plak!
Nou pe simpatie:
iulian93
Femeie
25 ani
Ilfov
cauta Barbat
27 - 68 ani
aaanimeeeReguliInregistrareLoginPozeNu sunteti logat. Lista Forumurilor Pe Tematici
aaanimeee / Yu Yu Hakusho /

Rpg

Pagini: 1 ... 2 3 4 5  
#101
anime
Shana Flame of Heaven
Postari: 700
sooper..... nush cum de reusesti sa ......sa faci atat de interesant rpg...si mai ales....faptul k pui oarecum suflet in ceea ce scrii..... ai multa imaginatie si scrii foarte frumos.......continua yos fan nr 1 

_______________________________________


 
   
#102
Shin
Moderator
Postari: 815
Thanx, păi atunci, sper să îţi placă şi continuarea.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

- Megumi chan!! strigă Kurama speriat venind în fugă alături de Botan şi de Hiei. Dă-i drumul!
  Cei trei erau pregătiţi de luptă, uitând unde să se aflau. Arisa îşi ridică privirea spre ei şi o întoarse pe Megumi cu faţa la ei, încă ţinând-o în braţe. Kurama văzu că deşi avea urme de lacrimi pe faţă, privirea lui Megumi era goală şi lipsită de orice sentimente. Prietenele lui Megumi priveau totul fără să înţeleagă nimic. Se uitau când la Arisa, când la Kurama şi la Hiei, care era clar că nu arăta a elev.
- Ce s-a întâmplat Kurama? întrebă Arisa ironic. Gelos? continuă el şi o sărută din nou pe Megumi, care nu făcu nimic. Nici nu se împotrivi, însă nici nu îi răspunse la sărut. Arisa o privi uimit dar se hotărî să rezolve problema asta mai târziu. Kurama îşi dorea să îl ucidă acolo pe loc, fără să-i pese de cei din jur, însă când Hiei dădu să-şi scoată sabia îl opri spunând:
- Nu aici!
- Dă-i drumul lui Megumi, spuse din nou Kurama.
- Sau ce?
- Sau nu răspund...
  Arisa îşi ridică o sprânceană şi începu să râdă. Era un râs aproape sadic care îl scotea din minţi pe Kurama.
- Cred că ar trebui să o lăsăm pe Megumi să aleagă nu crezi?spuse el după ce se opri din râs. Ne Megumi, ce spui? o întrebă el dându-i drumul. Pe cine alegi?
  Toate privirile erau aţintite acum spre Megumi. Cei din curte aveau impresia că e un fel de scenetă improvizată şi urmăreau totul ca pe un spectacol. Kurama întinse mâna spre Megumi, rugându-se din toată inima să nu îl aleagă pe Arisa.
  Megumi stătea pur şi simplu fără să mişte, când întinse mâna spre Kurama. Botan sări în sus de bucurie iar Kurama răsuflă uşurat, însă imediat după aceea Megumi se întoarse spre Arisa şi îl îmbrăţişă. Kurama o privea înmărmurit, neînţelegând de ce a făcut o asemenea decizie.
- Cred că s-a lămurit problema nu? întrebă Arisa pe un ton care îţi făcea greaţă.
- Lasă-mă să îl fac bucăţi chiar acum, îi spuse Hiei lui Kurama dar acesta îl opri din nou.
- Megumi, începu Kurama, spune ceva, de ce faci asta?
  Arisa o sărută pe păr şi îi şopti la ureche:
- Răspunde-i, spune-i de ce m-ai ales pe mine.
- Pentru că îl iubesc.
- Megumi...?
- Şi acum, nu mai avem timp de stat pentru că eu şi Megumi avem multe să ne spunem şi multe de făcut, aşa că vă lăsăm. Distracţie plăcută.
  Arisa dispăru ca prin magie exact în momentul în care Kurama atacase cu biciul. Nu îi venea să creadă ce se întâmplase şi o luă la fugă, urmărind puterea spirituală a celor doi, alături de Hiei.
  Botan vru să plece şi ea dar fu oprită de elevii din curte care începură să o felicite pentru ,,scenetă\" şi care întrebau dacă e ea e regizorul.
Kurama şi Hiei goneau pe străzi urmărind puterea spirituală a lui Megumi. Kurama observă că numai puterea ei se simţea cea a lui Arisa fiind aproape imperceptibilă, ceea ce era destul de neobişnuit deoarece exceptând cazurile în care lupta, Megumi îşi ascundea mereu puterea spirituală, şi-o ascundea foarte bine. Însă chiar şi aşa, după un timp pierdură şi urma lui Megumi aşa că trebuiră să se lese păgubaşi.
- Kurama, trebuie să-i chemăm şi pe ceilalţi. Aşa nu ajungem nicăieri.
- Wakateru ! Wakateru! spuse Kurama supărat. Megumi... doshite?
- Minamino san!? se auzi o voce de fetiţă în spatele lor şi Kurama se întoarse automat.
- Kira chan? Ce faci aici, n-ar trebui să fii la şcoală??
- Ai uitat că eu sunt în vacanţă? El cine e? întrebă ea uitându-se urât la Hiei care îi întoarse privirea mai mult decât bucuros. E înfricoşător.
- Aaa..el e Hiei.
- Şi ea cine mai e? întrebă Hiei deşi bănuia răspunsul, judecând după asemănarea fizică.
- Sora mai mică a lui Megumi, Kira.
- Megumi unde e? Cum de nu e cu tine?
  Kurama îngheţă. Ce putea să-i spună?
- Hmmm...păi cred că e la cumpărături, nu ştiu sigur. Eu aveam ceva de vorbit cu Hi...
- Minţi!
- Poftim???
- Minţi! se răsti Kira supărată. Ce a păţit Megumi?? Spune-mi!!
Hiei îşi scoase sabia şi o puse la gâtul Kirei.
- Vorbeşti cam mult.
- Şi ce-i cu asta? i-o întoarse Kira dând sabia la o parte. Crezi că îmi e teamă de un demon?
  Hiei o privi puţin nedumerit dar apoi zâmbi şi spuse:
- Cred că te putem folosi, şi văzând privirea lui Kurama adăugă: Te gândeşti la ce mă gândesc şi eu?
- În nici un caz, nu putem face asta, e prea periculos, în plus Kira nu are puterile spirituale ale lui Megumi, nu cred că ar putea să...
- Să ce?? Nu e frumos să excludeţi pe cineva din discuţie. Şi ce s-a întâmplat cu sora mea?? Vreau să ştiu!!!
- Trebuie să recunoşti Kurama, că poate n-o fi având puterile lui Megumi, dar are gura la fel de mare.
- Ano ne....
- Kira chan...spuse Kurama resemnat, vino cu noi şi îţi vom explica.

- De ce m-ai adus aici?
- Deci îţi aminteşti. Acesta era locul nostru secret, spuse Arisa îmbrăţişând-o pe Megumi care îl împinse.
- Nu...spuse ea, ceva nu e în regulă.
  Arisa o privi uimit după care incepu din nou să râdă.
- Nu mi-am dat seama că ai devenit atât de puternică. Înainte era de ajuns o atingere şi făceai tot ce vroiam, dar acum... Se pare că trebuie să mă chinui ceva mai mult pentru a te putea controla din nou, dar nu-i nici o problemă, îmi place când opui rezistenţă.
- Arisa, începu Megumi, de ce? Erai atât de bun şi de blând ...
- Ehh..asta îţi aminteşti tu despre mine? Nu credeam că ţi-am lăsat o impresie atât de bună, dar ştii cum se spune, aparenţele înşeală. Acum să revenim problema ce mă presează, controlul meu asupra ta. Să ştii, nu mi-a plăcut deloc că l-ai oprit pe Kagai de atâtea ori sau că ai refuzat oferta mea de a te alătura nouă, însă e de înţeles de ce ai făcut-o.
- Arisa...spuse Megumi confuză. Tonul lui era atât de rece...
- Ştii, tot timpul cât am fost parteneri te-am controlat, am crezut că mă iubeşti dar acum, când mă întorc, aflu că iubeşti pe altcineva şi că trăieşti cu acel cineva. Ştii Megumi, m-ai dezamăgit, însă pot să te iert, dar ştii ce vreau în schimb nu?
- Eşti nebun! îngăimă Megumi. Deşi îi venea greu să i se opună lupta din greu pentru asta. Ştia însă că în momentul în care o va atinge din nou, vraja va fi mult prea puternică şi nici dacă îşi folosea toată puterea spirituală nu ar putea-o rupe.
  Arisa îi zâmbi şi se apropie de ea. Megumi se împletici şi căzu pe pat.
- Am şi uitat cât de drăguţă eşti în uniformă, deşi observ că de când nu ne-am mai văzut ai devenit o femeie în toată firea.
Îi prinse mâinile şi i le imobiliză desupra capului.
- Hanashite...onegai, spuse Megumi plângând.
- Eşti liberă să mi te împotriveşti, spuse el în timp ce desfăcea nasturii de la bluza lui Megumi, ştiind prea bine că ea nu putea să i se împotrivească. Văd că nu opui rezistenţă, asta însamnă că vrei să continui, spuse el deşi simţea prea bine că Megumi depunea eforturi enorme pentru a învinge vraja.
- Kurama...spuse Megumi plângând, gomenasai.


_______________________________________
We have the right to love, and to be loved.

 
   
#103
Shin
Moderator
Postari: 815
- Deci să văd dacă am înţeles bine, spuse Kira în timp ce se aflau în tren, îndreptându-se spre altarul lui Genkai, vreţi să o găsesc eu pe Megumi pentru că ... ?
- Ţi-am mai explicat, începu Kurama. Povestea e mult prea lungă pentru o spune acum, dar ideea e că Megumi a fost...
- Sper că nu ai de gând să spui că a fost răpită spuse Hiei. Mie mi s-a părut că a plecat de bună voie.
- Hmm...nu ştiu, spuse Yuusuke, n-am cunoscut-o prea bine, dar nu părea genul care să schimbe taberele...
- Nici dacă tipul rău e fostul iubit? întrebă Hiei
- Hiei! sări Kurama
- Aha, deci cred că am înţeles, spuse Kira. Vrei să o găsesc pentru că ţi-a dat papucii?
  Cu toţii râseră, mai puţin Kurama
- Kira chan!! E serios!
- Wakata yo! Dar să ştii, Megumi nu e genul care să fie de partea celui rău. Dacă într-adevăr a plecat cu el de bună voie asta nu poate însemna decât două lucruri:
- Şi anume? întrebă Hiei sceptic.
- Primul: fie e controlată
- Slabe şanse, spuse din nou Hiei, şi care ar fi a doua variantă?
- Dacă nu m-ai mai întrerupe atât poate aş putea să-mi termin şi eu propoziţiile şi ai înţelege şi tu ceva.
- Chiar că seamănă cu Megumi, îi şopti Yuusuke la ureche lui Kurama, mai ales când se ceartă cu Hiei. Auu!
- Să ştii că am auzit ce-ai spus, zise Kira zâmbind în timp ce Yuusuke îşi freca gamba. Acum, a doua posibilitate e ca Megumi să aibă un plan.
- Nu ştiu ce să zic, spunse Kurama. Megumi nu ştia că Arisa mai trăieşte şi nu cred că ar fi făcut vreun plan fără să-mi dea măcar de înţeles.
- Poate ţi-a dat, dar tu nu ai observat. Oricum ar fi, Megumi e în mâinile duşmanilor iar eu tot nu înţeleg un lucru:
- Numai unul? o întrerupse din nou Hiei iar Kira vru să-l lovească, însă Hiei se feri ceea ce o enervă şi mai tare.
- Ooof! Mai taci!
- Ignoră-l pe ăsta. Ce vrei să ştii? o întrebă Kuwabara.
- Cum pot eu să o găsesc pe Megumi?
- Noi am încercat să dăm de urma puterii ei spirituale însă nu putem, dar tu, fiind sora ei, vei putea intra în contact cu ea. De aceea mergem la Genkai. Acolo puterile tale spirituale vor fi amplificate şi cu vraja pe care ţi-o va spune Hiei...
- De ce el? bombăni Kira, iar Hiei o auzi însă doar se uitară urât unul la celălat, fără să-l întrerupă pe Kurama.
- ... vei putea intra în contact cu ea. Asta ar trebui să funcţioneze, chiar dacă Megumi se află în pseudo-spaţiu. Singura posibilitate ca vraja să nu meargă este ca Megumi să o blocheze, dar nu cred că va fi cazul.
- Bun, eu intru în contact cu ea, dar cum vom putea să aflăm unde e?
- Păi chiar dacă nu-ţi spune ea, voi veţi fi în continuare în contact, prin urmare putem urmări legătura.
- Ca atunci când urmăresc la televizor telefoanele şi află locaţia celui care sună?
- Da, cam aşa ceva.
- Dar nu cred că sunt în stare să fac asta...adică puterile mele spirituale sunt mult prea mici, abia pot identifica energiile demonice şi asta numai dacă se află la mică distanţă, nu ştiu dacă pot..
- Kira chan, spuse Kurama punându-i mâna pe umăr. Eşti singura noastră speranţă.
- Am să fac tot ce pot. Acum îmi puteţi spune ce e de fapt cu Arisa ăsta? Am înţeles că e fostul iubit al lui Megumi, pentru care ea i-a dat papucii lui Kurama...Au! Au! Au! Ittai!!
- Kira chan, te rog...spuse Kurama după ce îi dăduse vreo două castane.
- Bine am înţeles...Moo! Nu trebuia să fii chiar aşa de violent. Deci, îmi spui cine e el de fapt?
- Nu.
- De ce?
- Pentru că trebuie să coborâm.
- Huh??

-  Arisa sama?
- Kagai? Ce vrei?
  Kagai intrase în camera unde se aflau Megumi şi Arisa, dar ceea ce văzu îl surprinse: Megumi era întinsă pe pat dormind, goală, acoperită pe jumătate cu un cearşaf alături de Arisa care o mângâia pe păr.
- Îmi cer scuze, zise Kagai încă privindu-l pe Arisa cum îşi plimba mâinile pe corpul lui Megumi, vroiam să ştiu care sunt noile ordine...
- Pentru asta m-ai deranjat?
- ... da... şi vroiam să vă amintesc de prom...
- N-am uitat ! Vei avea parte de revanşa cu Megumi după ce se trezeşte, dar te avertizez, dacă pierzi şi de data asta ... mori.
- Hai, arigato!
- Acum ieşi!
- Hai, scuzaţi-mă!
  Kagai ieşi din cameră şi se îndepărtă spre sala de lupte. Într-un fel îi părea rău pentru Megumi pentru că deşi era destul de mândră şi îl bătuse măr o dată, ştia că acum era controlată de Arisa şi că tot ce se întâmplase în acea cameră fusese împotriva voinţei ei. Însă asta nu era treaba lui, tot ce trebuia el să facă acum era să se concentreze la luptă.

- Mai avem mult? se plânse Megumi în timp ce urcau scările spre templul lui Genkai. Parcă urc de o veşnicie.
- Doar nu vrei să te duc în braţe nu? comentă Hiei, însă nu fu o mişcare prea înţeleaptă din partea lui deoarece aproape imediat ce termină de spus asta se trezi cu Kira în spate.
- Dacă insişti...spuse Kira.
- Ce faci?? Dă-te jos!! se răţoi Hiei încercând să o dea jos, însă ea se ţinea bine...
- Ce fel de gentleman eşti tu? După ce că te oferi să mă duci în braţe, vrei să mă dai jos?
- Dar nu m-am... dă-te jos...
  Yuusuke, Kuwabara şi Botan erau pe jos de râs dar Kurama deşi zâmbea, nu-şi putea lua gândul de la Megumi.
- Hahahahaha...am găsit persoana care să-i vină de hac lui Hiei, spuse Kuwabara. Ne, Hiei, data viitoare ai mai mare grijă ce spui în preajma ei...
- Să mergem, pierdem timpul inutil,  spuse Kurama începând din nou să urce.
- Haaii! Dii căluţ!! strigă Kira, iar Hiei nu avu altceva de făcut decât să protesteze şi să urce scări.
- Ne, spuse el, mănâncă mai puţin, eşti grea.
  Kira se bosumflă şi-şi înfipse bine genunchiul în coastele lui, însă nu spuse nimic. Şi ea îşi făcea griji pentru Megumi deşi făcea eforturi să pară veselă. Cearta cu Hiei o ajuta şi părea că îşi dă şi el seama de asta. În plus, Hiei începuse să-i fie mai simpatic.
- Ne, Hiei san, spuse Kira, ai iubită?
- Nani?? aproape strigă Hiei împiedecându-se.
- Păi, continuă Kira după ce se redresară, dacă Megumi îl are pe Kurama, mă întrebam dacă nu vrei să fii iubitul meu...
- Cineva să-i închidă gura...vă rooooggg...
  Yuusuke şi Kuwabara se prăpădeau de râs ca de obicei, iar Kira scoase şi limba şi-i spuse lui Hiei la ureche:
- Sărut destul de bine să ştii...
  Hiei cam intră în panică după ce auzi asta însă din fericire ajunseseră sus şi acum avea o scuză excelentă pentru a-i da drumul Kirei.
-Auch! spuse Kira frecându-şi posteriorul. M-am răzgândit, tu nu ştii cum să te porţi cu femeile.
  Genkai şi Yukina îi aşteptau şi după ce reuşiră să-l despartă pe Kuwabara de Yukina întrară în templu.
- Şi acum ce facem? întrebă Kira agitată.
  Genkai o aşeză pe Kira în mijlocul camerei şi desenă în jurul ei un fel de cerc magic, după care se aşezară toţi pe cerc, în jurul ei.
- Acum, spuse Genkai, zi descântecul pe care ţi l-a spus Hiei şi concentrează-te.
- Hai!
  Kira închise ochii şi începu să spună:
,,mizu, kaki, yochi, fuzei,
kaze, kane, ki - kitade no kouyou,
watashi no negai wo kikimasu
watashi no negai wo matorimasu
onee san no basho e watashi ni kissuru."
  Câteva secunde nu se întâmplă nimic iar Kira se concentra din răsputeri când camera se transformă. Încet, încet camera se transforma într-o sală de lupte şi datorită cercului magic cu toţii puteau vedea ceea ce vedea Kira.
- Onee san! strigă Kira când o văzu pe Megumi şi vru să-i sară în braţe, însă trecu prin ea.
- Kira chan? întrebă Megumi uimită auzind-o acolo. Ce faci aici? Cum de eşt... Aaa...înţeleg...ţi-ai folosit puterile spirituale să mă găseşti.
  Deşi ceilalţi o vedeau pe ea, Megumi nu îi putea vedea, iar de auzit nu o auzea decât pe Kira.
- Onee san, ce e aici şi de ce eşti îmbrăcată aşa? întrebă Kira ridicându-se de jos şi privind-o pe Megumi. Observă că purta o costumaţie asemena uniformei de detectiv spiritual.
- E o sală de lupte, restul nu contează. Cine mai e cu tine?
- Minamino san, Hiei san, Yuusuke san, Genkai san, Kuwabara kun, Yukina san şi Botan chan.
- Deci sunteţi toţi, spuse ea tristă... eii bine, nu pot vorbi mult acum, dar ascultă cu atenţie ce îţi voi spune.
- Hai.
- Locul în care mă aflu eu,se află în pseudo-spaţiu şi nu-l puteţi găsi, aşa că trebuie să ajungeţi la portal. Acesta se află la fosta casă a lui Arisa, în căsuţa din grădina lui. Koenma ar trebui să ştie unde se află. Ca să puteţi trece prin portal aveţi nevoie de ceva care să vă lege de pseudo-spaţiu aşa că pâna acolo va trebui să mergi şi tu, dar...sub nici o formă să nu treci prin portal. M-ai înţeles?
- Hai...
- Şi te ro... Megumi se opri în mijlocul propoziţiei. În sală intrară Kagai şi Arisa. Kagai intră în arenă şi se aşeză în faţa ei pregătit de luptă, însă Arisa înaintă până ajunse la ea.
- Megumi chan, spuse el jucându-se cu părul ei ceea ce îl scotea din minţi pe Kurama, fii blândă, bine?
După care o sărută şi se retrase într-un colţ să urmărească lupta...
- Onee san ... începu Kira, însă Megumi o opri. Niciodată nu o auzise vorbind astfel:
- Kira chan, gomene. Acum trebuie să lupt, nu am de ales. Orice ar fi, nu întrerupe contactul cu mine şi ... pot să te rog ceva?
- Hai!
- Spune-i lui Kurama...
- Cui? Ahh...da?
- Spune-i că îmi pare rău, dar nu mai sunt stăpână pe corpul meu, aşa că dacă nu vine aici pregătit să mă ucidă, atunci să nu vină de loc!!
- Onee san!
- Megumi!
  Protestară cei doi odată!
- Acum taci! spuse Megumi hotărâtă. Te rog să nu mă mai întrerupi pe parcursul luptei. Puteţi pleca chiar acum spre casa lui Arisa, dar ţi-am spus, nu  întrerupe contactul cu mine, nu trece portalul şi orice ai vedea că se întâmplă după ce ieşiţi din cercul magic ... nu-i spune lui Kurama. Te rog...

Ultimele cuvinte le spusese foarte încet astfel încât numai Kira putu să le audă. Lupta era pe cale să înceapă iar Kira ieşi din cercul magic. Camera reveni la normal pentru ceilalţi, deşi ea era încă  pe jumătate prinsă în lumea lui Megumi.
- De ce ai ieşit? Ce se întâmpla acolo?
- Aţi auzit-o nu?? Trebuie să găsim portalul acum...
- Ştiu eu unde e casa lui Arisa! spuse Botan. Dar, e mult de mers până acolo, e în cealaltă parte a Tokio-ului.
- Atunci să ne grăbim! spuse Yuusuke.
Kirei îi venea greu să se orienteze deoarece subconştientul său era acum în ambele dimensiuni.
- Urcă! spuse Hiei întorcându-se cu spatele.
- Poftim?
- Nu eşti în stare să umbli de una singură. Te duc eu.
- A..arigato.
  Kira se urcă în spatele lui Hiei.
- Cum facem? întrebă Kurama care deşi părea calm, cu toţii erau siguri că înlăuntrul său fierbea de nervi.
- Luăm trenul până la gara centrală şi de acolo la casa lui Arisa. E cea mai rapidă metodă.
- Ajungem mai repde pe jos spuse Kurama, iar Yuusuke şi Kuwabara aprobară.
- Nu, spuse Kira. Trebuie să vă păstraţi puterile, deoarece acolo veţi avea adversari de temut.
- Are, dreptate spuse Kurama. Facem cum a spus Botan. Să mergem!
- Yuusuke! strigă Genkai şi Yuusuke mai rămase puţin în urmă. Ai grijă de Kurama, pentru că acolo va trebui să luptaţi nu numai cu Arisa ci şi cu Megumi...
- Ştiu, ştiu...


_______________________________________
We have the right to love, and to be loved.

 
   
#104
Shin
Moderator
Postari: 815
Un fel de N.B. la postul de mai sus. Imi cer scuze pentru vraja aia de doi lei, dar la cunostintele mele de japoneza e cam ce am putut face mai bine. Oricum, in romana, vraja suna (penibil) cam asa :

foc, apa, pamant, aer, vant, metal, lemn - elemente ale naturii, ascultati-mi dorinta, impliniti-mi dorinta, duceti-ma acolo unde e sora mea.

(Hmmm...penibil, dupa cum am spus)


_______________________________________
We have the right to love, and to be loved.

 
   
#105
Shin
Moderator
Postari: 815
Ceilalţi coborau deja scările. Kurama era în faţă. Cu toţii hotărâră că e mai bine să-l lase puţin în pace. Kira şi Hiei însă rămăseseră în spatele celorlalţi. Chiar şi după ce Yuusuke îi ajunse din urmă, Hiei rămase în spatele lor. Kira stătea lipită de el, cu ochii închişi, urmărind lupta ce avea loc între Megumi şi Kagai.
- Te mişti mai încet ca înainte, spuse Kagai batjocoritor după ce aproape că o lovise pe Megumi.
- Vreau să îţi dau şi ţie o şansă, îi răspunse Megumi însă ştia prea bine că el avea dreptate. Îşi folosea prea multă putere spirituală pentru a încerca să învingă vraja lui Arisa şi de aceea acum mişcările îi erau încetinite. Dar chiar şi aşa îşi păstra calmul şi ceea ce îl deranja pe Kagai cel mai tare era privirea absentă. Data trecuta când luptaseră deşi fusese tot la fel de calmă, atunci cel puţin Kagai văzuse în ochii ei dispreţul, însă acum...acum era ca şi când s-ar fi luptat cu un robot.
  Kira vedea şi ea lucrul ăsta şi tresărea de fiecare dată când Megumi era în pericol.
- Se luptă cu Kagai nu-i aşa? întrebă Hiei care simţea fiecare mişcare a Kirei.
- Huh? De unde ştii?
- Ştiu cât de bine se înţeleg cei doi.
  Kira zâmbi şi închise din nou ochii însă îi deschise repede.
- Ne, Hiei san?
- Nani?
- Poţi să mai vorbeşti cu mine?
  Kirei îi era greu să urmărească  lupta dintre cei doi şi avea nevoie de ceva care să-i distragă atenţia. Hiei însă nu prea e tipul vorbăreţ aşa că se cam afla în încurcătură.
- Ce vrei să-ţi spun?
- Orice, spuse Kira încleştându-şi mâna în umărul lui când Megumi scăpă din nou ca prin urechile acului de unul din atacurile fulgerătoare ale lui Kagai.
- Ar trebui să mai slăbeşti...eşti grea.
- Mooo..hidoi...nu mă refeream la asta.
- Ai spus că pot spune orice...
- Da, dar...Nee san!!!! strigă deodată Kira şi se smunci ca şi când ar fi vrut să alerge însă pentru că era încă în spatele lui Hiei aproape căzu pe scări. Din fericire, Hiei o prinse înainte să atingă solul. Ceilalţi auziseră şi ei strigătul şi se întoarseră grăbiţi să afle ce s-a întâmplat.
  Megumi şi Kagai încheiaseră lupta însă rezultatul era încă incert. Până şi Arisa se ridică speriat în picioare.
- Kira, ce s-a întâmplat! Ce a păţit Megumi?? o scutură Kurama speriat, încercând să afle de ce ţipase şi să se convingă că presentimentul pe care îl avea nu era pentru că Megumi păţise ceva.
- Kurama!! dă-i drumul! strigă Hiei descleştând mâinile lui Kurama de pe Kira. Ea însă părea să nu simtă. Plângea însă era absentă.
  Hiei simţi pericolul, simţi că ea era pe cale să leşine aşa că îi dădu vreo două palme zdravene. Kira îşi reveni imediat şi spuse zâmbind:
- A câştigat!

  Megumi căzu în genunchi lângă Kagai. Îşi folosise puterea spirituală pentru a creea un fel de sabie cu care îi dăduse lovitura finală. Cu toate acestea Kagai nu murise, însă nici mult nu mai avea.
- Mm...m-ai înv..ins, spuse Kagai.
  Megumi simţea că mai are puţin şi leşină, din pricina rănii de la umăr şi a estenuării, însă dacă leşina pierdea contactul cu Kira aşa că se străduia să  rămână conştientă.
- Heh, de data asta a fost pe aproape...
- N-ai luptat la putere maximă...spuse Kagai zâmbind. Păcat.
- Am luptat cât de bine am putut, ţinând cont de circumstanţe. Oricum, de data asta, sunt eu cea care vrea revanşa, pentru că şi tu ai ezitat.
- Ţi s-a părut, răspunse Kagai zâmbind, deşi nu era adevărat. La început, chiar şi când intrase în arena, avea de gând să lupte la putere maximă însă pe măsura ce lupta îşi dădea seama că Megumi era mult mai puternică decât el, chiar dacă nu îşi putea folosi pe deplin puterile. Iar la sfârşit, când vru să-i dea lovitura finală simţi puterea spirituală a Kirei, ceea ce-l făcu să ezite. Abia acum îşi dădea seama ce se întâmplă.
- Omoară-l! ordonă Arisa.
  Megumi se ridică şi îl privi cu aceeaşi ochi goi, care îl înfiorară. Deşi nu putea să nu i se supună, Arisa simţea cum Megumi i se opunea şi observă chiar şi în timpul luptei că cea mai mare parte din puterea ei spirituală şi-o canaliza pentru a rupe vraja.
- Vreau să lupt din nou cu el, spuse ea iar Kagai o privi uimit. Încerca să-l salveze...dar de ce?
- Dar de ce? L-ai învins, n-ai nici un motiv.
  Megumi păşi peste Kagai şi se apropie de Arisa. Ştia că dacă îi va mai ordona o dată va asculta ordinul ca un robot, iar Kagai va fi mort, iar asta nu şi-o putea permite. Avea nevoie de el şi pentru asta trebuia să facă ceea ce ura cel mai mult.
- Pentru că vreau să mai lupt cu el, e amuzant. Te rog...! Megumi se ridică pe vârfuri şi îl sărută.

- Nee san! spuse Kira.
  Era din nou în spatele lui Hiei, care rămăsese iarăşi, intenţionat, în spatele celorlalţi.
- Ne, se întâmplă cu Megumi?
- Nimic, spuse Kira conştientă că plângea pe umărul lui. În momentul acela aproape că îi venea să o urască pe Megumi pentru ceea ce făcea, pentru că nu era deloc egoistă, pentru că se dăruia celui pe care şi-ar fi dorit să-l vadă mort, numai pentru a-i salva pe cei pe care îi iubea. O parte din ea vroia să o urască pentru că ştia că Megumi era dispusă să facă orice pentru a-şi duce la capăt planul, pentru că făcea asta fără să afişeze cea mai mică urmă de părere de rău.
  Însă nu putea...nu putea pentru că simţea ceea ce simţea şi Megumi, pentru că îi auzea gândurile, pentru că simţea cât suferă. Îşi dorea din tot sufletul să se ducă la Kurama să-i spună ce se întâmplă, dar promisese, iar acum trebuia să privească fără să poată face nimic pentru a o ajuta.
- Ştiu că te-a rugat să nu-i spui lui Kurama, continuă Hiei, simţind cum lacrimile Kirei îi udau hainele, însă cred că ar fi mai bine să te descarci înainte să urcăm în tren. Nu ajuţi pe nimeni dacă plângi fără să spui de ce.
   Kira nu mai rezistă şi se lipi cât putu de tare de el, plângând. Hiei tresări. Inima lui începu să bată mai repede.
- E rănită? întrebă el încercând să se calmeze.
  Kira dădu din cap în semn că nu şi spuse:
-   Megumi...Megumi şi Arisa ... dar nu putu să spună. Însă Hiei înţelesese ce s-a întâmplat. Ajunseseră în gară. Yuusuke şi Kuwabara o luaseră înainte să cumpere biletele iar Kurama şi Botan se aşezaseră pe bancă. Hiei aşteptă până ce Kira îşi şterse lacrimile şi apoi o lăsă jos. O simţi că încă mai tremura dar când o privi o văzu zâmbind.
- Arigato, spuse ea, pentru că m-ai adus până aici. Ahh! spuse Kira şi roşi puternic din cauza a ceea ce vedea că se întâmplă cu Megumi. Mai avea puţin şi plângea însă continuă să zâmbească.
  Hiei numai putu să o privească şi o trase de mână în braţele sale.
- Încearcă să rezişti, spuse el. Ştiu că eşti puternică, la fel este şi Megumi şi sunt sigur că nu-i place să ştie că plângi. Deci ce zici? Îmi arăţi zâmbetul tău adevărat?                             
  Kira se dezlipi de el şi pentru prima dată de când îl întâlnise, îi zâmbi cu adevărat.


_______________________________________
We have the right to love, and to be loved.

 
   
#106
anime
Shana Flame of Heaven
Postari: 700
wow............... ce mishto.......hiei q kira si kurama q megumi..............app e mishto vraja................suna bn

_______________________________________


 
   
#107
Shin
Moderator
Postari: 815
Thanx! Pai, ummm...continuarea.


   Kurama stătea pe bancă şi o privea absent pe Kira în braţele lui Hiei. Îi părea rău pentru cum se purtase cu ea de când a dispărut Megumi însă era în cea mai proastă stare de spirit posibilă. Ştia destul de bine că trebuie să se adune, să facă un plan de luptă dar pur si simplu nu avea puterea necesară. Deşi Hiei încercase să o evite, el văzu aproape toate reacţiile Kirei şi chiar dacă nu auzea ce spunea, în sinea lui ştia ce se întâmplă. 
   Mintea lui era în ceaţă, nici nu putea gândi clar. Îi tot reveneau în cap chipul lui Megumi şi involuntar toate momentele plăcute pe care le petrecuseră împreună, fără griji, toate certurile acelea stupide care o scoteau din minţi dar în acelaşi timp o amuzau şi pe care Kurama le întreţinea cu o plăcere deosbită. Dar acum exista posibilitatea ca acele momente să nu se mai repete. Într-un fel, ele nu s-ar fi repetat pentru că asta ar fi imposibil, însă ar mai fi putut petrece astfel de clipe, ar fi putut creea noi amintiri. Dar acum el era pe o bancă, în gară, gândindu-se  că s-ar putea ca tot ceea ce sperase se să năruie.
   Chiar dacă o va salva pe Megumi, chiar dacă îl va învinge pe Arisa, lucrurile nu vor mai fi la fel. Cum ar putea?
   Kira se desprinsese de Hiei şi se apropie de el zâmbind.Îi zâmbea blând, fără privirea aceea pe jumătate ameninţătoare, pe jumătate amuzată. Acum părea puţin absentă şi era roşie toată. Deşi roşeaţa din obrajii părea să fie de la îmbrăţişarea lui Hiei, Kurama ştia mai bine. Îşi putea da seama ce vede Kira şi numai gândul acesta îl scotea din minţi. Dar încercă să-şi vină în fire, pentru că ea se apropia, evident cu intenţia de a vorbi cu el.
   Kurama o privi cum se apropie  şi ridică pumnul până la nivelul feţei lui. Pentru o clipă crezu că îl va lovi - nu că ar fi prima dată...- însă ea se mulţumi cu un bobârnac.
- Cât ai de gând să mai rămâi în starea asta de căţeluş plouat care îşi plânge de milă?
  Kurama o privi nedumerit, în timp ce îşi freca nasul, ceea ce nu îi conferea un aer tocmai ... intelectual.
- Ce vrei să spui cu asta? o întrebă Kurama puţin supărat.
  Kira oftă şi se trânti pe bancă între el şi Botan, care consideră că asta ar trebui să fie o discuţie privată şi se duse la Hiei să îl scoată puţin din minţi. Aşa, ca să treacă timpul.
  Rămasă singură cu el, Kira deschise gura să spună ceva însă imaginile cu Megumi în braţele lui Arisa, pe care oricât ar fi încercat nu le putea ignora sau măcar să le facă mai puţin clare, o opriră. Rămase aşa o vreme, cu gura întredeschisă, aşteptând cuvintele să iasă afară singure.
  Kurama începea să se enerveze, dar îşi impuse să nu o supere, aşa că aşteptă liniştit privind un tren care trecu prin gară fără să oprească. Pe fundalul huruitului neplăcut al trenului care tocmai trecuse o auzi pe Kira spunând:
- Să ştii că te iubeşte.
  Fusese mai mult o şoaptă, însă o auzise. Trenul trecu luând huruitul cu el. Nu se mai auzea nimic. Yuusuke şi Kuwabara nu păreau să se grăbească să se întoarcă, iar Botan şi Hiei dispăruseră şi ei, probabil la iniţiativa lui Hiei. Kurama îşi mută privirea de la trenul care dispărea încet în pădure la Kira. Ea privea în jos şi îşi legăna picioarele agitată. Era surprinzător cât de matură părea, cu toate că avea doar 13 ani.
  Kurama continuă să o privească, neştiind ce să spună, aşteptând să continue, sau măcar să îl privească în ochi. Dar ea părea hotărâtă să-i evite privirea, sau să mai scoată vreun sunet.
- Ştiu, întrerupse el tăcerea, mutându-şi din nou privirea undeva deasupra copacilor. Nu privea ceva anume.
- Atunci revino-ţi! aproape se răsti Kira. Simţi cum lacrimile îi umezesc din nou ochii dar se abţinu să plângă. Kurama tot nu îşi întoarse privirea spre ea. Acum el părea să fie cel care evita privirea. Are încredere în tine, continuă Kira mai calmă.
   Kurama nu răspunse.
- Se luptă cu vraja lui Arisa şi încearcă din răsputeri să nu vă dezamăgească, dar tu... tu stai aşa... pierdut în gânduri, absent, tu nu faci nimic iar ea se zbate.
- Ştiu, repetă el oarecum sec, deşi şi-ar fi dorit să urle.
- Nu! Nu! Nu ştii! se răsti Kira ridicându-se de pe bancă şi postându-se în faţa lui. Kurama îi evită privirea. Nu ştia de ce, dar nu putea să o privească în ochi. Nu putea privi în ochii aceea pe jumătate goi. Nu putea privi în ochii ei fără să-şi imagineze prin ce trecea Megumi.
- Nu ştii, repetă Kira dar de data asta cuvintele ieşiseră cu greutate şi purtau cu o ele o mare tristeţe. Nu înţelegi... ea nu vrea să vă dezamăgească, dar mai presus de toate, nu vrea să te dezamăgească pe tine.
  Kurama îşi coborî privirea şi se uită în ochii ei. O vedea acolo, jumătate din ea vorbind cu el, cealaltă împărtăşind conştiinţa lui Megumi. Vroia să-i spună ceva, dar nu ştia ce.
- Ştiu că mă iubeşte, ştiu că se lupta din greu să învingă vraja lui Arisa şi să ne conducă la ea, dar până nu vom ajunge acolo nu e nimic ce pot face.
  Urmă un moment de tăcere dar Kurama simţea nevoia să se descarce, chiar dacă făcea asta în faţa unui copil răsfăţat şi violent.
- O iubesc, continuă el zâmbind. N-am crezut niciodată că voi iubi pe cineva în felul ăsta, dar ... Ei bine, s-a întâmplat. Până acum n-am luptat decât pentru mândria mea, să obţin ceva ce doresc, sau pur şi simplu pentru că n-am avut altă alternativă. Acum e diferit. Trebuie să lupt să o salvez pe Megumi şi chiar îmi e frică. Mi-e frică să nu o pierd, deşi probabil că asta se va întâmpla oricum.
- Cum adică? interveni Kira.  De ce trebuie să o pierzi oricum? Doar veţi supravieţui şi vă veţi întoarce în lumea asta.
  În vocea ei era o notă de disperare.
  Kurama râse, însă era un râs gol, lipsit de orice urmă de voioşie.
- Sunt sigur că ţi-a spus să-mi ascunzi ce se întâmplă.
Kira tresări.
- O cunosc prea bine. Ştiu că îmi ascunde ceva, dar cel mai rău e că bănuiesc ce-mi ascunde, iar asta va schimba totul.
- Vrei să spui că nu o vei putea ierta pentru asta??? sări Kira revoltată.
  I se părea cel mai stupid lucru, cu atât mai mult cu cât Megumi făcuse asta pentru ei, pentru el, pentru a proteja lumea asta idioată, cu oamenii ei idioţi şi egoişti, care nu vor şti şi cărora nu le pasă.
- Bineînţeles că nu, spuse Kurama şi deşi îi răspundea Kirei, părea să vorbească mai mult pentru el însuşi. Nu e vorba că nu o voi putea ierta, pentru că în fond, n-am pentru ce să o iert. Dar ea nu se va putea ierta, iar asta e ceea ce mă scoate din minţi cu adevărat. Nu atingerile sau săruturile lui Arisa, deşi nu pot spune că îmi sunt tocmai indiferente, dar mă scoate din minţi, mă face să urlu faptul că ea suferă şi că o face pentru noi.
- Kurama...
- E oarecum ciudat. Am încercat să o protejez, am încercat să ignor cât e de puternică. O parte din mine ştie că s-ar descurca fără ajutorul meu, că de fapt nu am ce proteja. E destul de puternică să treacă peste asta, e destul de puternică să facă orice sacrifciu necesar, ceea ce înseamnă că într-un fel eu sunt inutil, în plus.
- Nu e adevărat. Are nevoie de tine! Se gândeşte încontinuu la tine! Te vrea lângă ea!
  Kira făcu o pauză pentru a-şi şterge lacrimile care se adunaseră în colţul ochiului şi nu vroiau să dispară altfel, apoi continuă.
- Ştiu că s-ar putea să sune ciudat, dar aşa e. Megumi e puternică, întradevăr. Cu puterea ei spirituală ar putea lupta chiar şi cu tine, ca de la egal la egal. Dar e foarte fragilă. Sunt sigură că a plâns în braţele tale de multe ori, şi n-a făcut asta doar ca să te simţi tu mai bine, sau ca să-ţi gâdile ego-ul masculin. A făcut-o pentru că avea nevoie de tine, avea nevoie de cineva lângă ea. Poate dacă ar fi fost singură ar fi îndurat în continuare. Da, e puternică, puternică şi foarte încăpăţânată. A suportat atâta un om care o tortura zilnic doar ca să nu o facă pe mama să sufere, însă te-a găsit pe tine, iar tu puteai să o linişteşti. Ai dreptate, s-ar fi descurcat şi fără tine, dar asta nu înseamnă că n-a avut nevoie de prezenţa ta, de mângâierile tale sau de vorbele tale. Presupun că aşa e ea, puternică şi fragilă în acelaşi timp. Aşa că n-ai nici un drept să o laşi baltă!
  Kurama n-o privi imediat. Pentru o clipă părea să observe cu atenţie mişcare frunzelor în bătaia vântului, dar apoi se întoarse spre ea zâmbind.
- Pentru un copil răsfăţat eşti destul de profundă. Arigato!
  În mod normal Kira ar fi început o ceartă, dar acum se simţea obosită.
- Ne, începu Kurama, ce s-a întâmplat cu Kagai?
- A pierdut, răspunse ea, neştiind exact la ce se referea.
- Asta ştiu, dar e mort?
- Nu, răspunse Kira ezitând puţin. Megumi l-a lăsat în viaţă.
- Bine, răspunse el în timp ce Yuusuke şi ceilalţi apărură din gară, anunţând că trenul ajunge în două minute.
  Ajunşi în tren, Kira închise ochii, îşi sprijini capul de umărul lui Botan şi o privea acum, undeva în mintea sa, pe Megumi.

  Megumi se ridică din pat. Era singură în cameră. Arisa plecase ceva mai devreme. Se ridică şi-şi adună hainele de pe jos, încercând să-şi reprime dezgustul. Se simţea murdară şi se ura pentru ceea ce făcuse. Nu ştia cum va da ochii cu Kurama. De fapt, nu ştia cum va putea da ochii cu Kira sau cu orcine altcineva dar asta era o problemă care putea să aştepte.
  Pe măsură ce se îmbrăca se simţea din ce în ce mai dezgustată de sine şi îşi dorea din ce în ce mai mult să plângă, însă simţea puterea spirituală a Kirei iar asta o împiedeca. Îşi dorea să nu o fi obligat să privească cum se dăruia lui Arisa, sau mai bine spus, cum îşi oferea corpul lui.Dar oricât de vinovată s-ar fi simţit nu putea să-şi reprime acea fărâmă de bucurie la gândul că atunci când era cu Arisa nu simţea nimic, nimic înafară de dezgust. Era atât de diferit când era cu Kurama. El îi făcea fiecare părticică a corpului să tremure, chiar şi atunci când doar o săruta sau o ţinea strâns în braţe, dar în acelaşi timp o şi calma. Kurama era diferit, el o iubea. Nu, nu de asta era diferit, pentru că Megumi ştia că în felul lui şi Arisa o iubea ceea ce o făcea să se simtă şi mai dezgustată de faptele sale. Era diferit, pentru ea îl iubea pe Kurama. Deşi era posibil ca dorinţa lui Arisa de a aduce demonii şi stafiile din lumea de apoi în lumea oamenilor ( de ce nu putea găsi ceva mai original??? ),  egoismul şi aroganţa sa să aibă deasemenea ceva de-a face cu asta.
" Nu e timpul pentru analize psihologice şi probleme de etică...", îşi spuse Megumi după ce se termină de îmbrăcat. " Kurama şi ceilalţi vor ajunge aici în câteva ore, şi trebui să fiu pregătită...mustrările de conştiinţă vor trebui să aştepte."
  Megumi ieşi din cameră şi coti la stânga pe un coridor lung şi întunecat (care era de fapt aproape identic cu toate celelalte coridoare). Trecu pe lângă multe uşi însă nu se opri decât la ultima, unde intră fără să bată.
- Nu e deloc politicos să dai buzna aşa peste cineva, mârâi Kagai însă nu se ridică de pe pat. Vrei revanşa acum?
Megumi îi aruncă o privire fulgerătoare şi se aşeză pe un scaun.
- Mai mult sau mai puţin, răspunse ea, rugându-se din tot sufletul ca Kagai să-şi preţuiască viaţa mai mult decât pe Arisa.
- Adică?
- Îmi eşti dator, şi am de gând să te fac să-ţi răscumperi datoria.
- Nu eu te-am rugat să-mi salvezi viaţa, o întoarse el însă intensificare energiei spirituale a lui Megumi îl făcu să dea puţin înapoi. Poate n-ar strica să fie puţin mai...politicos.
- Dacă vrei să mori nu mă deranjează să-ţi îndeplinesc dorinţa, spuse ea pe un ton ascuţit, dar cred că ar trebui să renunţi la mândrie. E mai convenabil pentru amândoi.
  Kagai o privi uimit. I se părea lui, sau Megumi avea de gând să se folosească de el? Nu, nu i se părea, ea chiar avea impresia că el va face ce-i cere, doar pentru că îi salvase viaţa. Dar îşi aminti privirea lui Megumi când plecă din arenă cu Arisa. Privirea aceea pe care i-o aruncase, pe de o parte blândă dar în acelaşi timp ... poate i se păruse lui, însă în momentul acela Megumi părea mai mult decât dispusă să meargă la eşafod decât în dormitorul lui Arisa. Poate îi aruncase privirea aceea numai pentru a-l face acum să se simtă vinovat.
- Deci? îi întrerupse Megumi şirul gândurilor.
- Deci ce?
- Ai de gând să îţi plăteşti datoria sau terminăm totul acum?
- Ai de gând să mă ucizi dacă refuz? rânji el încercând să se ţină pe poziţie. Încă nu ştia ce vroia de la el, deşi avea o vagă bănuială, aşa că puţină prudenţă nu strica.
- Bineînţeles că nu! i-o reteză Megumi.
  Kagai o privi nedumerit. Spusese cumva că nu avea de gând să-l omoare? Fata asta e nebună sau ce?
- Nu am de gând să te omor, continuă ea, dar poţi fi sigur că la următoare revanşă nu îţi voi mai salva viaţa.
- Ha! Ce te face să crezi că vei învinge şi data viitoare? spuse el, deşi Megumi simţi clar în vocea lui o urmă de curiozitate amestecată cu regret.
  Discuţia se îndrepta exact unde vroia Megumi. Într-un fel se simţea chiar mândră de capacităţile ei manipulative, deşi nu era tocmai ceva de care să fie mândră.
- Ce te face să crezi că nu voi învinge?
Kagai nu răspunse. Se holbă oarecum încurcat. Era cumva o întrebare retorică?
- Ştii, micul compromis pe care l-am făcut să-ţi salvez pielea, continuă Megumi şi deşi vru să sune cât se poate de arogant, îşi simţea gura uscată şi nu putu să nu scape o urmă de regret, m-a făcut ceva mai... supusă lui Arisa. Prin urmare am mult mai multă energie să consum pe tine.
  Kagai continuă să o privească, de data asta suspicios. Prinse urma de regret din glasul lui Megumi iar asta îl nedumerea. Privirea aceea pe care i-o aruncase atunci, nu i se păruse ... Dar ce putea fi atât de important încât să merite aşa ceva? Oarecum era clar, vroia să-l omoare pe Arisa, iar pentru asta avea nevoie de el. Ea n-ar fi putut să-l omoare de una singură. Prietenii ei veneau după ea, aşa că avea nevoie de el să-i lese înăuntru.
  Era o problemă destul de delicată. Nu-i vorbă că îşi dorea să-l vadă pe Arisa mort, şi dacă nu ar fi fost vorba de ea, poate ar fi ajutat chiar cu plăcere la uciderea acestuia. Dar marea lui dilemă era pe cine dorea mai mult să vadă mort? Pe Arisa, sau pe Megumi? Deşi trebuia să recunoască, să o omoare pe Megumi ar fi fost o risipă de... de multe lucruri. Ehh, trebuia să rişte.
- Am o curiozitate, înainte să discutăm exact problema.
- Şi anume?
- Cum se face că eşti aici, în camera mea, cu gândul de a-l elimina pe Arisa, când se presupune că eşti sub controlul lui?
  Megumi zâmbi.
- E destul de simplu. Vraja de control nu îmi controlează gândurile sau fiecare mişcare. Sunt doar câteva reguli pe care nu pot să le încalc, printre care şi poruncile directe ale lui Arisa. Altfel sunt eu însămi.
  Kagai nu părea lămurit de explicaţie. Greu mai e de cap, gândi Megumi exasperată.
- Atunci cum se face că te zbaţi tot timpul să rupi vraja aia, când ai putea să o faci numai când nu vrei să-i execuţi ordinele.
  Megumi oftă.
- Ehh...după cum am spus, vraja nu-mi controlează toate mişcările, îţi dai seama ce ar însemna asta?? şi e adevărat că într-un fel, singurele momente când mă incomodează sunt numai acelea  când trebuie să execut ordine, dar vraja asta e eficientă din alte motive. Dacă eu aş înceta acum să mă opun ei, ar pune stăpânire pe mine. Într-un fel induce o stare de hipnoză, de uitare. Aşa că o dată ce sunt complet controlată de vrajă, fie că Arisa îmi dă ordine sau nu,  eu nu voi mai putea lupta împotriva ei. În principiu pentru că nici nu voi mai şti de existenţa ei. Mi-aş trăi viaţa crezând că dorinţele lui sunt dorinţele mele. Te-am lămurit?
  Kagai nu păru tocmai lămurit, însă aprobă.
- Deci?
- Deci ce?
  Megumi îşi dădu exasperată ochii peste cap.
- Care e răspunsul tău?
Kagai îşi întoarse privirea spre peretele alb din faţa lui, analizând posibilităţile. Megumi aşteptă.
Până la urmă, totul se rezuma la prima dilemă. Pe cine vroia mai mult să vad mort? Megumi sau Arisa. Hmm...Megumi îl umilise deja de două ori şi îl călca pe nervi numai când se afla în preajma lui, deşi trebuia să recunoască, îi devenise mai simpatică. Iar faptul că-i salvase viaţa nu făcea dispreţul faţă de ea să crească, ba dimpotrivă.
- De acord. Să aud ce ai plănuit.


_______________________________________
We have the right to love, and to be loved.

 
   
#108
Shin
Moderator
Postari: 815
Kurama şi ceilalţi  erau în Gara Centrală şi aşteptau trenul când Megumi vorbi din nou cu Kira.
- Ai auzit ce am vorbit cu Kagai? întrebă Megumi. Nu se simţea nimic în glasul ei. Nici nerăbdare, nici frică, nici curiozitate, nici supărare. Era gol.
- Da, răspunse Kira făcându-i semn lui Yuusuke să tacă şi să nu se mai bată cu Botan şi Kuwabara de la mâncare.
  Nu prea putea să-şi dea seama cum de reuşeau să se gândească la mâncare în astfel de momente, dar nici nu-i învinuia. Kurama şi Hiei o priveau liniştiţi. Se pare că de la discuţia lor, Kurama deveni ceva mai calm şi mai hotărât, deşi Kira avea îndoieli asupra planurilor lui, mai ales după ce ascultase discuţia lui Kagai cu Megumi.
- Bun, spuse Megumi. Acum te rog să mă asculţi cu atenţie şi vreau să le spui şi lor bine?
- Hai!
  Kira devenea puţin agitată.
- Cred că ai auzit şi tu ce a spus Kagai despre portal. El nu îl poate activa încât să vă lese să treceţi prin el, aşa că asta va fi sarcina mea. Problema e că pentru asta am nevoie de o cantitate enormă de energie spirituală, ceea ce înseamnă că nu ştiu cât voi mai putea ţine piept vrăjii.
- Megumi chan!!
- Te rog să le spui şi lor şi voi continua după aia.
  Kira se conformă şi le transmise mesajul lui Megumi. Vestea nu fu primită prea bine însă Megumi n-avea timp de astea.
- Kagai îi va aştepta de partea cealaltă a portalului şi e de încredere. Aşa că dacă se poate să încerce să nu-l atace. Nu garantez ajutorul lui dacă fac asta.
  Când auziră că trebuie să se bazeze pe Kagai nu fură prea încântaţi, însă nimeni nu obiectă. Megumi le mai transmise câteva lucruri despre Arisa şi despre ce trebuie să facă să îl învingă, după care o rugă pe Kira:
- Kira chan, aş putea vorbi puţin numai cu Kurama?
  Kira se uită puţin în gol nedumerită.
- Umm..şi cum ai de gând să faci asta?
Megumi zâmbi şi dădu din cap.
- Gomen, te rog frumos să-l atingi şi să îţi concentrezi energia spirituală spre el. Ar fi bine să-l anunţi ce faci înainte de asta, pentru că nu e o senzaţie prea plăcută.
  Kira stătu puţin şi se gândi după care se ridică de pe scaunul ei şi se duse la Kurama care o privi nedumerit.
- Megumi vrea să vorbească cu tine! spuse ea şi îşi puse mâna pe umărul lui. Nu prea avea idee cum să-şi concentreze energia spre el, însă din fericire nu fu nevoie decât să se gândească la asta şi văzu cum imaginea lui Megumi devine din ce în ce mai neclară până când totul fu învălui în ceaţă şi nu mai auzea nimic înafară de un zumzăit discret. Îi simţea puterea spirituală totuşi.
  Kurama tresări când simţi puterea spirituală a Kirei trecând în corpului şi fu surprins când în faţa ochilor începu să se concretizeze imaginea lui Megumi. Era atât de frumoasă şi trebui să se abţină să nu se repedaă să o ia în braţe.
- Kurama? întrebă Megumi nesigură. Îi auzea respiraţia, dar nu-l putea vedea. Şi-ar fi dorit să-l vadă. Poate cine ştie? Poate era pentru ultima dată când l-ar fi văzut ca ea însăşi, dar în acelaşi timp, poate că e mai bine aşa. Nu credea că l-ar fi putut privi în ochi.
  Kurama nu ştia ce să spună. Megumi stătea în faţa lui, cu ochii în pământ, tristă, fără să-l vadă şi tot ce îşi dorea era să o simtă din nou lângă el, în siguranţă. Se apropie de ea şi  spuse încet.
- N-ar trebui să fii tristă. Ridică-ţi privirea.
  Megumi tresări speriată. Durea prea mult să-i audă vocea. O parte din ea vroia să fugă, să dispară pur şi simplu dar nu putea. Dădu uşor din cap, în semn că nu şi spuse:
- Gomene! Te rog să mă asculţi.
- Demo...
- Te rog!
  Kurama tăcu, aşteptând.
- Ştiu că va spus Kira ce am rugat-o, dar... dar mai este ceva. E posibil ca după ce vă voi lăsa să treceţi prin portal să fiu complet sub vraja lui Arisa.
- Da...
- Ascultă-mă... te rog... Ştiu că sunteţi conştienţi de asta şi ştiu că atunci când va trebui, veţi lupta cu mine cu toată forţa.
- Megumi!
  Kurama nu vroia să audă despre asta, nu vroia să se gândească la asta. Trebuia să fie o altă metodă, altceva.
- Kurama, continuă Megumi ridicându-şi privirea.
  Kurama îngheţă. Niciodată nu o văzuse pe Megumi atât de determinată, nu îl privise niciodată atât de rece.
- Eşti gata să mă ucizi?
  Cuvintele ei pătrunseră adânc în inima şi subconştientul lui provocând răni adânci. Cum ar putea să facă asta? Nu! Nu! Nu! Nu ar fi putut să o rănească deşi ştia că probabil va trebui să facă asta, dar să o ucidă... în nici un caz.
- Megumi...
- Da sau nu !!
  Cuvintele ei sunară mai mult a poruncă decât a întrebare.
- Nu! răspunse el hotărât şi o văzu zâmbind. Era un zâmbet trist care dispăru la fel de repede pe cât apăruse.
- Probabil că nu, spuse ea, dar dacă nu poţi face asta, atunci nici să nu te gândeşti să treci portalul! Nici unul din voi să nu îndrăznească să vină aici dacă nu suteţi în stare să mă ucideţi!. Aproape strigă ultimele cuvinte, deşi în glasul nu se simţea disperare sau frică. Doar determinare.
- Trebuie să fie altă metodă. Nu văd de ce ar trebui tu să te sacrifici! Arisa e singurul duşman!
- Tu mă asculţi !? O dată ce sunt sub controlul vrăjii viaţa mea va aparţine lui Arisa. Voi muri pentru el! Îl voi apăra cu preţul vieţii!
- Ba nu o vei face! Vei lupta împotriva vrăjii!
  Megumi începu să râdă, dar nu era râsul ei obişnuit. Era un râs sfâşietor.
- Eşti atât de egoist uneori...
- Megumi ... cum...
- Voi aveţi un singur scop acum. Să-l învingeţi pe Arisa. Ezitaţi, şi pierdeţi. Dacă nu eşti în stare să mă înfrunţi, bine. O va face Yuusuke sau Hiei! Poate nu sunt la fel de laşi ca tine!
- Megumi! strigă Kurama revoltat dar Megumi continuă. Nu vroia să facă asta, dar continuă.
- Dacă tu preferi să arunci lumea în haos doar pentru o femeie care s-a dat de bună voie altuia ... atunci chiar dacă supravieţuiesc nu te voi mai privi în ochi. Dacă eşti atât de laş încât să nu fii în stare să te lupţi cu mine atunci nu meriţi să te mai privesc. Atunci nu vei mai însemna nimic pentru mine.  E alegerea ta!
- Kurama! îl auzi pe Hiei strigând în timp ce imaginea lui Megumi începea să se dizolve în aer.
  Kurama se uită debusolat în jur. Toţi era în picioare iar Kira îşi freca disperată mâna pe care Kurama, fără să vrea, aproape i-o rupsese. Cu toţii în priveau aproape speriaţi. Simţi un junghi în palma dreapta şi îşi descleştă pumnul. Îl strânsese atât de tare încât unghiile îi intraseră în carne, provocându-i câteva răni din care sângele curgea nestingherit.
  Kira îl privi înţelegătoare. Ce-i drept aproape îi rupsese mâna, şi dacă nu ar fi fost situaţia de faţă n-ar fi ezitat să-l lovească unde doare. Însă o vedea pe Megumi plângând şi îşi imagina cum trebuie să se simtă Kurama. Trase aer adânc în piept. Nu era genul ei să facă pe moralizatorul, când de obicei ea era cea care avea nevoie de încurajare.
- Megumi are dreptate, spuse ea. Dacă nu sunteţi dispuşi să luptaţi cu ea. Dacă nu sunteţi dispuşi să o ucideţi, atunci ar fi mai bine să nu mai mergeţi.
- Cine a spus că nu suntem dispuşi să o ucidem? zise Hiei supărat.
  Pentru o clipă Kira uită că ea era cea care le spunea că trebuie să o omoare pe Megumi şi aproape că ţipă la el. Aproape că îi reproşă uşurinţa cu care era dispus să-i omoare sora. Se întoarse spre Kurama.
- Dar tu?
  Kurama nu răspunse. Ieşi din restaurant şi se îndreptă spre tren. Kira oftă şi porni după el dar aproape dărâmă masa.
- La naiba! bombăni ea.
  Se întoarse spre Hiei şi spuse:
- Nu vrei să mă duci la tren?
- De când trebuie eu să te car? Nu ţin minte să fi semnat un contract.
- Moo! Pierdem trenul până reuşesc eu să mă orientez.
- Te duc eu! spuse Kuwabara fericit dar Kira ridică o sprânceană şi zise:
- Sper că nu ai de gând să încerci ceva dubios nu?
  Kuwabara o privi ca şi când îi adresase cea mai mare dintre insulte deşi îi venea să se dea cu capul de masă. Cum îşi dăduse seama??
  Yuusuke râdea pe înfundate şi se strecură afară, înainte să-i vină Kirei alte idei. Mai rămăsese Botan, dar cu toate că Kira nu era prea grea, Botan nu era tocmai... puternică.
- Bine! pufni Hiei întorcându-se cu spatele. Dar să fie clar. E ultima dată când fac asta!
- Hai! spuse Kira fericită în timp ce se prindea de gâtul lui Hiei. Dar recunoaşte, îi şopti ea la ureche, îţi face plăcere.
  Hiei dădu ochii peste cap şi ieşi din restaurant. Ce-i drept, nu putea spune că-i displăcea. Deşi nu era decât un copil, Kira era destul de drăguţă şi în nici un caz nu se comporta ca un copil. Dar chiar şi aşa, mândria lui Hiei era destul de mare încât să nu-i permită să fie căluţul Kirei cu demnitate.
- Ştii, nu prea pari îngrijorată de soarta lui Megumi! îi spuse el încercând să se răzbune puţin.
   Dar Kira nu era în dispoziţia necesară pentru glume. Ştia că se comporta ca şi când nu i-ar păsa, dar îi păsa. Pentru o clipă, când auzi ce vrea Megumi să facă se gândi să întrerupă contactul. Dacă făcea asta ei n-ar mai fi putut ajunge la ea şi Megumi n-ar mai trebui să se sacrifice. Înţelegea însă dorinţa lui Megumi şi oricât ar fi dispreţuit-o pentru asta nu putea să o dezamăgească. O cunoştea prea bine. Ştia că Megumi ar fi preferat de o mie de ori să moară decât să trăiască astfel. Dar asta nu însemna că  nu-şi dorea din tot sufletul, că nu spera să se întâmple o minune şi Megumi să supravieţuiască. În sinea ei spera ca Megumi să aibă vreun plan ascuns.
- Nici tu nu pari prea supărat! i-o întoarse ea înfingându-şi puţin genunchii în coastele lui. Îl auzi protestând încet.
- De ce ar trebui să fiu?
- Pentru că eraţi prieteni.
- Şi ce te face pe tine să crezi că eu şi Megumi eram prieteni? În ceea ce mă priveşte eram departe de aşa ceva.
  Kira se desprinse puţin de Hiei. Să se fi înşelat în privinţa lui? Părea destul de serios.
- Atunci de ce vii cu noi să o salvezi?
- Tu chiar ai impresia că mergem să o salvăm? Sunt aici să-mi fac datoria. Restul nu e treaba mea.
- Baka! strigă ea şi se zbătu coborând din spatele lui. Eşti un nemernic uneori. Să ştii! continuă ea să strige, fără să bage de seamă călătorii care îi priveau. Hiei se uită la ea nedumerit. Ce o apucase?
- În loc să te apuci de istericale în mijlocul gării cred că ar fi bine să ne grăbim să-i ajungem pe ceilalţi şi să nu pierdem trenul. Începuse să-şi piardă cumpătul. Bun, înţelegea că era supărată din pricina lui Megumi, că până la urmă era sora ei, dar exagera! Vru să o prindă de mână şi să o tragă după el însă o apucă din greşeală de locul unde o rănise Kurama. O simţi tresărind şi retrăgându-se speriată.
- Gomen! spuse el resemnat şi rupse cu dinţii o fâşie lungă din eşarfa sa. Kira îl privi aproape speriată când îl simţi prinzându-i cealaltă mână şi trăgând-o lângă el. Îi luă apoi mâna rănită şi începu să înfăşoare fâşia în jurul rănii care căpătase deja o culoare movalie.
- Ce-i drept eu şi Megumi nu ne-am înţeles prea bine, dar asta nu înseamnă că îmi face plăcere să fac asta. Pur şi simplu... Kurama nu cred că ar fi în stare, oricât ar încerca iar Yuusuke şi Kuwabara sunt oameni. Prin urmare, sarcina asta îmi rămâne mie. Voi încerca să evit pe cât posibil. Aşa că, îmi cer scuze pentru ce am spus.
  Kira nu-i răspunse. Îşi privea mâna bandajată. Era mult mai bine aşa, durerea mai scăzuse.
- Chiar eşti un nemernic uneori, dar presupun că nu eşti atât de rău pe cât laşi să se vadă.
- Am să încerc să consider asta un compliment.
Kira îi zâmbi şi se urcă din nou în spatele lui.
- Da, ar trebui, spuse ea.


_______________________________________
We have the right to love, and to be loved.

 
   
#109
anime
Shana Flame of Heaven
Postari: 700
next  

_______________________________________


 
   
#110
Shin
Moderator
Postari: 815
Ehh...nu stiu cum fac, dar de fiecare data cand vreu sa termin mai repede cu ceva ajung sa lungesc treaba. La fel si cu rpg-ul asta. Oricum..sper ca n-am scris prea mult.

~~~~
Megumi era din nou în camera ei. Kurama şi ceilalţi ajungeau în curând şi trebuia să facă ultimele pregătiri. Îşi dorea să nu fi trebuit să se bazeze pe Kagai deşi într-un fel era mulţumită de faptul că avea un aliat. Nu era aliatul de vis, dar tot era ceva. Cu o mână îşi adună părul iar cu cealaltă luă un elastic de pe masă şi-l prinse într-o coadă înaltă şi oftă. Trecuse foarte mult timp de când îşi prindea părul aşa înainte de o luptă. În ultima vreme se obişnuise să lupte cu el desprins şi nu o mai incomoda.La început însă o incomoda şi nu o dată îşi distrusese părul din cauza atacurilor unor stafii. Era destul de amuzant totuşi pentru că deşi rareori era rănită în timpul luptelor, părul ei întotdeauna avea de suferit, o dată chiar trebuise să se tundă scurt pentru că din neatenţie, când se feri de atacul unei stafii, jumătate din podoaba ei capilară fusese arsă. Tatăl ei şi Arisa o tachinaseră aproape o lună din cauza asta.
  Chiar, când îl cunoscuse pe Arisa? Aaa, da! Avea 13 ani şi abia începuse şcoala când tatăl ei o anunţase că va fi detectiv spiritual. O antrenase de când era mică şi era potrivită pentru postul asta, dar era încă un copil, aşa că din ordinul lui Koenma primi un partener. Fusese foarte emoţionată la auzul veştii deşi nu era foarte încântată de faptul că va avea un partener.
- Dar mă descurc şi singură! protestă ea. Aş putea face faţă chiar şi stafiilor din clasa B.
- Desigur, dar după asta probabil ai sta o lună în spital, îi spuse tatăl ei. Megumi, înţelege că nu primeşti un partener pentru că eşti slabă, ci pentru că eşti încă un copil.
- Şi asta ce vrea să însemne?
- Vrea să însemne, spuse el puţin ameninţător, că eşti cea mai repezită şi neprevăzătoare persoană pe care am cunoscut-o. Te arunci în luptă fără să gândeşti şi deşi până acum nu ai fost învinsă niciodată îţi asumi mult prea multe riscuri şi sincer să fiu, provoci destul de multe pagube.
- Dar dacă tot câştig, ce contează asta? insistă ea, deşi ştia că tatăl ei avea dreptate. Nu-i prea plăcea ei să lupte, dar când o făcea se implica total şi niciodată nu-şi făcea planuri. Lupta o calma şi dacă ar fi stat să-şi facă planuri factorul stres ar fi fost de-a dreptul incomodant.
- Înţelege că partenerul tău e totuşi mai slab decât tine. Îi va face bine compania ta, aşa va progresa şi el.
  Megumi ridică o sprâceană. Tatăl ei trecuse la linguşeli ceea ce însemnă că nu avea de gând să se dea bătut. Oricum, nu o deranja prea tare să aibă un partener. Dacă se gândea mai bine, dacă avea un partener avea pe cine să trimită să se bată în locul ei când ea avea de învăţat. I se părea un târg destul de bun, aşa că fără să-şi dezvăluie adevăratele motive, acceptă:
- Bine. Cred că sunt de acord să am un partener. Umm..cine e?
- Îl vei cunoaşte mâine, vom lua prânzul împreună.
Megumi dădu să aprobe când ceva îi atrase atenţia.
- Vom lua?
- Da.
- Adică vii şi tu?
- Da.
- Dar de ce?
- Ţin să te anunţ domnişoară că ai încă 13 ani şi n-am să te las să iei masa cu un băiat singură.
  Megumi se holbă. Mmmm..bine, avea 13 ani, dar doar nu se ducea la o întâlnire cu el, luau masa ca să se cunoască. Şi la urma urmei, vor fi parteneri.
- Nu e ca şi când îmi dau întâlnire cu el, pufni ea.  În plus, doar nu ai de gând să stai cu mine de fiecare dată când mă întâlnesc cu el, doar pentru că e băiat şi eu am 13 ani!
   Discuţia mai continuă o vreme, până când în sfârşit căzură de acord. Megumi acceptă să vină şi el.
- Aaa..da! spuse tatăl ei înainte să iasă din cameră. Mama ta nu ştie de asta şi nu cred se va împăca prea bine cu ideea. Te superi dacă ţinem secret?
- Mie ce-mi iese?
- Posibilitatea de a fi detectiv spiritual şi o excursie la Disney Land.
- De acord.
  A doua zi după şcoală tatăl ei venise să o ia să meargă să-l cunoască pe noul ei partener. Megumi şi-ar fi dorit să treacă pe acasă să se schimbe dar când se gândi mai bine descoperi că n-avea idee cu ce ar fi vrut să se îmbrace să nu dea o impresie greşită. Până la urmă uniforma era cea mai bună soluţie. Tatăl ei alesese să ia masa la MacDonald`s. Megumi oftă. Era destul că tatăl ei o privea ca pe un copil, acum şi partenerul ei va face la fel. Dar nu prea avea ce face.
  Intrară în restaurant şi se aşezară la o masă. Megumi era lihnită pentru că îşi uitase prânzul acasă şi nu mai mâncase nimic de la micul dejun aşa că se uita lung la mâncare care trecea pe lângă ea. Dar nu era politicos să înceapă să mănânce înainte să vină şi viitorul ei partener. Începea să saliveze. Trebuia să facă ceva să-şi distragă atenţia de la mâncare. Scoase o carte din ghiozdan şi începu să citească. Ahh...ce bine mirosea.
- Mă duc până la baie, spuse tatăl ei. Vin imediat.
- Cum vrei, răspunse ea fără să-şi ridice ochii din carte. Eu am să fiu tot aici.
  Nu trecu un minut de când rămase singură că un baiat de vreo 15 ani veni la masa ei. Nu spuse nimic ci aşteptă ca ea să-şi ridice ochii din carte, ceea ce şi făcu.
- Da? spuse ea. Vrei ceva?
- Okurimono Megumi san? întrebă el.
  Megumi lăsă cartea pe braţe şi îl privi lung. San? Hmm...sună bine.
- Hai! îi răspunse ea. Poţi să-mi spui Megumi.
- Igarashi Arisa, spuse el zâmbind şi întinzându-i o mână.
  Megumi se ridică în picioare şi-i strânse mâna. Cu ocazia asta îl analiză puţin. Era mai înalt decât ea cu un cap şi încă puţin, brunet cu ochi cărpui şi chiar foarte drăguţ.
- Hajimemashite, Arisa kun!
- Hajimemashite!
  Arisa se aşeză la masă lângă ea şi rămase tăcut. Megumi se simţea puţin stânjenită de modul în care o privea. Părea neîncrezător.
- E vreo problemă, întrebă ea încercând să fie politicoasă, deşi nu reuşi să ascundă tonul ,,zii mai repede sau te iau la bătaie" din voce.
- Aaa..nu, nimic, spuse el ducându-şi măinile în faţă şi agitându-le ca şi când s-ar fi apărat de ea, doar, că...eşti mai tânără de cât mă aşteptam.
" Perfect" gândi Megumi agasată. " Dacă se trezeşte să mă trateze ca pe un copil îl iau la bătaie. Jur că îl iau la bătaie."
- Şi cât tânără te aşteptai să fiu?
- Um...păi...începu el încurcat, din poza e care mi-a arătat-o Koenma am crezut că eşti cam de o vârstă cu mine.
- Şi ce poză ţi-a arătat?
  Arisa scoase din buzunar o poză şi i-o arăta. Megumi adora poza aceea. O făcea să pară mult mai matură. Era îmbrăcată într-un kimono tradiţional şi machiată. Zâmbi puţin şi i-o înapoie.
- Şi tu câţi ani ai?
- 16, dar tu? întrebă el stânjenit.
Megumi strâmbă din nas. E cu trei ani mai mare decât ea. Cu siguranţă va încerca să o facă pe şeful.
- 13, pufni ea şi luă o gură de suc. Ahh...ce foame îi era.
- Înţeleg, spuse el gânditor. Nu părea încântat de situaţie dar nu mai spuse nimic.
  Rămaseră tăcuţi o vreme, iar tatăl lui Megumi tot nu apărea. Deodată Arisa se ridică de pe scaun şi spuse:
- Mă duc să-mi iau un suc şi ceva de mâncare. Vrei ceva?
  Deşi o enervase, lui Megumi îi venea să-i sară în braţe.
- Mm..da, spuse ea aparent indiferentă. Un hamburger şi nişte cartofi prăjiţi.
  Arisa încuviinţă şi plecă. Aproape imediat după aceea apăru şi tatăl lui Megumi.
- Încă n-a venit?
- Ba da. S-a dus să ia ceva de mâncare.
  Tatăl ei se uită spre bufet după el.Dar era prea aglomerat aşa că se lăsă păgubaş.
- Cum e? întrebă el.
- Enervant!
- Parcă am mai discutat asta.
- Mmm...da, dar...asta nu-l face mai puţin enervant.
  Când se întoarse, Arisa făcu cunoştinţă şi cu tatăl ei. Aproape tot restul discuţiei fu purtată de Arisa şi tatăl ei, pe ignorând-o aproape complet, deşi Megumi era subiectul discuţiei. După vreo oră şi ceva îşi luară la revedere şi rămase ca de fiecare dată când aveau o misiune, Arisa va trece pe la ea să o anunţe.

  Trecu o săptămână de la întâlnirea lor şi Megumi nu-l mai revăzu pe Arisa. Părea să fie linişte, pentru că nu avea nici o misiune. Crezuse că viaţa ei va deveni ceva mai agitată, că nu va avea timp de nimic, prinsă între şcoală şi apărarea umanităţii însă era o plictiseală enormă. Totuşi ea continua să se antreneze.
  Era vineri şi Megumi stătea plictisită în bancă. Încă 5 minute şi putea merge acasă. Se simţea agitaţia din clasă şi nimeni un era atent la profesorul de istorie, care spunea ceva despre un război.
  Într-un final sună şi clopoţelul şi Megumi se ridică şi se alătură prietenelor ei.
- Aş vrea să am şi eu un iubit, spuse una din ele.
- Şi eu. Un baiat drăguţ şi deştept. Neapărat deştept.
- Eu cred că mă mulţumesc cu unul deştept.
- Moo, doar nu vrei să spui că te-ai mulţumi cu un tocilar.
- Ce are de-a face?
  Megumi oftă şi ieşi din şcoală din urma prietenelor ei.
- Ne, Megumi chan. Dar tu?
  Megumi le privi absentă.
- Eu ce?
- Cum e băiatul perfect pentru tine?
- Păi..sinceră să fiu,  începu ea, nu m-am gândit la asta. 
  Megumi se simţi stânjenită. Chiar nu se gândise la asta. Niciodată nu îşi pusese problema să aibă un prieten sau cum ar fi băiatul visurilor ei, era mult prea ocupată să se antreneze, mai ales că asta o epuiza complet. Să nu mai vorbim de ocazionalele lupte.
- Nu se poate! Trebuie să te fi gândit la ceva.
- Păi...cred că ar fi... începu ea dar se opri brusc. La poarta şcolii, sprijinit de zid şi jucându-se cu o minge de cauciuc cu cel mai demn aer posibil, era Arisa. Îl aşteptase toată săptămâna, toată săptămâna aşteptase să aibă vreo misiune, aşteptase atât de mult încât ultimul lucru la care se aştepta acum era o misiune sau să-l vadă pe Arisa. Se trezi din visare când auzi şoptindu-i în ureche:
- Iubitul tău?
- Poftim? Nu! Spuse ea puţin mai alarmată decât ar fi vrut. E un prieten de la... de la clubul de arte marţiale.
- Clubul de arte marţiale?
- Da, spuse Megumi regretând că nu găsise o poveste mai credibilă. Ar fi putut să spună că e doar un prieten.
- Şi ce face aici?
- Nu ştiu! Răspunse Megumi grăbită. Trebuie să plec! Ja ne!
  Şi înainte ca cineva să poată spune ceva Megumi o luă la fugă. Arisa o văzu venind şi se opri din jucat. Deschise gura să spună ceva dar Megumi îl prinse de mână şi îl trase după ea. Nu se opri decât la o distanţă considerabilă de şcoală.
- Ce crezi că faci aici?
- Am venit să te anunţ că avem o misiune.
- Da? Şi nu puteai să aştepţi pănă rămâneam singură? Ce-ţi veni să mă aştepţi la poarta şcolii?
  Arisa ridică o sprânceană.
- Nu văd care ar fi problema.
- Acum trebuie să le explic prietenelor mele cine eşti!
- Asta e vina ta. Dacă n-ai fi reacţionat aşa când m-ai văzut probabil ele n-ar fi tras concluzii greşite.
  Megumi vroia să-l pocnească.
- Puteai să le spui că sunt un prieten sau vreun verişor, sau dacă vroiai să nu ştie deloc de existenţa mea puteai să mă ignori. Atunci aş fi aşteptat până rămâneai singură ca să-ţi vorbesc.
  Vorbise pe cel mai indiferent ton şi spuse totul ca şi când ar fi fost ceva evident şi la mintea oricui. Megumi se lăsă păgubaşă pe moment, deşi jură că-şi ia revanşa.
- Hai, hai! spuse ea. Deci, ce am de făcut?
- Ce avem de făcut, o corectă Arisa.
- Cum spui tu!
  Arisa începu să-i expună problema dar Megumi n-avea răbdare să-l asculte.
- Mă asculţi? spuse Arisa văzând-o că umbla pe telefon şi scria un mesaj.
- Aha, spuse ea ca şi când întrebarea n-avea nici o importanţă. Îl anunţ pe tata de ce o să întârzii.
- Mă rog, acum revenind la misiune..
- Ne, poţi să spui ce avem de făcut într-o propoziţie? Detaliile nu mă prea interesează.
  Reuşise să-l enerveze, deşi numai puţin. Oricum, Megumi era mulţumită.
- Fie. Pe scurt: O stafie foarte periculoasă a evadat din închisoarea lumii spirituale şi datoria noastră este să o capturăm.
  Megumi îi zâmbi.
- Mai bine. Unde e?
- Te conduc.
- Cum vrei.
  Când ajunseseră la destinaţie, Megumi privi curioasă în jur.  Erau la marginea unei păduri. Simţea puterea demonică a stafiei şi zâmbi. De mult nu mai avusese parte de o luptă bună.
- Mergem? întrebă ea veselă.
  Arisa încuviinţă. Era foarte serios şi precaut. Părea încordat, ca şi când stafia ar fi putu să atace în orice moment.
- Mai relaxează-te! spuse ea bătându-l cu palma pe umăr destul de tare.
- Nu cred că tu iei misiunea în serios, spuse el întorcându-se supărat . Avem de a face cu o stafie foarte puternică şi dacă ai fi ascultat ce spuneam referitor la crimele oribile pe care le-a comis...
- Am ascultat ce-ai spus despre crimele pe care le-a comis, i-o tăie Megumi, şi sunt perfect conştientă de nivelul de putere al stafiei. Dar stresul dăunează tenului.
  Arisa părea gata să o ia la bătaie.
- Vom vedea cum te descurci la momentul potrivit, spuse el încercând să pară calm deşi accentuase cam mult cuvintele.
- Atât timp cât nu-mi stai în cale...
- Nu-ţi fă griji.
- Nu-mi fac.
  După ce înaintaseră vreo cinci minute în pădure dădură de o barieră. Megumi întinse mâna şi simţi ca şi când fusese curentată de o baterie slabă. Retrase puţin dezamăgită mâna. Îl văzu pe Arisa zâmbind triumfător lângă ea.
- Te dai deja bătută? întrebă el ironic. Dă-te în spate şi mă ocup eu de problema asta.
  Megumi simţi puterea spirituală adunându-se în jurul lui. Era destul de puternic deşi mai avea mult de muncă. Oftă şi băgă mâna în interiorul barierei. Îl văzu pe Arisa privind-o uimit şi simţi o dorinţă subită de a zâmbi. Era chiar foarte drăguţ când era nedumerit. Apoi ca şi când ar fi dat o perdea la o parte deschise o poartă prin barieră.
- Scuză-mă, spuneai ceva?
  Pusese întrebarea pe cel mai nevinovat ton posibil dar substratul batjocoritor era evident. Arisa nu-i răspunse şi intră după ea. Se opri să se uite în jur. Intraseră într-un luminiş, iar în centrul lui stafia pe care o căutau. Era o stafie hidoasă, cu trei ochi, coarne şi tot pachetul.
- Yo! spuse Megumi. Umm... se întoarse spre Arisa şi îi şopti: trebuie să-i spunem ceva? Adică, să-i citim drepturile sau ceva de genul ăsta?
  Arisa o privi vexat. Ea chiar era serioasă. Oftă şi spuse:
- Poţi să-i zici ce vrei.
  Megumi zâmbi puţin dezamăgită şi se întoarse din nou spre stafie care acum se ridicase în picioare.
- Umm...începu ea nehotărâtă, am venit să te arestăm. Te predai de bună voie?
  Demonul începu să râdă şi se apropie de ei. Îl simţi lângă ea pe Arisa adunându-şi puterea spirituală, dar ea nu schiţă nici un gest.
- Nu, răspunse stafia.
- Perfect! spuse Megumi bătând din palme. Pentru o clipă chiar mă îngrijorasem. Am crezut că ai de gând să te predai.
  Arisa ajunsese la concluzia că e nebună. Vorbea cu stafia ca şi când era un prieten care tocmai îi făcuse un cadou. Iar diferenţa de putere dintre ei era considerabilă aşă că se băgă între ei.
- Tu stai în spate spuse el. Mă ocup eu de asta.
- Ano ne! începu Megumi. Nu vroia să piardă o ocazie atât de bună de a se antrena dar analizând puţin şansele lui Arisa se hotărî că nu avea să o piardă oricum. În plus, nu strica să vadă de ce e în stare partenerul ei. Bine. Să-mi spui când te dai bătut. Eu ma duc să stau jos.
  Demonul era enervat la culme. Nu numai că vorbea cu el de faţă ca şi când nici nu exista dar era şi foarte arogantă pentru cineva cu o cantitae de putere spirituală aproape egală cu zero.
- Keh! spuse el. Mă ocup de ăsta şi apoi vin să mă ocup şi de gura aia a ta.
  Megumi se aşeză lângă un copac şi spuse:
- Atât timp cât nu ai de gând să mă săruţi nu prea mă deranjeză. Adică, nici o supărare, dar nu cred că te-ai spălat pe dinţi de curând. Trebuie să înţelegi...motive de igienă. Nimic personal.
  Clar. Era nebună.
- Să nu crezi că treci de mine! spuse Arisa. Vocea îi tremura puţin şi nu arăta tocmai ameninţător.
" Chiar că e începător, dar pare să aibă potenţial" gândi Megumi.
  Lupta începu iar Arisa mânca bătaie. Încasa lovitură după lovitură iar pumnii lui nu afectau demonul de loc. Megumi oftă. De ce i-l dăduseră ca partener? Chiar în momentul acela Arisa îl lovi pe demon. Fusese o lovitură uimitoare care îl aruncă în cel mai apropiat copac.
- Woaaa! Sugoi, sugoi Arisa kun!
  Arisa nici nu o privi! Deşi Megumi chiar fusese sinceră, complimentul ei sunase mai mult a insultă. Demonul se ridică iritat.
- Bun, spuse el. Acum să-i punem capăt.
  Megumi tresări.Era serios. Trebuia să intervină acum. Demonul dispăru de lângă copac şi în secunda următoare aparu în faţa lui Arisa, gata să-i dea lovitura finală. Probabil nici dacă ar fi fost în stare să-i aplice o lovitură bună, Arisa n-ar fi putut reacţiona. Fusese luat prin surprindere. Închise ochii şi aştepta să se încheie lupta când o auzi pe Megumi strigând, şi imediat după aceea pe demon urlând şi câţiva copaci căzând la pământ. Deschise ochii şi o văzu pe Megumi în faţa lui. Stătea lateral faţă de el şi se ţinea cu o mână de nas în timp pe cealaltă o ţine întinsă, ca şi când ar fi avut ceva scârbos în mână.
- Iac! Iac! Cââh...oribil! spuse ea uitându-se scârbită la mâna ei dreaptă. Ai auzit vreodată de deodorant sau de baie? se răsti ea la demonul care se ridica cu greu de sub trunchiurile de copac. Pentru prima dată de când se cunoscuseră, Arisa îi simţi puterea spirituală şi rămase uimit. Aparent fără nici un efort şi în mai puţin de o milisecundă se ridicase de lângă copac, străbătuse distanţa dintre ei şi îl lovise pe demon destul de tare încât să rupă vreo doi copaci. O văzu ştergându-şi mâna cu o batistă şi căzu jos. Nu mai avea putere să se ţină pe picioare.
- Te simţi bine? întrebă Megumi speriată aşezându-se în genunchi lângă el. Trecu rapid cu mâna peste rănile lui şi apoi spuse blând: Nu-ţi fă griji, nu e grav.  Ne ocupăm de ele imediat. Stai aici.
  Arisa nu aşteptase la asta. Megumi era chiar îngrijorată. Murmură un da, slab şi o privi cum se ridică şi se duce spre stafie. Aceasta reuşise să se ridice de jos, dar se pare că lovitura îl afectase destul de mult.
- Scuze că nu lungesc asta, dar... spuse ea şi întinse mâna. O minge luminoasă de putere spirituală apăru în palma ei şi se îndreptă direct spre stafie, lovind-o din plin. Această căzu jos inconştientă. Nu murise.
  Atunci, de nicăieri, apăru un mesager din Lumea Spirituală şi luă stafia, mulţumindu-i lui Megumi pentru ajutor. Megumi o privi nedumerită şi se hotărî că cei din Lumea spirituală sunt de-a dreptul nepoliticoşi. Adică, doar un mulţumesc sec după ce Arisa mâncase bătaia pe care o mâncase? Ah! Da! Arisa! Se întoarse la şi se aşeză să inspecteze rănile. Majoritatea vânătăi, două oase rupte şi câteva zgârieturi.
- Hmm..spuse ea. Cred că pot să-ţi vindec mare parte din răni, dar cu oasele rupte, nu prea ştiu ce să fac.
- E în ordine, spuse Arisa. Tatăl meu le va vindeca imediat.
- Bine atunci. Acum să... întinse mâna să-i închidă nişte răni de pe piept, dar Arisa o prinse de mână şi se ridică.
  Erau atât de aproape unul de celălalt. Megumi descoperi că nu numai că era drăgut dar mirosea frumos şi simţi că roşeşte.
- Ce faci? întrebă ea. Vocea îi tremura puţin.
  Arisa o trase mai aproape de el şi o prinse de bărbie, aducând-o la acelaşi nivel cu a lui. Descoperise punctul ei slab. Era pur şi simplu pierdută şi tremura şi avea nişte buze foarte frumoase dar ochii...nu mai văzuse niciodată ochi de un albastru atât de senin sau o privire atât de neajutorată. Megumi gândea cam acelaşi lucru. Buzele lui erau întredeschise şi atât de aproape de ale ei. Îşi simţea mâinile tremurând şi deschise gura să spună ceva dar nu putu să scoată nici un sunet.
- Îţi mulţumesc pentru ajutor, răspunse Arisa şi o sărută.


_______________________________________
We have the right to love, and to be loved.

 
   
#111
anime
Shana Flame of Heaven
Postari: 700
wow...............sooper .........demult nu mai citisems paci si am dus doru rpg-ului tau......deci asta e ceea cesi aminteste megumi.....din trecut......... sa vedem ceo sa fak kurama k so salveze p megumi  

_______________________________________


 
   
#112
Shin
Moderator
Postari: 815
Valei....ma pricep la debitat prostii. Oricum..continuarea.

*******
Megumi se mai privi o clipă in oglindă şi apoi ieşi din cameră. Probabil atunci a început Arisa să o controleze, sau poate mai târziu. Oricum, era prea târziu pentru a mai conta. În mai puţin de o oră ei vor fi aici şi totul se va termina. Pentru o clipă îşi dori să nu trebuiască să facă asta, să nu trebuiască să se sacrifice ea. Dacă ar trece de partea lui Arisa totul ar fi mai uşor. Era destul de puternică şi poate aşa ar supravieţui. Doar dacă ... Trebuia să mearga să-l vadă pe Kagai, acum.

  Kira tresări şi deschise ochii. Aţipise pe umărul lui Botan dar legătura cu Megumi era încă puternică şi auzise ce gândea Megumi. Se ridică de pe banchetă clătinându-se puţin şi ignorând-o pe Botan care o întreba ce se întâmplă se duse şi se aşeză lângă Kurama, care stătea singur.
- Trebuie să ne grăbim, spuse ea. Avea încredere în Megumi dar era conştientă de faptul că Megumi era şi ea om şi avea îndoielile ei. În plus, Megumi îşi dorea să trăiască iar după lupta asta era foarte probabil ca ea fie ucisă pentru Arisa. În plus, vraja punea stăpânire din ce în ce mai mult pe ea. Gândurile acestea erau în mare şi cauzate de vrajă.
- Ce s-a întâmplat? întrebă Kurama îngrijorat.
- Megumi e din ce în ce mai slăbită. Voinţa lui Arisa se amestecă cu a ei.
  Kurama îşi întoarse privirea şi îşi încleştă pumnii. Ştia că nu are ce face până ce nu ajung la casa lui Arisa. Şi el se temea de acelaşi lucru, ca voinţa lui Megumi să nu se amestice cu cea a lui Arisa, dar într-un fel îşi dorea asta. În starea în care e acum ar fi fost mai mult decât capabilă  să se lase ucisă pentru ca ei să învingă, dar dacă ar fi complet sub controlul lui, atunci şi-ar dori să trăiască şi ar lupta pentru asta.
- Trebuie să aşteptăm. Luă mâna Kirei în a lui şi îi spuse: O vom salva, într-un fel ... sau altul.
  Kira îşi simţi ochii umplânud-se de lacrimi.

Jumătate de oră mai târziu Kira cobora din tren, în spatele lui Hiei, alături de Kurama şi ceilalţi.
- De aici ajungem în  mai puţin de zece minute acasă la Arisa, spuse Botan arătând cu mâna direcţia în care trebuiau să meargă.
- Să ne grăbim! spuse Kira şi porniră. De data asta nu au mai mers ci au fugit şi în mai puţin de două minute erau în curtea lui Arisa, în locul despre care le vorbise Megumi.
  Hiei o lăsă jos pe Kira şi întrebă:
- Acum ce facem?
- Trebuie să vorbesc cu Megumi, răspunse Kira închizând ochii şi concentrându-se. Se concentra cât putea de tare, dar nu reuşi să vorbească cu Megumi. Simţi că nu se mai putea ţine pe picioare şi căzu în iarba moale. Deschise ochii şi se uită aproape plângând la Kurama.
- Nu pot să vorbesc cu ea, reuşi să spună. Nu mă lasă.
- Vrei să spui că a rupt legătura? sări Yuusuke îngrijorat.
- Nu, nu, nu. Legătura exista, dar nu mă lasă să vorbesc cu ea. Şi nici nu prea văd ce face... totul e în ceaţă. Cred că e cu Arisa, dar nu pot să fiu sigură.
- Şi nu putem face nimic?
- Până nu reuşesc să vorbesc cu ea, nu. Îmi pare rău.
- Poate a trecut deja de partea lui, zise Hiei cu un aer detaşat dar evitând să se uite la Kira sau Kurama.
- Nu, încă nu! i-o tăie Kira. E slăbită dar e conştientă. Dacă s-ar întâmpla asta legătura ar fi ruptă.
- Şi de când ai devenit tu specialistă? spuse Hiei supărat întorcându-se spre ea. Dacă e controlată de Arisa atunci ştie şi el de existenţa acestei legături şi ar putea la fel de bine să ne întindă o capcană.
  Cineva în spatele său, începu să bată din palme. Se întoarseră cu toţii să-l privească pe cel care se îndrepta spre ei.
- Ma, ma, spuse Kagai încrucişându-şi braţele. Nu e frumos să vă îndoiţi de prietenii voştri, chiar dacă bănuiala e adevărată.
  Kurama se încordă şi era gata de atac, la fel şi ceilalţi, dar Kira se ridică în picioare se îndreptă spre el:
- Ce vrei să spui cu asta?
  Un rânjet mare apăru pe faţa lui.
- Vreau să spun că Hiei are dreptate.
- Dar e imposibil! Aş şti asta!
- Cred că te cam supra-apreciezi. Megumi e mult mai puternică decât tine şi poate manipula uşor fluxul de energie, mai ales acum că îşi are toată puterea la dispoziţie.
- Dar nu ar face asta, spuse ea înghiţind în sec. În sinea ei era aproape sigură că aşa era şi Kagai avea dreptate, dar refuza să creadă asta.
  Kurama veni lângă Kira şi puse mâna pe umărul ei.
- Deci, spuse el. Care este planul?
- Planul? întrebă Kagai făcând pe neştiutorul.
  Kurama îşi dorea să-l omoare pe loc.
- Da, planul. Sunt sigur că Megumi a prevăzut asta şi a făcut un plan.
- Tu chiar ai încredere în ea, spuse Kagai uimit. Ai fi în stare de orice pentru ea?
  Kurama nu răspunse. Se uitau fix unul la altul, însă nici unul nu trăda ce gândea.
- Da! răspunse Kurama hotărât.
- Chiar să intri de bună-voie într-o capcană?
- Da!
- Kurama! începu Hiei dar se opri. Surprinzător, descoperi că şi el avea încredere în Megumi. Nu la fel de multă ca Kira sau Kurama, dar avea.
- Ultima întrebare, spuse Kagai, ignorând intervenţia lui Hiei. Ai fi în stare să o ucizi?
  Kira privi speriată spre Kurama, dar expresia de pe faţa lui rămase neschimbată.
- Da, răspunse el.
  Kagai oftă şi spuse:
- Cred că nu am de ales. Ştiu că în ceea ce priveşte ultima întrebare ai îndoieli, dar cred că te vei lupta cu ea aşa că am să-ţi spun cum stă treaba.
- Bine, dar înainte de asta, am şi eu o întrebare, spuse Kira.
- Care anume?
- Megumi a spus că poate ţine piept vrăjii lui Arisa până când va deschide tunelul prin pseudo-spaţiu şi că atunci vraja va pune stăpânire pe ea pentru că va fi folosit prea multă putere. Kagai nu spuse nimic aşa că ea continuă. Atunci de ce e deja sub controlul total a lui Arisa?
  Kagai zâmbi.
- Pentru că e destul de inteligentă să ştie că oricâtă putere ar avea, nu ar putea ţine tunelul deschis destul timp înct să vă permită să intraţi. Arisa controlează toate ieşirile şi intrările, prin urmare ar simţi imediat existenţa unei fisuri. Aşa că toate eforturile ei ar fi fost în zadar, dar dacă mi-ar fi transferat mie puterea necesară pentru deschiderea tunelului, atunci ar fi complet subjugată de el şi Arisa ar fi simţit legătura dintre voi două. Megumi îl ştie bine pe Arisa, şi ştia care ar fi reacţia lui: V-ar întinde o capcană.
- Dar de ce ţi-a transferat ţie o cantitate enormă de energie? Nu te cred. În plus, aş fi simţit aşa ceva.
  Kagai începu să râdă şi veni spre Kira, oprindu-se la mai puţin de un pas de ea. Simţea privirea lui Kurama dar nu avea de gând să-i facă nimic oricum. Se uită mai bine la ea şi observă că semăna foarte mult cu Megumi, aceaşi aroganţă, aceaşi privire pătrunzătoare - culoarea ochilor era diferită totuşi.
- Ţi-am mai spus că te supra-apreciezi. Pentru ca transferul de energie să aibă loc, legătura dintre voi trebuia să slăbească şi cum am mai spus, puterea ta este oricum prea slabă acum.
- Acum? întrebă Hiei.
- Acum, răspunse Kagai. Pentru că puterea pe care mi-a transferat-o Megumi, nu era pentru mine, ci pentru ea.
- Na ni !? Strigă Botan. Dar e foarte periculos. Corpul Kirei s-ar putea să nu reziste!
- Va rezista! Megumi nu mi-a transferat decât jumătate din puterea ei, iar eu nu voi putea să-i transmit ei decât vreo 70 % din ce am primit.
- Dar asta înseamnă că Megumi e foarte slăbită acum...spuse Kira.
- Asta era şi ideea. Cu puterile pe care le are acum, până şi o stafie din clasa B inferior ar putea să o învingă destul de uşor.
  Kira deschise gura să spună ceva, dar Kagai o întrerupse:
-Oricum, dacă va mai trăi după ce se termină totul, îşi va recupera puterile.
- Care e capcana? întrebă deodată Yuusuke. Până atunci el numai ascultase, dar nu era genul răbdător şi ştia că acum pierdeau timpul inutil cu discuţii. În plus, înţelegea prin ce trece Megumi.
  Kagai îşi îndreptă privirea spre el.
- Nu ştiu sigur! răspunse el.
- Na ni!!
- Nu săriţi toţi deodată! Se apără el. Ştiu doar ce mi-a spus Megumi, înainte să profit de fisura pe care o deschisese Arisa să vin în lumea asta.
- Atunci spune-ne ce ţi-a spus Megumi! sări Yuusuke din ce în ce mai nerăbdător!
  kagai oftă şi se aşeză lângă un copac.
- Pierdem timpul, spuse el, am să fiu rapid, pentru ca apoi să începem transferul de energie. Nu mai avem prea mult timp. Numai Kurama şi Kira vor putea intra.
- Poftim?????
- Vreţi să termin ce am de spus sau nu? le-o tăie el. Nimeni nu mai spuse nimic aşa că el continuă. Arisa îl vrea pe Kurama. Vrea să lupţi cu Megumi şi e sigur că ea o să câştige, doar că ţinând cont de cât e de slăbită vei putea să o înfrângi uşor. Apoi, Arisa e foarte slab, principala lui putere e manipularea celorlaţi. A extras destulă putere încât să se poată măsura cu o stafie de clasa A dar cam atât.
- Kira de ce trebuie să vină? Megumi spusese că ea trebuie să rămână aici. Orice ar face să nu treacă în pseudo spaţiu, spuse Hiei.
- Sincer să fiu, la fel mi-a spus şi mie Megumi, dar dacă vreţi ca ea să supravieţuiască, va trebuie să vină şi Kira. Veţi înţelege la momentul potrivit de ce.
- Vin! spuse Kira hotărâtă. Acum să începem transferul de energie. Megumi încearcă să vorbească cu mine.


_______________________________________
We have the right to love, and to be loved.

 
   
#113
Shin
Moderator
Postari: 815
Muah..am ceva pentru chestiile dramatice si rasuflate in ultima vreme, deci va rog, fiti intelegatori

~ * ~ * ~ * ~

  Kagai şi Kira se aşezară faţă în faţă şi îşi uniră mâinile. Ea se simţea cam ciudat stând aşa dar nu avea ce face. Megumi îi vorbea însă ea făcea eforturi uriaşe pentru a o opri, să nu ma vorbim de faptul că trebuia să facă asta fără a rupe legătura dintre ele. Mă rog, în privinţa asta nu trebuia să-şi facă prea multe griji pentru că Megumi n-ar fi permis asta, însă amândouă erau slăbite şi nu se ştie.
  Deschise puţin ochii şi se uită în jur. Kurama şi Hiei stăteau la vreo cinci metri de ea, alături de Yuusuke şi Kuwabara. Dar unde era Botan? Tresări când simţi nişte mâini înfăşurându-se în jurul taliei ei.
- E în regulă, o auzi pe Botan şoptindu-i la ureche. Am să am grijă să nu păţeşti nimic.
   Părea foarte serioasă. Observă că şi Kagai deschise ochii să vadă ce se întâmplă. Se priviră o clipă, înainte ca el să spună:
- Eşti gata?
- Da.
- Da, o auzi pe Botan şoptind în spatele său.
  Deodată simţi o căldură trecându-i prin mâini, urcând în braţe şi învăluindu-i tot corpul. Mâinile lor începură să strălucească. Simţea puterea lui Megumi scurgându-se în corpul ei. Nu dură mult. Kagai se desprinse de ea şi căzu în genunchi gâfâind.
- Chestia asta cu purificatul consumă mai multă energie decât aş fi crezut.
  Kira îşi mută privirea de la mâinile ei la Kagai şi spuse:
- Purificare?
- În caz că nu ţi-ai dat seama, sunt demon iar eu nu am puteri spirituale, ci demonice. Când Megumi mi-a transferat puterile ei, eu le-am transformat în puteri demonice, iar acum, când ţi le-am dat ţie, prietena ta le-a tranformat din nou în puteri spirituale.
- Botan chan? spuse Kira întorcându-se cu faţa spre Megumi, însă ea căzu la pământ, leşinată. Yuusuke veni la ea şi o ridică în braţe.
- E foarte slăbită, spuse el, dar o să-şi revină. Nu-ţi fă griji. Dacă aveai nevoie de cineva care să transforme puterea, începu el, acum adresându-se lui Kagai, ar fi trebuit să-mi spui mie. Mi-ar fi fost mult mai uşor decât lui Botan.
   Kagai rânji.
- Da, dar pe ea nu a rugat-o nimeni să facă asta. Şi apoi, mi-a absorbit destul de multă energie.
- Ştii foarte bine că dacă nu ar fi făcut-o, Kira ar fi putut muri. Nu e destul de puternică să facă transformarea singură.
- După ce-i transferam puterea ar fi putut să o facă. Dacă nu, asta este.
   Kira urmări discuţia întristându-se. Nu vroia să sufere atâta lume. Vocea lui Megumi era din ce în ce mai puternică, încât nu o mai putea ignora, aşa că îi răspunse:

- Mo, mai încet! Aud destul de bine.
- Sper, spuse Megumi şi în vocea ei se simţi uşurare. Ce s-a întâmplat?
- Ce să se întâmple. Nimic. Ai început tu să ţipi în capul meu.
- Nu m-ai auzit până acum?
- Nu.
  Yuusuke şi Kagai încetaseră şi ei discuţia şi se uitau atenţi la Kira cum comunica cu Megumi. Deodată ea îşi întoarse privirea spre ei şi spuse:
- Deschid un portal imediat. Spune-ne exact care-i planul.
  Kagai se ridică în picioare şi se scutură de praf, spre exasperarea lui Kurama dar şi a kirei.
- Numai voi doi intraţi. Tu, continuă el arătând spre Kurama, te lupţi cu Megumi, o învingi apoi de lupţi cu Arisa şi îl invingi. Iar tu, mai spuse el arătând spre Kira, dacă o să mai trăiască după luptă îi transferi puterea pe care ţi-am dat-o lui Megumi, dacă nu o foloseşti să ieşiţi de acolo. Asta e pe scurt.
  Kira înghiţi în sec. Nu era pregătită. Se uită absentă al ceas şi îşi realiză vag că ar fi trebuit să fie acasă acum două ore. Probabil mama ei era îngrijorată. Dacă Megumi va muri ce-i va spune? Nu...NU....nu, asta nu se va întâmpla! Deschise gura să-l întrebe ceva pe Kagai, însă lângă ea se deschise o gaură luminoasă atât de brusc, încât dădu vreo doi paşi înapoi, oprindu-se în Kurama. Ridică ochii în sus şi observă că el se uita atent la gaură. Îşi puse apoi mâinile pe umerii ei şi spuse:
- O să o aducem înapoi.
- Sper, spuse ea în timp ce Kurama o împingea uşor spre tunel şi intrară împreună. Gaura se închise imediat în urma lor.

  Megumi îşi făcuse griji când Kira nu răspunsese. Avea nevoie de ea pentru a-l atrage pe Kurama aici, dar când o simţi intrând în tunel i se făcu frică. De ce era acolo. Doar îi spusese să rămână în lumea oamenilor. Era periculos pentru ea să fie în preajma lui Kurama. De fapt, nu prea înţelegea ce făceau ei doi împreună, sau de ce avea Kira o putere spirituală atât de mare pe când ea se simţea atât de slăbită. Îşi ridică capul de pe pieptul lui Arisa şi îl privi. Oare de ce era atât de pornit împotriva lui Kurama?
- Ce s-a întâmplat? întrebă el observând că îl privea.
- Nimic. Chiar sunt curioasă să-l cunosc pe acest Kurama. De ce eşti atât de pornit împotriva lui? Şi ce caută el cu sora mea?
  Arisa îi zâmbi şi o mângâie pe obraz.
- Mi-a furat ceva foarte preţios, spuse el, iar în ceea ce priveşte sora ta, presupun că a folosit-o pentru a ajunge la mine.
- Înţeleg. Dar ce ţi-a furat?
- Nu contează, spuse el prinzând-o de bărbie şi apropiind-o de el. L-am recuperat.
- Bine, spuse Megumi şi îl sărută, dar în sinea ei ceva îi spunea că nu e bine.

- Megumi!
   Vocea lui Kurama o făcu să tresară şi se desprinse imediat de Arisa. Se aflau în arena de luptă. Arisa aşezase acolo un scaun de unde să urmărească lupta iar ea stătea acum pe acel scaun, în braţele lui. Când îl văzu vru să se ridice însă Arisa nu o lăsă. Se uită la el întrebătoare dar el nu îi dădu nici o atenţia. Era prea ocupat bucurându-se de reacţia lui Kurama la vederea lor.

   Kira îl ghidă pe Kurama până la arenă, urmărind puterea spirituală a lui Megumi, deşi Kurama ar fi putut face asta şi fără ajutorul ei. Când intrară şi o văzu pe Megumi în braţele lui Arisa vru să-l atace chiar atunci, dar tot ce reuşi să facă fu să o strige pe Megumi. Ea se întoarse speriată, dar deşi încercase să se îndepărteze de Arisa nu protestă când acesta o întoarse în braţele sale. Încercă să îşi repete că ea era sub controlul lui Arisa dar observă că avea din nou privire clară, nu ca atunci când se văzură ultima oară.
- E sub controlul lui, o auzi pe Kira şoptindu-i de lângă el.
   Aproape că uitase de ea.
- Da, mormăi el.

- Bine aţi venit! spuse Arisa zâmbind. Simţea dorinţa lui Megumi de a se ridica, dar nu o lăsă.
  Figura lui Kurama i se părea cunoscută, dar nu îşi aducea aminte să-l mai fi văzut undeva, şi totuşi era sigură că îl cunoştea. Megumi nu îşi putea muta privirea de la Kurama. Arisa observă asta şi o prinse din nou de bărbie, forţând-o să îl privească. Ea nu se împotrivi deşi nu vroia să se uite la el.
- Nee san!
  Strigătul Kirei o făcu să sară din braţele lui Arisa şi chiar făcu vreo doi paşi spre ea când el o opri.
- Nu uita că e de partea lui Kurama! îi strigă el şi se opri.
  Kira pornise şi ea spre Megumi însă Kurama o prinse de mână şi îi făcu semn să nu se ducă.
- Dar de ce? protestă ea.
- Stai aici şi ai grijă să nu cazi în mâinile lui Arisa. Foloseşte puterile lui Megumi dacă e nevoie.
- Bine, spuse ea şi se dădu în spate.
- Kira chan ... spuse Megumi.
- Ştii, spuse Arisa ridicându-se de pe scaun şi venind în spatele lui Megumi. Kira îmi aminteşte de tine, când ne-am cunoscut. O prinse apoi pe Megumi de talie şi înaintă uşor cu mâna până când ajunse pe sânul ei.
- Ce faci? întrebă Megumi surprinsă. Nu înţelegea ce-l apucase. Făcea asta parcă pentru a-l enerva pe Kurama, dar de ce l-ar supăra asta? În plus, nici ea nu se simţea prea bine. Nu o deranja gestul în sine, dar de ce îl făcea acum? De ce de faţă cu el? De ce o deranja faptul că Kurama o vede? De ce avea senzaţia că făcea ceva greşit?
- Ia mâinile de pe ea, şuieră Kurama înaintând spre mijlocul arenei.
  Îl deranja că Arisa o atingea, dar Megumi nu putea să înţelegea de ce. Şi totuşi era sigură că îl cunoaşte.
- Nee chan! strigă Kira. Trezeşte-te! Arisa te controlează.
  Megumi tresări. Se uită la Arisa care o ţintuia cu privire pe Kira. Avea o expresie lacomă şi Megumi se sperie.
- Ce tot spui acolo? reuşi ea să articuleze. Arisa nu mă controlează. Nu ştiu ce ţi-a spus demonul ăsta dar se foloseşte de tine.
- Ba nu! Adu-ţi aminte! Doar îl iubeşti.
  Arisa o strânse mai tare pe Megumi şi spuse zâmbind.
- Megumi mă iubeşte pe mine. Iar ca să vă dovedească asta, va lupta cu el.
- Să dovedesc? întrebă Megumi în timp ce Arisa îi dădea drumul să coboare în arenă. De ce se comporta atât de ciudat? Arisa însă nu răspunse ci se retrase pe scaunul lui aşa că Megumi nu avu altceva de făcut decât să coboare în arenă. Evita totuşi să îl privească pe Kurama.
  Când o văzu coborând, inima lui Kurama se făcu ghem. Cu cât se apropia mai mult de el, cu atât era sigur că nu va putea lupta cu ea. Ştia că acum este cu mult mai puternic decât ea. Înainte ar fi înfruntat-o pentru că ştia că ea i-ar fi putut face faţă. Dar acum? Nu era în stare să o rănească.
  Megumi cobora încet în arenă, cu privirea în pământ. Dintr-un anume motiv, nu-l putea privi pe Kurama în ochi. Ştia doar prea bine că este esenţial să menţii contactul vizual cu adversarul, cel puţin până începe lupta şi mai ales când e vorba de un adversar atât de puternic. Şi totuşi nu putea să-l privească. Dar de ce? Doar nu putea fi din cauză că el a văzut-o cu Arisa. N-avea nimic de-a face cu asta. Nu? Îşi ridică încet privirea. Erau la mai puţin de cinci metri unul de altul. Îşi făcu un pic de curaj şi îl privi pe Kurama în ochi. Simţi că i se taie răsuflarea.
   Privirea lui era blândă, prea blândă.
- Ce-i cu tine? întrebă Megumi şi observă că vocea îi era răguşită. Fără să vrea, se dădu un pas înapoi, dar apoi, dându-şi seama de ce a făcut se folosi de asta ca pretext pentru a-şi ocupa poziţia de lupta. Chiar dacă mă priveşti aşa, să nu crezi că am să te menajez. Pe cine păcălesc? gândi Megumi. Se simţea foarte slăbită şi puterea lui demonică îi invada fiecare părticică a corpului.
   Kurama îşi luă şi el poziţia de luptă. Trebuia să fie tare. Închise ochii pentru o clipă, în care reuşi să dea deoparte toate temerile şi regretele. Asta era singura modalitate de a o salva. Când îi deschise era gata de luptă.
   Megumi simţi din nou că i se taie respiraţia. Când Kurama deschise ochii, blândeţea din privirea lui dispăru. Părea atât de rece şi de hotărât acum. Megumi se simţi trădată, dar în acelaşi timp se bucură. Toate sentimentele astea o derutau. Nu ştia ce se întâmplă cu ea. Niciodată nu mai păţise asta. Fără să spună un cuvânt îl atacă.
   Două mingi de foc ţâşniră din mâinile ei direct spre Kurama dar el se feri din calea lor şi îşi scoase biciul. Lui Megumi i se înmuiară genunchii. Arăta superb şi deodată:
- Minamino san! spuse ea oprindu-se şi privindu-l aproape speriată.
  Kurama tresări şi se opri la rândul lui. Îl recunoscuse. Deci încă se mai luptă cu vraja. Speranţa că ea va reuşi să iasă de sub controlul lui Arisa încolţea în sufletul lui. Arisa se ridicase ca ars de pe scaun.
- Imposibil, gândi el, n-are cum. Controlul meu e deplin acum. Sunt sigur de asta. Megumi! strigă el. Ce faci?
  Dar Megumi nu-l auzea. Kurama îşi lăsase biciul să atârne inert în mâna lui şi se apropia de ea.
- Megumi chan ... începu el, dar ea se dădu un pas înapoi speriată şi o minge de lumină apăru în mâna ei, gata să ţâşnească spre Kurama.
- Nu te apropia! spuse ea.
  Îl cunoştea. Era colegul ei. Da, îşi amintea asta. Dar şi alte imagini începură să bântuie în mintea ei. Îl vedea îmbrăcat în uniformă, stând în banca din faţa ei, îl vedea îmbrăcat în acelaşi costum pe care îl purta acum la marginea unui lac alături de ea, îl vedea ţinând-o în braţe, îl vedea sărutând-o, spunându-i că o iubeşte.
  Lumina începu să pălească şi mâna lui Megumi cobora încet. Kurama se oprise dar începu din nou să meargă spre ea.
- Kurama? spuse ea întrebătoare. Lacrimile îi umezeau ochii.
- Megumi!
  Kurama grăbea pasul dar ea căzu în genunchi plângând.Era lângă ea şi dădu să o ia în braţe însă îl opri:
- Nu, spuse ea. Îmi pare rău, îmi pare rău, îmi pare rău.
- Megumi!
  Vocea lui Arisa răsună puternic în arenă. Controlul lui asupra ei slăbea dar el nu avea de gând să permită asta. Poate că nu mai avea destulă putere să-i controleze mintea şi amintirile, dar încă putea să-i controleze corpul.
- Ridică-te şi luptă! îi porunci el. De cealaltă problemă se va ocupa mai târziu. Acum trebuia să-l termine pe Kurama, o dată pentru totdeauna.
  Încă plângând Megumi se ridică.
- Luptă cu mine! spuse ea şi un vârtej de enrgie spirituală izbucni din corpul ei împingându-l pe Kurama înapoi.
  Era Megumi pe care o cunoştea şi îşi recăpătase puterile, dar tot nu şi le folosea la capacitate maximă. Artificiul ăsta fusese pentru a-l provoca la luptă. Deşi privirea îi redeveni rece, lacrimile încă îi mai curgeau. Şi-o aminti prima dată când a luptat cu Kagai. Şi atunci era calmă, doar că acum nu era. Acum se prefăcea. Lacrimile încetară să mia curgă.
- Megumi ... începu el, însă ea îl atacă.Nu îşi mai folosea armele spirituale ci îl atacă cu pumnul. Reuşi să se ferească de prima lovitură, dar a două îl lovi din plin. Kurama fu aruncat în capătul celălalt al arenei lângă Kira.
- Kurama! strigă ea, însă el îi făcu semn că e bine. Lovitura îl nimerise din plin, dar Megumi nu îşi folosea puterile la maxim, prin urmare lovitura nu provoca prea multe pagube. Asta nu înseamnă că nu durea. Deşi nu era timpul potrivit pentru asta, Kurama nu se putu abţine să nu-i admire puterea şi capacitatea de a şi-o recupera. Nici prin cap nu ţi-ar fi trecut că mai puţin de jumătate de oră în urmă, ea cedase jumătate din puterea spirituală.
  Kira părea îngrijorată. Kurama îi zâmbi şi-i spuse:
- Sunt bine. Să ştii că m-am înşelat.
- Poftim?
- Tot Megumi loveşte mai tare ca tine.
  Fără să-şi dea seama, Kira se îmbufnă şi aproape că se duse la el să-i dea una. Kurama însă şi plecase, reîntorcându-se în arenă.
- Luptă! spuse Megumi. Părea sigură pe sine.
   Pentru o clipă Arisa crezu că îi revenise controlul asupra ei, când îşi dădu seama ce avea de gând Megumi. Nu putea să permită aşa ceva. Dacă ea pierdea ... Nu, n-avea voie să piardă.
   Megumi atacă din nou, dar de data asta Kurama îşi folosi biciul. Ea se apără de lovitura lui cu două săbii spirituale. Nu putea să se opună lui Arisa, dar putea să piardă lupta fără să facă asta. Îi va fi greu, dar va reuşi. Orice ar fi, va reuşi.
  Lupta continuă, ea ataca, el se apăra dar nu îi răspundea la atac.
- Aşa nu vei câştiga, îi spuse Megumi dizolvând una din săbii şi în locul ei apărând o minge de energie care lovi braţul lui Kurama. El profită de asta pentru a-şi înfăşura biciul în jurul ei. Megumi simţi spinii sfâşiindu-i carnea şi involuntar scoase un ţipăt de durere. Nu ţipase tare, dar Kurama îi dădu drumul speriat. Ştia că nu o rănise grav, dar ...
  Megumi căzu jos. Se ridică imediat. Spinii rupseră şi o parte din bluza ei. Vru să facă un pas dar se clătină pe picioare. Era gata să-şi găsească echilibrul când simţi un val de energie lovind-o, intrând în corpul ei. Privi speriată spre Arisa. Acesta îi transfera din puterea lui spirituală. Simţea cum i se vindecă rănile dar era periculos să i-a energie de la el. Asta ar fi făcut-o mai vulnerabilă în faţa lui. Se pregătea să respingă valul de energie când îi veni o idee.
  Săbiile îi apărură din nou în mână şi îl atacă pe Kurama, în acelaşi timp lăsând mai multă energie de la Arisa să pătrundă în corpul ei. Acum nu mai era el cel care îi trimitea, ci ea şi-o lua singură.
  Kurama se apăra din ce în ce mai greu de atacurile lui Megumi. De vreo două ori ea chiar reuşi să-l rănească. Acum nici nu îşi mai făcea griji că atacurile lui ar putea-o răni. Ataca să se apere.
- Bun, îşi spuse Arisa. Acum e destul de puternică. Vru să închidă canalul de enrgie, însă nu putea. Abia atunci îşi dădu seama că de fapt nu el îi trimitea putere lui Megumi ci ea îl secătuia de puteri.
- Megumi! strigă el. Ce faci? dar ea nu răspunse. Se opri din luptă. Acum puterea lui era aproape terminată, dar cu un efort uriaş, el reuşi să o rupă canalul. Căzu jos, gâfâind. M-ai trădat! reuşi el să îngaime.
- Niciodată! spuse ea.  N-am avut cum să te trădez, din moment ce nu ţi-am fost niciodată credincioasă. Sau mă rog, nu de bună voie. Omoară-mă! îi spuse ea lui Kurama iar el se opri; crezu că nu aude bine.
- Nu pot, spuse el. Era rănit, dar ar fi putut să o omoare, dacă ea i-ar fi pemris asta.
- Fă-o acum. E singura cale. Arisa e slăbit! Fă-o!
- Nu, spuse Kurama atât de calm încât Megumi se cutremură. Îl voi omorî pe el.
  Nici nu termină bine propoziţie că se repezi la Arisa, dar abia pornise când se trezi faţă în faţă cu Megumi şi o minge uriaşă de energie spirtuală îl lovi din plin.
  Îl durea tot corpul, şi abia se putea mişca. Făcu un efort totuşi şi se ridică. Megumi era în faţa lui. Plângea.
- Înţelege că nu pot să te las să-l omori. N-ai cum să faci asta cât timp sunt în viaţă. În ritmul ăsta cel care va fi ucis vei fi tu.
  Aproape că îl implora.
- Nu pot, spuse el. Trebuie să lupţi cu vraja.
- Lupt, spuse Megumi, dar nu înţelegi că vraja e deja parte din mine. Te rog.
- Megumi ... omoară-l. Acum! Vocea lui Arisa încărcată de ură i se înfipse direct în inimă.
  Megumi încercă să-şi oprească braţul, dar nu putea. Dacă îl ataca pe Kurama acum, îl va ucide.
- Te rog, spuse ea. Fă-o.
- Nu, spuse el apropiindu-se de ea cu braţele deschise. Dacă e să mor, va fi de mâna ta. Poţi trăi cu asta pe conştiinţă?
  Megumi era din ce în ce în ce mai disperată. Simţea energia adunându-se în braţ şi ştia că nu o va putea opri.
- Te rog, spuse ea, plângând mai tare. Nu pot...nu pot să o opresc. Te implor!
- Nu.
- Atunci nu am de ales, spuse ea.
  Kurama simţi că îngheaţă. Vocea lui Megumi era calmă şi lacrimile nu mai curgeau, dar privirea ei ... Kira plângea pe margine. Legătura dintre ea şi Megumi încă mai exista, şi îi putea auzi gândurile.
- Kurama! strigă ea. Opreşte-o!
  Sfera de energie era la putere maximă. Megumi îi zâmbi lui Kurama şi spuse:
- Ai shiteru...Gomenasai!
- Megumi! NU! dar era prea târziu. Megumi eliberase deja mingea de energie, însă nu spre Kurama, ci spre ea însăşi.

Rpg - Muah..am ceva pentru chestiile dramatice si - Yu Yu Hakusho
Rpg – poza de Shin, in Yu Yu Hakusho · 26.9KB


_______________________________________
We have the right to love, and to be loved.

 
   
#114
anime
Shana Flame of Heaven
Postari: 700
  ce mishto..... mai ales faza q: aishiteru ....gomenasai.. dar sper k se termina frumos....sper

_______________________________________


 
   
#115
Shin
Moderator
Postari: 815
O sa-ti placa sfarsitul. Sunt sigura.

_______________________________________
We have the right to love, and to be loved.

 
   
#116
Shin
Moderator
Postari: 815
Lumina în bucătărie era difuză. Kira şi mama ei stăteau în capetele opuse ale mesei în tăcere, fiecare aşteptând ca cealaltă să spună ceva.
- Şi ce s-a întâmplat după aceea? Kira fu surprinsă să audă vocea calmă a mamei ei. Se temuse că atunci când îi va spune ce s-a întâmplat va face o criză, sau se va enerva sau va plânge, sau pur şi simplu se va arată mai ... afectată. Dar nu fu cazul. O ascultă până la sfârşit şi apoi se scufundară amândouă în tăcere. Dar povestea nu era încă terminată. Se oprise în punctul culminant iar mama ei părea mai degraba plictisită de poveste decât îngrijorată. La naiba! Era vorba de viaţa fiicei ei şi nu găsise nimic mai bun de spus decât un ,,ce s-a întâmplat" pe cel mai plictisit ton posibil. Ehh...asta e. Asta era personalitatea ei, şi nu prea avea ce face în privinţa asta. Trase aer în piept şi spuse:
- Păi după ce Megumi a căzut la pământ, Kurama (acum îi spunea Kurama şi de faţa cu ea. Îi povestise deja că el era de fapt un demon şi nu părea să aibă nimic în potrivă ba chiar fu de acord să nu spună nimic mamei lui Kurama. Deşi, îl privea destul de ciudat când îl vedea, dar asta putea fi din alte motive) s-a dus la ea şi a luat-o în braţe. Nu ştiam dacă mai respiră sau nu, pentru că pierdusem contactul cu ea după ce a eliberat mingea de energie. Oricum, Arisa era cât pe ce să scape, pentru că nici eu , nici Kurama nu i-am acordat nici o atenţie. Cred că nee-san ne-ar fi omorât pe amândoi dacă ar fi ştiut.
  Făcu o pauză să-şi tragă răsuflarea. Vorbise foarte repede. Nu era un bun povestitor, dar mai ales acum, nu ştia cum să povestească. Aşa că spunea totul cât de repede putea, sperând că poate se va termina mai repede. Dintr-un anume motiv, părea să dureze chiar mai mult, deşi mama ei nu o întrerupea de loc. Pentru o clipă Kira se întrebă dacă ea înţelegea ce spune sau doar ascultă şi încearcă să pună cap la cap fragmentele inteligibile din poveste. Oricum ar fi fost, expresia de pe faţa ei era neschimbată.
- Deci, după cum am spus, am avut noroc, pentru că Yuusuke şi Hiei au venit chiar atunci, aduşi de Kagai şi l-au prins. A încercat să se lupte cu ei dar Megumi îi luase aproape toată puterea şi oricum Yuusuke şi Hiei sunt foarte puternici şi ...
  Cineva sună la uşă.
- Cred că a venit, spuse Kira. Mă duc eu să răspund.
  Mama ei nu spuse nimic. Făcu un semn cu capul care putea să însemne "fă ce vrei" sau " de parca mai contează". În sinea ei Kira ştia cât suferă.
  Se ridică de la masă şi porni spre uşă. Ajunse şi deschise. În pragul uşii stătea Kurama. Părea obosit.
- Bună, spuse ea încercând să zâmbească, dar se gândi că e mai bine să o lase baltă. Era clar că nici unul din ei nu era într-o dispoziţie propice pentru glume sau zâmbete.
- Bună, răspunse el.
- Umm... începu el, dar Kira îl opri.
- Te conduc eu la camera ei.
- Da, mulţumesc, spuse el, dar nu asta vroiam să spun.
- huh?
- Vrea cineva să te vadă.
Kira se uită în spatele lui şi îl văzu la poartă pe Hiei. Se uită întrebătoare spre Kurama, dar acesta îi făcu semn să se ducă după care adăugă:
- Ştiu drumul.
- Bine...
  Kurama intră în casa şi urcă pe scări, lăsând-o pe Kira la uşă. Ea rămase pe trepte puţin după care închise uşa în urma ei şi coborî. Hiei venea şi el spre ea, aşa că se întâlniră la jumătatea drumului.
- Vrei să mergem în grădină? întrebă ea.
  Hiei dădu din cap şi porniră în spatele casei, spre grădină.  În timp ce mergeau unul lângă altul, în linişte, Kira se gândi la cât de mult se schimbase în ultimele zile. Săptămâna trecută până la ora asta ar fi reuşit să facă un dezastru la ea în camera şi să repare tot, să se certe cu cel puţin două persoane (la telefon, pe net sau chiar direct, orice variantă era bună, iar mai ales dacă s-ar fi întâlnit cu Hiei şi Kurama ar fi trebuit să-l pocnească sau să-l pună pe unul din ei într-o situaţie jenantă cel puţin o dată.
  Azi însă nu făcuse nimic din toate astea.
  Grădina nu era mare. Se aşezară pe bancă.
- Te simţi bine? întrebă Hiei fără să o privească şi părând deranjat de ceva.
  Kira nu se putu abţine şi zâmbi. El se întoarse şi ridică o sprânceană.
- Scuze, spuse ea. Sunt bine. Niciodată nu putea să-l vadă pe Hiei încercând să fie drăguţ fără să se gândească la cât de caraghios arată. Nu îl prea prindea. Serios, adăugă ea, văzând că privirea lui nu se schimbă.
  Golul pe care îl avea în stomac din cauza lui Megumi începea să dispară şi simţea cum începe încet să-şi recapete bună dispoziţie.
- Bine, spuse Hiei întorcându-şi privirea spre iazul care avea nevoie urgentă de îngrijiri.
- De ce ai vrut să mă vezi? Numai pentru asta?
- Nu tocmai.
- Atunci?
  Hiei o privi din nou. Avea cearcăne sub ochi, dar nu erau pronunţate, părul era desprins şi atârna dezordonat pe umerii ei goi. Fără să vrea, privirea îi căzu mai jos, dar Kira observă.
- Nu e frumos să te uiţi la sânii unei fete, spuse ea prefăcându-se ruşinată.
- Cine a spus că tu ai sâni? i-o tăie el zâmbind.
- Nu pot să cred că ai spus asta. Serios. Poţi fi atât de nepoliticos uneori.
- Mă întorc în Lumea de apoi peste două zile, spuse el deodată iar Kira care se aştepta la o replică, avu nevoie de câteva secunde pentru a procesa informaţia.
- Pleci? reuşi ea să spună într-un final.
- Da.
  Kira privi iazul. Chiar avea nevoie de o curăţenie. Poate ar trebui să facă ea asta. Stai puţin... parcă aveau un grădinar care se ocupa de asta. Cu el ce s-a întâmplat? Sau se ocupa Megumi? Megumi ... mmm...da. Trebuia să-l cureţe ea.
  Hiei se ridică de pe bancă. Kira fu luată prin surprindere aşa că se ridică deodată şi îl prinse mănecă. El o privi surprins.
- Nu e frumos să-mi dai papucii chiar aşa, spuse ea, nici măcar nu ne-am sărutat.
- Cine a spus că vreau sau că am vrut vreodată,  să te sărut? spuse el râzând.
- Vrei să spui că nu vrei? întrebă ea provocător, lipindu-se de el.
  Hiei oftă şi o strânse în braţe. Kira începu să plângă. Avea nevoie de asta. Stătură aşa o vreme până când ea se retrase şi îşi şterse lacrimile.
- Mulţumesc. Ştii... o să-mi fie dor de căluţul meu.
  Hiei se încruntă şi-i dădu un bobârnac peste nas.
- Auu! spuse ea. Stai să vezi tu! Îmi pare rău că puterile pe care mi le-a dat Megumi nu au rămas prea mult, chiar dacă nu i le-am mai înapoiat. Dar când o să-mi măresc puterile spirituale... Te provoc să-mi faci asta atunci şi să vezi ce bătaie o să ...
  Hiei începu să râdă. Chiar rădea. Kira clipi nedumerită.
- Eşti nebună, spuse el şi fără să vrea, Kira începu să râdă.
- Ştiu, îi răspunse. Dar are şi asta avantajele ei.  Deci, chiar ai de gând să pleci fără să mă săruţi?
- Da, spuse el întorcându-se cu spatele. Să mă suni când creşti mai mare.
- Adică aveţi telefoane acolo? sări ea surprinsă.
- Nu, tocmai de aia.
- Moo...
  Hiei îi făcu cu mâna şi dispăru. Kira zâmbi şi se duse în casă după o greblă şi ceva cu care să cureţe iazul. Îi părea bine că venise să o vadă.

  Kurama urcă scările şi se opri în faţa uşii lui Megumi. Ezită puţin după care bătu în uşă. Nu se auzi nici un sunet. Apăsă pe clanţă şi spre surprinderea lui uşa se deschise. Se aşteptase să o găsească  încuiată. Împinse uşa şi intră în cameră. Parfumul lui Megumi îl învălui încă dinainte de a pune piciorul înăuntru şi asta durea.
- Megumi? întrebă el încet.
  Pe pat, Megumi se ghemui mai tare sub pătură, dar nu răspunse.
  Kurama închise uşa în urma lui şi se opri lângă pat. Îşi opri impulsul de a se aşeza pe pat, de a o lua în braţe, de a ...
- Te rog, trebuie să vorbim. Mai însistă el, dar ea nu făcu nici o mişcare. Bine, continuă el după aproape un minut, aşezându-se pe scaunul de la birou.  Atunci am să stau aici până când eşti gata să vorbeşti. Să ştii că pot să rezist fără mâncare sau fără să mă duc la baie mai mult ca tine.
  De sub pătură Megumi scoase un sunet ciudat, ca şi când ar fi vrut să râdă dar îşi înăbuşise râsul.
- Punem pariu? întrebă ea. Vocea îi era ciudată. Se simţea de parcă nu ar mai fi vorbit de ani întregi şi uitase cum se face.
  Kurama se ridică de pe scaun şi aşteptă.
  Megumi îşi dădu încet pătura deoparte şi se ridică să-l privească. Rănile o dureau de moarte. Chiar se gândise de vreo câteva ori cum de putuse să facă asta. Aproape că murise. Noroc că absorbise atâta putere de la Arisa, altfel ar fi fost de mult pe lumea cealaltă. Poate că ar fi fost mai bine.
  Kurama o privi fără să spună nimic. Văzu că avea braţele banajate şi presupuse că asta nu era singura zonă care necesitase astfel de tratament. Dacă numai l-ar fi lăsat să o vindece. Dar până acum nici măcar nu a vrut să vorbească cu el, nici măcar să-l privească.
- Cum te simţi? întrebă el neştiind ce altceva să spună.
- Ca naiba, spuse ea, ştiind că nu avea nici un sens să mintă. Vroia să facă baie. Se simţea atât de murdară, fizic şi psihic, încât se întreba cum de poate Kurama să stea în aceaşi cameră cu ea.
- Dacă m-ai lăsa să mă ocup de răni ... începu el dar Megumi îi opri.
- Nu e nevoie. De ce ai venit? Despre ce vrei să vorbim?
  Kurama nu se mai putu abţine şi se aşeză pe pat lângă ea. Despre ce vroia să vorbească? Ar fi spus " despre noi", dar suna ciudat. Nu mai exista nici un "noi" pentru ei acum. Nu o învinovăţea pentru ce făcuse. Nici măcar nu o judeca. Dar ea făcea asta pentru amândoi. Cum să-i spună toate astea? Îşi făcuse mii şi mii de replici în minte înainte de a veni aici, dar fiecare suna mai stupid decât cealaltă.
- Îmi pare rău, spuse Megumi. Te rog să înţelegi. Nu îl privea. Ochii ei analizau modelul păturii.
- Asta e problema, începu el. Nu pot să înţeleg. Tu nu poţi să înţelegi! Chiar nu ştiu ce să mai fac.
  Cât de mult îşi dorea să o sărute, să o ţină în braţe şi să uite amândoi tot ce s-a întâmplat. 
- Înţelegi că am făcut-o de bună voie nu? întrebă Megumi.
- Dar ai făcut-o pentru că era singurul lucru...
- Întotdeauna e o alternativă, spuse ea tristă. Prima dată m-am opus. Aş fi putut să o fac şi a doua oară. Dar n-a fost aşa. A fost chiar invers.
- Dar ...
- Tu chiar nu înţelegi? Chiar dacă m-aş fi opus. Chiar şi atunci nu cred că te-aş mai fi putut privi în ochi, n-aş mai fi suportat să ştiu că mă atingi, că mă alinţi, după ce ai trecut prin ... asta. Dar acum e chiar mai rău. De ce am făcut-o nu contează. Ideea e că am făcut-o, perfect conştientă că te voi face să suferi. Am făcut o alegere.
- Mă iubeşti?
  Megumi tresări. Îl iubea, îl iubea, îl iubea mai mult decât orice, dar nu-l merita.
- Ce importanţă are?
  Kurama o prinse de bărbie, pentru a o privi în ochi, însă ea se retrase speriată. Atingerea lui blândă durea mai mult decât orice. Dacă s-ar fi supărat pe ea, dacă ar fi ţipat, dacă i-ar fi reproşat toate astea, i-ar fi fost mai uşor. Dar nu, el era blând, înţelegător, răbdător ...
- E cel mai important lucru, îi răspunse Kurama. Putem uita toate astea ...
- Nu putem. Putem să ne prefacem că am uitat, dar nu. Data trecută, am decis să-mi uit trecutul pentru că am fost laşă. Pentru că mi-a fost frică să-l înfrunt. Mă învinovăţeam pentru moartea ... presupusa moarte ... a lui Arisa şi am decis să fug, să uit. Dar n-am putut scăpa de sentimentul de vinovăţie. Chiar dacă uitasem ce s-a întâmplat. Deci să ne prefacem că am uitat, sau chiar să uităm totul, nu e o soluţie. Nu am face decât să ne rănim mai mult. E mai bine să ne despărţim aici.
- Tu ... vrei asta? întrebă Kurama. I se uscase gura şi abia putea vorbi.
- E cel mai bine.
- Nu mi-ai răspuns la întrebare. Şi vreau să-mi răspunzi sincer, pentru că voi şti dacă mă minţi. Tu chiar vrei asta?
  Megumi deschise gura să răspundă dar nu ieşi nici un sunet. Ochii i se umpleau de lacrimi şi încerca din răsputeri să împiedice asta. Nu putea să zică nu. Nu trebuia să zică nu, dar nu era în stare să spună da fără să-şi trădeze dorinţele. Înghiţi în sec şi spuse:
- Da.
  Vocea îi tremurase. Kurama izbi cu pumnul în perete iar Megumi tresări şi îşi înghiţi lacrimile, dar tot nu ridică ochii să-l privească.
- Ai putea măcar o dată să te gândeşti la tine? La ce vrei TU? izbucni el şi Megumi tresări din nou. Nu mai vorbise calm ci ridicase tonul.
- Nu vreau să suferi mai mult decât e nevoie.
- Nu vreau să ştiu ce nu vrei! Nu vreau să ştiu ce anume vrei pentru alţii. Vreau să ştiu ce vrei tu!
- Vreau să ieşi din camera mea! izbucni şi Megumi, dar tot nu-l privi. Nu vroia să iasă din cameră. Vroia ca el să stea acolo cu ea, să o facă să uite totul, să o facă să sufere sau să-i aline suferinţa. NU prea mai conta, dar nu vroia ca el să plece. Asta nu. Şi totuşi el se ridică de pe pat.
- Bine, spuse Kurama. Voi ieşi.
  Megumi se aştepta să-l audă plecând, în schimb îl simţi apropiindu-se de ea.
  O prinse de mâini, atent să nu o rănească şi o împinse pe spate, pe saltea. Megumi se împotrivi puţin dar se trezi lipită de saltea. Chiar şi aşa îşi întoarse capul într-o parte, evitând să-l privească. Kurama îşi puse un genunchi pe saltea, apoi pe celălalt, prinzînd-o pe Megumi sub el.
- Asta nu e ieşirea din camera mea, spuse ea. Începuse să tremure, dar nu de frică. Sau ba da, de frică, dar nu îi era frică de ce i-ar putea face Kurama, ci îi era frică de reacţiile ei. Îl iubea şi nu vroia să-l rănească dar în acelaşi timp mai era şi Megumi cea egoistă care exista undeva în sufletul ei, şi care vroia să iasă, să-l ţină lângă ea.
- Ştiu, îi răspunse el, voi ieşi. Stătea nemişcat. O simţea tremurând sub el şi în capul lui răsuna întrebarea :,,De ce fac asta? Ce vreau sa fac?". Îi dădu drumul la o mână şi se aplecă asupra ei.
- Nu ... spuse ea cu vocea sugrumată. Te rog, nu fă asta, dar nu îl îndepărtă, nu îl respinse.
  Kurama o prinse din nou de bărbie.
- Dacă vrei cu adevărat să plec, priveşte-mă în ochi şi opreşte-mă.
  Megumi îşi întoarse încet privirea până când întâlni ochii lui, ochii lui verzi care erau din ce în ce mai aproape. Lacrimile îi curgeau pe obraji iar buzele lui erau atât de ... Trebuia să-l oprească. Reuşi să-şi mişte mâna până când o puse între ei, pe pieptul lui. Tremura atât de tare, dar trebuia să găsească destulă putere încât să-l împingă, să-l îndepărteze de ea. Îi simţea respiraţia şi fără să-şi dea seama îşi întredeschise buzele, gata să-l sărute.
  De ce trebuia să-l iubească atât? De ce trebuia el să o iubească atât?
  Megumi se pierdu în sărutul lui. Ştia că ar trebui să-l respingă, dar nu putea. Kurama se ridică şi deschise ochii.
- Nu e drept, spuse Megumi.
- Ai dreptate, îi răspunse el, nu e drept să treci prin asta singură, să refuzi ajutorul celorlalţi, şi mai ales nu e drept să-mi spui mie să ies din cameră.
- De ce ai plâns? Când m-ai luat în braţe şi m-ai scos de acolo.
- Pentru că mi-a fost frică. Pentru o clipă am crezut că vei muri.
- Îmi pare rău, îmi pare rău, îmi pare rău, spuse Megumi plângând şi strângându-l pe Kurama în braţe. El se ridică în genunchi şi o strânse la pieptul lui.
- Nu trebuie să-ţi pară.
- Nu voi putea să repar greşeala asta, spuse ea ştergându-şi lacrimile.
- De fapt, sunt destule metode prin care poţi face asta.
  Megumi râse.

Epilog

- Deshide uşa, îi spuse Kurama lui Megumi.
- Mo, de ce nu poţi fi cavaler până la capăt şi să deschizi şi uşa? Întrebă ea râzând în timp ce băga cheia în yală.
- Hmm...cred că motivul e în braţele mele.
- Nu sunt atât de grea! pufni Megumi.
- Ba eşti destul de grea. Şi chiar aş fi putut deschide uşa dacă rochia ar fi fost mai puţin ... împopoţonată.
- Dar am crezut că îţi place, spuse Megumi tristă.
- Dar îmi place, spuse el zâmbind, doar că nu e practică când vine vorba de treburi mai serioase.
- Moo, spuse Megumi roşind în timp ce intrau în casă. Dar a fost frumos nu?
- Da, a fost foarte frumos. Mă bucur că mama ta a reuşit să ajungă.
- Şi eu, dar nu credeam să vină şi Hiei. Yuusuke şi Keiko îmi confirmaseră invitaţia, la fel şi Kuwabara şi Yukina dar nu m-am gândit că Hiei va veni şi el.
- Cred totuşi că a regretat asta când a dat Kira de el.
- Sinceră să fiu, începu Megumi plimbându-şi mâinile pe gâtul lui Kurama şi începând să-i desfacă nasturii de la cămaşă, nu cred că a regretat prea mult.
  Kurama începu să râdă şi se opri pe hol. Megumi dădu să coboare din braţele lui, însă el o opri.
- Nici eu nu cred asta, spuse el. Tu chiar nu ai răbdare până să ajungem în dormitor nu? Ştii, de obicei, mireasa e mai timidă în noaptea nunţii.
  Megumi se încruntă şi scoase limba. Mda, gândi Kurama, foarte matur din partea ei, şi foarte provocator.
- Şi de ce ar trebui să fiu timidă? Mai degrabă nerăbdătoare.
- Asta eşti întotdeauna.
- Hmpf! Ne... spuse ea slăbind nodul de la cravata lui Kurama şi sărutându-l uşor pe gât. El se cutremură şi o lăsă jos, după care o lipi destul de brutal de perete şi o sărută, desfăcâdu-i în acelaşi timp corsetul. Megumi îşi strecură mâna în pantalonii lui şi scoase cămaşa. Îl auzi scoţând un sunet ciudat. Vru să-i deschidă nasturii de la cămaşă dar rochia ei cădea deja jos la picioarele lor, lăsând-o pe ea într-un singur articol de lenjerie intimă aşa că trase pur şi simplu de cămaşă, şi i-o dădu jos.  Nasturii de împrăştiară peste tot pe podea şi Kurama abandonându-i buzele râse.
- Puţin cam prea nerăbdătoare, spuse el şi începu să o sărute pe gât.
- Noaptea nunţii...ahh ... nu ar trebui să ... mmm...nu crezi că..mmm..ar trebui să aibă loc în dormitor şi nu ... ahhh ... pe hol?
- Nu neapărat, spuse el oprindu-se iar lui Megumi îi păru puţin rău (ok, puţin mai mult), dar dacă insişti...
  O prinse de talie şi o ridică din nou în braţe, păşind peste rochia şi îndreptându-se spre dormitor.
- Ştii, spuse ea, nu e frumos să te porţi aşa cu rochia mea de mireasă. Ştiu că e împopoţonată, dar mi-ar fi plăcut să o păstrez în stare bună, să am ce arăta copiilor. Kurama se opri puţin să se uite în urma lui, la rochia care fusese lăsată la intrare în cel mai dezordonat fel posibil, alături de sacoul şi cămaşa lui şi porni din nou spre dormitor.
- Ţinând cont că mi-ai distrus cămaşa, nu cred că ai vreun drept să comentezi, spuse el zâmbind. În plus, arata destul de bine aşa, iar tu arăţi mult mai bine fără ea.
- HA! Hentai! spuse ea în timp ce Kurama deschidea uşa de la dormitor. Avusese dreptate, putea să o facă...fără rochie.
- Cine vorbea, spuse el în timp ce o lăsa uşor pe pat.
  Megumi îşi scoase pantofii şi îi aruncă undeva prin cameră. Kurama făcu la fel, după care se urcă în pat peste ea.
- Eu vreau deasupra, spuse ea în timp ce îl răsturna pe Kurama pe-o parte şi se urca peste el.
- Pretenţioasă mai eşti azi, spuse el înainte să o prindă de talie şi să se ridice.
- Ba de loc, îi răspunse Megumi, în timp ce el îşi reluase activitatea din hol. Şi apropos de pretenţii, te-ai mai gândit la cadoul meu de nuntă?
  Kurama se opri şi îşi ridică privirea. Megumi zâmbea şi părea puţin cam prea nerăbdătoare. Se strâmbă puţin.
- Nu, spuse el.
- Dar vreau să te văd ca youko Kurama.
- Dar m-ai văzut.
- Numai în poza pe care mi-a arătat-o Kuwabara.
- Şi am promis că îl omor pentru chestia asta, bombăni el.
- Dar nu vreau doar să te văd, spuse ea ignorându-l şi trecându-şi mâinile prin părul lui ca şi cum ar mângâia urechile unui căţel. Eşti atât de drăguţ cu urechi şi coadă, continuă ea, şi vreau să ştiu cum e să le simt în realitate.
- Adică nu sunt destul de drăguţ aşa? glumi el.
- Ştii că nu e vorba de asta, doar m-am căsătorit cu tine... se alintă ea. Dar cred că ar fi ... interesant, continuă ea strecurându-şi mâna din ce în ce mai jos pe spatele lui, dacă ai avea o coadă.
- Începi să mă sperii, spuse el râzând, deşi mişcările mâinii ei îi puseseră un nod în gât şi făcură şi mai multe pagube în alte părţi. Când ai devenit atât de perversă?
- Nu sunt perversă de loc.
- Bun, spuse el şi prinzând-o de talie o trase din nou sub el. Atunci eu stau deasupra.
  Megumi deschise gura dar el o întrerupse:
- Fără cozi sau urechi pufoase.
- Moo..şi erai atât de adorabil.

~ Sfărşit ~


_______________________________________
We have the right to love, and to be loved.

 
   
#117
Shin
Moderator
Postari: 815
Ehh si asa am mai terminat un rpg. Sper ca v-a placut!

_______________________________________
We have the right to love, and to be loved.

 
   
#118
anime
Shana Flame of Heaven
Postari: 700
          a fost.......   magnifik......uimitor.....spectaculos........special.......splendid..... nemaivazut..... sooper....... o sa tzin minte rpg asta........ mereu............. toata viata

_______________________________________


 
   
#119
Shin
Moderator
Postari: 815
heh, multumesc mult. Ma bucur ca ti-a placut.

_______________________________________
We have the right to love, and to be loved.

 
   
#120
Pure-Vampire
Sweet Angel Girl
Postari: 47
poate o sa mai faceti

 
   
Pagini: 1 ... 2 3 4 5  
Mergi la